„Curcubeie de benzină”: O scurtă introducere în poezia lui Sorin Chiperi ‣ CVLTARTES

În weekend am început o carte. “Bă nene, tu ești nebună!”, îmi zice cineva. Nu răspund și îmi văd mai departe de versurile lui Sorin Chiperi, în volumul de poezii pe care nu de mult l-a publicat. Nu este prima dată când am de-a face cu poezia, și cred că meritul le aparține cumva și celor de la Cozy Poetry Night, care m-au făcut să-mi schimb părerea și să cred că poezia e chiar mișto, iar acum să-mi placă.

Însă chiar și așa pentru mulți, poezia contemporană este cumva nefolositoare și cam atât. Și aici mă gândesc că dacă ar fi să te plimbi printre ei sau prin mințile lor complicate, foarte ușor vei ajunge la concluzia că acești oameni nu mai au timp de poezie sau de citit în general și că asta de fapt nu-i doare deloc. Nu știu dacă lucrurile încep să arate bine în această privință, dar cred că pe unii îi fac mai vulnerabili și mai depresivi, în legătură cu ce ascund în sufletul lor. Într-o altă ordine de idei, mi se pare o mare prostie să nu citești indiferent de motiv sau de genul literar. Nimic nu poate fi mai deprimant de atât. Încep să cred că explicația poate fi dată și de aceia slabi și prea comozi, dar buni executanți care se feresc de adevăr, însă chiar și așa nu ai niciun motiv plauzibil.

Să ne reîntoarcem la subiect puțin, căci deja am pornit într-o notă mult prea personală. Volumul lui Sorin Chiperi, este, înainte de toate, un colaj important despre un soi de umor dar și de treburi serioase, pe care acesta le îmbracă foarte bine în planul imaginar. Se numește “Curcubeie de benzină” și a apărut la Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, anul trecut. Cu o rimă imperfectă și variată ca formă , prin care ajungi să fii ușor sensibilizat, volumul de față reunește 80 de poezii, multe dintre acestea legate de timpul în care trăim, de oameni, cu tot cu acțiunile și interacțiunile lor, și în general de lucrurile ciudate, greu pentru autor de suportat la nivel real, după cum afirmă acesta. Titlul ne dezvăluie că pe autor l-au fascinat de mic aceste curcubeie, încă de când le vedea în bălțile de pe stradă, iar în timp acestea au devenit ca o metaforă a ceea ce a făcut lumea modernă naturii, a ceea ce a făcut spațiul citadin omului și înstrăinarea acestuia de rădăcini.
Poezia care mi-a atras atenția aici, este:

De ce oglinzile au crize de identitate

“un copil desenează pe asfalt
cu creta furată de la școală
două pătrate
de un metru pe un metru
la o distanță de un metru
unul de altul
apoi copilul e bătut
pentru că nu le-a făcut de lungimea corectă
copilul știe că un metru
e distanța de la brâul lui
la brațele tatălui
doar că tatăl e plecat în străinătate la muncă
și pentru el se apropie de infinit numărul
de îmbrățișări de care are nevoie ca să acopere
golul dintre ei
copilul e bătut și
pentru că pătratul l-a făcut cu trei linii
pe asfalt și una perpendiculara spre cer
copilul se pune în fund
și plânge până când liniile se
evaporă spre cer spre mama
se desenează corect pătratele
nu înainte de a se mai bate odată copilul
doar așa
pentru că a plâns
linia spre cer se apasă
ca un cilindru compactor
peste care se toarnă
câteva zeci de tone de beton
ca să fie siguri că nu se va mai ridica
niciodată
copilul rămâne în fața pătratelor
ce se holbează la el
și clipesc
din când în când . “

Pe Sorin Chiperi l-am descoperit la Cozy Poetry Night, când am aflat că este unul dintre organizatorii evenimentului, ce a avut loc și la București. Nu știu dacă îi va plăcea catalogarea de poet modern, dar știu sigur că va aprecia aceste rânduri, pentru că este o voce pe care nu o auzi des, ce-i drept, dar care are un potențial masiv. L-am întrebat recent de ce a ales poezia și nu proza, iar el mi-a răspuns că de fapt nu a ales, ci că poezia i-a venit cel mai la îndemână ca formă de a-și exprima ideile despre lume.
Să mai trecem la câteva versuri. Există o poezie care se numește “Secretul inspirației mele” și care are în spate o poveste destul de interesantă . Versurile le regăsiți mai jos.

Am mâncat foarte mult
creier de taur pe ziar de plită
tusul a devenit o endorfină
fără de care nu pot trăi
e undeva intre
dopamină adrenalină și serotonină
undeva între un cuțit
ce mi-a tăiat tochitura de la cină
un cuțit aruncat de un circar
în mărul lui Adam
și un cuțit ce a ciopârțit harta
către locul în care e îngropată securea războiului
secretul inspirației mele
e deviația de sept de fapt
expirație mai puternică .

Iar povestea sună cam așa :

„ Eram la masă cu sora mea și mâncam ficăței și mi-am adus aminte de cum mâncam când eram mic ficăței făcuți pe ziar pe plită la bunica la țară, iar apoi am remodelat experiența. Secretul e continua ancorare în realitate, pentru că spiritul de artist nu se va putea abține să nu o cosmetizeze și să nu uităm, că pentru machiajele personajelor din filmele horror și un make up artist se folosește, deci uneori până și oribilul merită redimensionat pentru a atrage atenția asupra efectelor sale. ”