(Interviu) Alexandru Moga: „Arta este o prelungire a noastră.”

Despre Alexandru Moga am mai vorbit noi, probabil au mai vorbit și alții și poate or să mai vorbească câțiva. Așadar Alex e fotograf, hmm, este mai mult o împletire de trăiri d-astea autentice care, îndrumate de un soi de soartă, se unesc și reunesc într-o singură formă de artă. Ne bucurăm să stăm de taină cu el și să încercăm, astfel, să pătrundem, atât cât ne este permis, într-o profunzime cumva nelumească.

Salut! Ce (mai) este fotografia? Te întreb fiindcă, în ultima vreme, aceasta a devenit un soi de modă ce miroase a parvenitism.

Servus Baldo! Îți mulțumesc pentru oportunitate și să începem. Eu zic că fotografia este ceea ce a fost tot timpul, un instrument complex prin care fiecare dintre noi încercăm să exteriorizăm/captăm trăiri, experiențe, locuri. Cât despre partea cu “moda”, într-adevăr, se simte de ceva vreme încoace, o suprasaturare de fotografi, a devenit un hobby foarte popular. Și devenind popular, este și accesibil unei game variate de oameni, de ce nu, și celor pe care îi menționezi tu. Dar parveniți au fost și vor fi tot timpul. Noroc cu ei că avem motiv să tragem mai tare, și prin asta rezultate cu atât mai bune. E loc pentru toată lumea zic eu!

Crezi că mai privește cineva, indiferent că vorbim despre autor sau public, cu sufletul înspre artă sau ne rezumăm strict la o înțelegere a sa mai mult instinctuală?

Da, cu siguranță, eu zic că mai sunt și astfel de oameni, dar majoritatea cred că se bazează pe instinct, pe o cultură vizuală, formată de împrejurimi. Arta va avea întotdeauna publicul ei cunoscător.

Cum ar arăta, fizic, arta ta dacă ar prinde viață?

Ar fi chiar interesant, totul ar deveni dinamic. Cred că ar ieși un film fain.

Ce muzică s-ar armoniza, din fundal, cu fotografia ta dacă ea ar deveni, să zicem, film?

Hmm, să o punem așa, toate creațiile mele de natură fotografică sau pictură digitală au în spate în mare parte muzica. Fie ea ambient, jazz, metal, există o legătură foarte puternică. De fapt, totul a început din cauza muzicii în iarna lui 2005 când creasem Kogaion Art.

Dacă până acum puteam să vorbim despre ezoterism, în ultimele creații pe care le-ai făcut publice, se simte o aplecare către Întuneric, ca să zic așa. Există acolo un fel de rău d-ăsta lăuntric care încearcă, se luptă, să ne comunice ceva sau este numai o impresie greșită? Un alter ego, poate?

Aici nici nu știu ce să îți răspund, “rău” sigur nu este. Nu pornesc de cele mai multe ori cu o direcție clară, descopăr pe drum, unde trebuie să ajung. În final fiecare vede și înțelege ce vrea el, eu doar manifest.

Dacă, să presupunem, Dumnezeu a creat omul, cine crezi că a creat arta? Plecând de aici și ținând cont de faptul că noi ca „opere de artă divină” suntem, cumva, o eroare, este arta o forma de exprimare a Binelui?

Arta este clar o prelungire a noastră, o manifestare a interiorului nostru, ea exprimă ceea ce suntem noi în momentul creației, bine, rău, tot un dumnezău.

Zic să revenim puțin cu picioarele pe pământ, mă rog, în mocirlă, fiindcă o să mă refer la societatea noastră. Ei bine, dacă mă apuc de fotografie și să zicem că sunt și bun, îmi pot plăti facturile din treaba asta? Sau, mai exact, ce crezi că ar trebui să fac pentru asta?

Ca în orice business, începutul este greu, dar dacă crezi în ceea ce faci și îți știi scopul, lupți până ajungi acolo. Bineînțeles, bine ar fi să ai și o familie/ prieteni care să te susțină pe parcursul drumului, bețe în roate iți bagă oricine. Am trăit treaba asta, revin la Kogaion Art și uite au fost 13 ani frumoși.

Cine, ce te inspiră? Mă macină treaba asta, fiindcă simt că, într-un fel sau altul, dacă aș putea să mă exprim în imagini, ca să zic așa, aș simți asemeni fotografiilor tale.

Pe lângă muzică, natură, oameni, nu știu, cred că sunt conectat la niște planuri subtile, ca și o perfuzie. Pic pic, vin, curg toate……

Dacă fotografiile tale, arta ta, ar închide ochii și și-ar imagina, pentru o clipă, creatorul, cum crezi că te-ar vedea?

Ca și o eroare frumoasă.

Cât de mult contează, într-adevăr, să lăsăm ceva în urma noastră, atâta vreme cât nici nu creăm pornind (și, de multe ori, nici nu cred că ajungem la el măcar, în viața asta) de la gândul asta?

Cu toții vom lăsa ceva în urmă, cu siguranță…iar despre partea cu contatul, ce pot să zic, pentru unii mai mult , pentru alții mai puțin, majoritatea se concentrează pe bunuri materiale. Oricum, importat este să lăsăm măcar, pe cât posibil, un loc mai bun, un aer mai curat, o grădină roditoare, un copil fericit, dacă creăm sau nu ceva important, nici nu mai contează.

Mai multe găsiți pe: Website | Facebook

Toate imaginile: (c) Alexandru Moga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *