SoundArt este un festival…. Mda, bine, hai să lăsăm prostiile! Este o manifestare sufletească, da, așa e mai bine. Nu are nimic specific unui festival de rockăreală d-asta metalică. Este, peste toate, o întâlnire cultural-educativă, între o mână de artiști ce explorează domeniul muzical și un soi de public, un anume soi de public. Da, vorbim despre o nișă, dar asta nu înseamnă că dacă te îndeamnă curiozitatea nu trebuie să mergi, ba chiar e indicat, de aici și treaba cu educativul, poți învăța ceva. Bun, am stat de vorbă cu Mihnea și Olivia să aflăm cumva mai multe despre..

Dacă Soundart-ul, acest eveniment cu o cromatică aparte, ar fi un tablou, cum ar arăta?

Mihnea: Sepia, monocromie. Nu e nici recent, nici vintage. E atemporal. (sunt discromat)

Olivia: Eu aș avea două tablouri, unul art-nouveau pentru stoner și unul pastel pentru prog.

Care este cea mai întâlnită piedică peste care dați datorată faptului că Soundart se întâmplă în România?

Mihnea: Lipsa de curiozitate a publicului. Au renunțat să caute noul, ca niște oameni în vârstă.

Olivia: Sunt de acord cu Mihnea. La noi vinde numele cunoscut. Trupa interesantă e descoperită eventual la festival.

De unde vă luați inspirația și curajul de a merge mai departe cu realizarea acestui eveniment?

Mihnea: Sincer, e ca un joc. Dar un joc responsabil. Îmi place să experimentez mereu, să caut, să construiesc. Așa s-au născut toate proiectele noastre, unele au evoluat, altele au încetat să existe. Dar toate sunt un întreg, într-o continuă transformare, adaptare, dar nu conformare cu cerința pieței. Simt nevoia să creez probleme mereu. Doar că e nevoie și de cineva să le rezolve. (râde)

Olivia: De inspirație nu ducem lipsă, totul e să avem curajul să punem în practică ce ne-am propus. Faptul că suntem o echipă cu multă determinare, ne face să depășim greutățile inerente procesului de organizare. Pe lângă echipă, sunt în jurul nostru oameni care văd lumea ca și noi și care, dezinteresat, ne ajută.

Cel mai tare vă deranjează…

Mihnea: Ideologizarea evenimentelor. E detestabil că există public ideologic. Până și aici se simte nevoia unui “tătic ” , un “guru salvator”, care atrage publicul. Sunt concerte la care lumea nu vine din pasiune pentru muzica, ci din atașament pentru organizator și invers.

Soundart este un eveniment care încearcă să educe publicul sau este dedicat unui anume public?

Mihnea: Și / și. Ne bazăm pe o nișă de oameni educați, buni ascultători, dar încercăm din răsputeri să atragem și oameni noi, care ascultă muzică mai simplă. Încercăm, nu știu în ce măsură și reușim.

Olivia: Este clar că ne adresam unui anume public, festivalul e nișat. Dar generația tânără, cea de vârsta băiatului meu licean, mă surprinde plăcut. Am văzut din ce în ce mai mulți tineri interesați de muzică mai puțin comercială.

Există un soi de hate-ăreală, mai pe față sau nu, în scena asta underground de la noi, între trupe, între organizatori, între cei puțini care pleacă urechea la sonorități bizare. Crezi că asta stopează cumva ascensiunea fenomenului sau e chiar o chestiune normală?

Mihnea: Există din abundență și la fel și fățărnicie. E o lume de telenovelă, cu intrigi, drame, oameni care se sacrifică pentru “cauză” , trădări, frustrări, complexe. Ar fi mai simplu dacă lumea ar iubi muzica și atât. Și dacă ar înțelege industria muzicală, sistemul. Am evolua. Dar nu se întâmplă asta doar în România, ci în toate țările cu probleme economice. Probabil că factorul principal care generează starea asta de lucruri este situația economică, lipsa banului.

Olivia: Da!!! Dacă publicul s-ar rezuma doar la muzică ar fi perfect. Dar să refuzi să mergi la un eveniment din motive puerile, de genul nu îmi place chitaristul din trupa X, sau nu îmi place promoterul, sau nu îmi place prețul berii…e deja prea mult. Am ținut mereu cont de trupele din underground. Dacă nu le dai o șansă să fie văzute, cad în depresie și dispar. Publicul e cel care ar putea să le sprijine, mai mult decât noi, promoterii.

Cum arată visul vostru legat de Soundart?

Mihnea: Eu îl văd ca un festival la care, în viitor, ar veni părinții împreună cu copiii și bunicii cu nepoții. Dacă genul ăsta de muzică ar dispărea, aș vrea ca Soundart să fie un ultim bastion.

Olivia: Eu pur și simplu vreau să fie un never ending story. Dintre toate proiectele noastre, de Soundart m-am atașat cel mai mult. Nu îl văd mare, Quantic este locul ideal, nu vreau 5000 de spectatori, vreau să existe în continuare pentru oamenii pasionați, îndrăzneți, curioși și luminoși.

Ce ar scrie într-o notă explicativă atașată Soundart-ului?

Mihnea: O notă explicativă? Hmmm… O schemă de “utilizare” nu? Tranziționăm valori, ne cerem scuze pentru disconfortul produs!

Olivia: A se citi cu atenție prospectul, cred. Grozăvia asta cu ba nu e prea stoner, ba nu e prea prog, ar trebui să dispară. De ce atâtea bariere mentale? Hai să vedem Soundart ca o manifestare muzicală, să îmbrățișăm genurile fără a face diferențieri. Deci, fără discriminare!

Puteți găsi mai multe detalii despre event aici