Thy Veils este o muzică a dimprejurului, a ceea ce îmbracă universul, este ceea ce pare a spune golul, nemărginirea, atunci când prinde glas. Nu am știut niciodată, cred, unde și spre ce spații să privesc ca să înțeleg exprimările acestea artistice. Știam, de la antici, de la știință, poate și de la religie, mai ales când eram încă un june, că tre’ să privesc în sus, acolo e ceva-ul care inspiră și care vorbește cu noi. Ei bine, simt, acum, că muzica Thy Veils este de fapt sunetul, aura ce însoțește universul personal, nemărginitul suflet în drumul său către universul-mamă, ca să zic așa. Este ceea ce îți sugerează sau te trimite direct, depinde aici, într-un spațiu, deși rece la o interpretare prematură – nu știu, avem impresia asta că stelele sunt niște diamante reci, frumoase, dar reci – totuși însuflețit.

Așadar, Thy Veils este sau trebuie să fie formă a însuflețirii. O experiență aproape nepalpabilă, o lumină de ghidare către golul acesta dintr-un soi de cosmos pe care urmează să-l umpli cu tine.

Am mai zis, mă repet, e în regulă, sugestia este drumul pe care-l face natura către noi pentru a exprima frumosul. Așa merge și aici. Poate d-asta ceea ce livrează Thy Veils îmbracă haina esoterismului. Nu e nimic de neînțeles în fond, e vorba de deschidere, de îmbrățișare a sugestiei, de libertate a formei și-a ideii. Nu sunt expert, încerc doar să înțeleg unde mă duc toate cele din jurul meu. Nu cumva în acest împrejur sunt tot eu?! Atunci de ce nu înțeleg?! Sunt întrebări peste care Thy Veils toarnă artă.

Îmi e foarte greu să vorbesc punctual, este o incertitudine interioară, este experiența pe care această artă te împinge s-o încerci. Și ce este mai frumos decât experiența neștiutului, mai ales când înțelegerea pare că e chiar lângă tine?!

Puteți urmări video-ul Timeshards aici