Cele Două Naturi din Fotografia lui Arthur Kornovics

Natura ce ne înconjoară este doar una dintre formele de artă prin care Universul alege să se raporteze la conștiința umană. Este cea mai accesibilă formă de artă pentru simțurilor noastre prin care se comunică cu noi la un alt nivel. Înțelegerea sa poate trece prin orice filtru dezvoltat de interioritatea noastră, însă cred că tocmai aici Omul cade în păcat. Filtrarea simțirilor pure este, din punctul meu de vedere evident, unu dintre marile păcate. Avem în jurul nostru atâta Frumos, cuprins într-un cadru mereu atât de normal, mereu al locului, nimic pus doar să fie, totul așezat într-o noimă eternă, iar noi, ca niște păgâni, încercăm să trecem prin noi și să transformăm în fel și chip această frumusețe naturală. Cât de logic sună sintagma asta, „frumusețe naturală”, dar cât de mult și-a pierdut din însemnătate odată cu petrecerea ei prin noi. Ferice de acele vietăți care se nasc în sânul acestui Frumos, în natură, într-o sălbăticie lipsită de judecăți prestabilite și de care nouă ne este atât de teamă. Simplitatea, sinceritatea lumii ne poate trezi spaimele cele mai negre. Ei bine, acolo cred că ar trebui să se nască și Omul, cel puțin acolo ar trebui să apară Spiritul. Și există, totuși, în această mișcare browniană de suflete ostenite de lumescul iluzoriu, spirite care aleg să se re-culeagă, re-așeze în Univers, întorcându-se la frumusețea naturală.

Arthur Kornovics, prin fotografia sa, dar nu numai, simt că este unul dintre acei oameni care înțelege acest frumos firesc al lumii și încearcă să-l surprindă în deplina sa sinceritate. Vorbim, deci, ca să fim cumva mai concreți, despre niște peisaje rupte de ici, de colo din sufletul naturii. Privești aceste cadre și, paradoxal, simți că ceva îți lipsește în același timp în care, ceea ce vezi, te umple de simțire. Nu-mi place să mă întind la vorbă prea mult, deși reușesc tot timpul să o fac, așa că mă gândesc să vă las în preajma unui om la care eu țin foarte mult.

Mai multe puteți găsi pe pagina artistului de Facebook

Foto: (c) Arthur Kornovics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *