Young Valentine și debutul său în muzică

Poate că cel mai mult, ne regăsim de fapt, în felul în care reușim să gestionăm cursul propriei vieți. Curs pe care nu-l putem controla. Vorbim despre realizări, le scoatem în față ca să ajungem cât mai sus și doar în colțuri întunecate, între câțiva ochi și voci restrânse, spunem ce a presupus succesul atins, cum a fost drumul parcurs.

“La clasa a doua găsești vise mai mari și dacă ești ca mine și vii de acolo, știi că n-o să lași pe nimeni să îți deraieze trenul vieții.”

Se spune că îți este mai ușor să-ți amintești ce te-a rănit, decât momentele în care ai fost fericit. Când șirul anilor atinge o linie constantă, un drum drept, cea mai bună șosea, fără pic de vegetație împrejur, fără ca ceva să te mai stârnească, dorința de a crea, dorința de a schimba lucruri, scade.

Fluctuațiile unui drum te forțează să gândești diferit, să-ți concepi unelte care să te ajute. Iar asta poate fi un bunker, poate fi un cult, un roman de război sau muzică (printre foarte multe altele).

Young Valentine“Am venit în București, în 2012, să fac muzică, la un an după ce Claudiu Filip, unul dintre cei mai mari profesori de canto din orașul de unde veneam, mi-a spus după o audiție să renunț complet la a mai încerca să cânt.”

Curajul este o problemă pe care ne-o punem rar, frica este o soluție mult mai comodă, neputința. Dar Young Valentine a ales să vină în București cu câteva negative prost mixate și niște voci trase pe telefon: “în dormitorul unei prietene metaliste care îmi schița outfituri de rockstar.”

“You said you wanted me good
But can you handle good?
You said you wanted me good
So I got really good.”

Totuși, în timp ce îi erau schițate costumele, Young Valentine trebuia să găsească o cale de a cunoaște partea muzicală a Bucureștiului și ușor, ușor industria. În primele sale săptămâni în București, a stat printre baritoni, după ce a intrat într-un cor bisericesc.

“Un puber între bărboși care-l căutau pe Dumnezeu. Seara mergeam la cor și recitam evanghelii, noaptea mergeam la Carol 53 și îi ascultam pe cei de la Poetrip.”

Ai ajuns vreodată cititorule, într-un punct în care ai știut că următorul pas urmează să-ți schimbe cu totul cursul drumului și să-l accepți?

Young Valentine
Young Valentine de Andreea Retinschi

“Tonight you’ll live
I’ve never seen a dead man putting them hands up.”

“În primele seri de Contrapunct, mă ascundeam cu berea într-un colț și mă uitam la alții care aveau curaj să se bage să improvizeze împreună cu ei. Prima dată când am încercat și eu, habar n-aveam ce făceam și am pișat totul. M-am insinuat prin unul-două studiouri, fiindcă am vrut doar să stau în spate și să văd cum se lucrează la albume, la melodii pentru Eurovision și demo-uri ad-hoc. Nu am avut norocul să văd decât cum totul se întâmpla mecanic, pe repede-înainte, și mi-am dat seama că nu pot să învăț să creez nimic de la zero acolo, că trebuie să mă bag în belele mai mari de atât.”

După ce a încălcat regulile stricte ale corului, venind la repetiții cu părul verde, s-a dus din nou la Contrapunct. A mai încercat o dată, diferit de data aceasta, cerându-i Oanei Maria șansa de a cânta la clape. A fost tot ce a avut nevoie pentru a merge mai departe.

“Am băgat în loop continuu câteva măsuri din Doxologia Ortodoxă Glasul 5, pe un sintetizator de techno nesimțit, apoi cineva s-a băgat la o chitară, altcineva la tobe, și am făcut publicul din subsolul ăla să înnebunească de cât de fain se auzea. Am tânjit după un moment ca ăsta atât de mult, că am continuat să izbesc cu nesaț în clapa aia până am epuizat pe toată lumea cu loop-ul meu techno-bizantin. Nu m-am mai întors în Carol 53 de atunci. Nu m-am mai întors fiindcă am înțeles ce puteam să fac. Era ceva în sound-ul ăla de am reușit să-i joc pe toți. Și dacă nu mai eram binevenit în biserică, atunci nu-mi rămânea decât să pun eu biserica pe sintetizatoare și să o duc undeva unde cineva putea să danseze pe ea.”

Young Valentine

Ce a urmat? Găsirea unui loc, de unde să începi? Ce să mai faci? Ți-ai dat seama încotro trebuie să mergi, dar nu ai atins un punct de start, încă. Nu știi, oricum ce urmează, ci doar unde vrei să ajungi. Nu există hărți sau ghiduri.

“Primul club în care am intrat a fost Purple-ul de la Romană, unde eram prospătura aruncată între băieți care citeau pe fața mea faptul că nu înțelegeam nimic din ce se întâmpla în jur. Eram îmbrăcat într-o cămașă albă încheiată până în gât, nu știam să beau și căutam să sprijin barul. Cu anii, am mai pierdut din haine și am adunat date-uri cu băieți cărora nu le trebuiau mai mult de două beri la bord ca să poată să danseze și să fure privirile tuturor din jur. În schimb, eu am rămas să sprijin barul. Și totuși, e ceva în perspectiva pe care ți-o dă punctul acela în care toți se perindă să comande băutură și unde își pierd concentrarea de care au nevoie ca să te urmărească. Haitele se înăbușă la coadă și compasiunea își face loc între patru ochi, cât timp li se aduce berea de la rece.”

Atunci când creezi, este poate la fel de important ca produsul în sine, direcția în care expusă pictura, vândută cartea, cântată sau ascultată muzica. Iar în timp ce poți fi foarte bun prin a transmite un mesaj care să facă apel la genuri diverse de public, trebuie să le cunoști mai întâi. Să începi pe nișe și bucăți, rămânând nișat și înțepător sau fiind un cameleon care lasă amprente. Sau desigur, poți oscila. Nu există reguli cred, în sensul acesta ci doar cât durează și ce presupune să excelezi indiferent de circumstanțe.

“Dacă dau un scroll pe Grindr în Queens, mi se derulează viața prin fața ochilor – toți ne știm între noi. Muzica nu ne aduce împreună, ci ne împarte – ne distribuie pe canapele. (…) După ani pe marginea barului însă, înțelegi că în clubul ăsta se varsă toată furia acumulată de-a lungul săptămânii și că nu mai avem loc pentru compasiune. Girls just wanna have fun, but these boys wanna love somebody.  Atunci am înțeles ce fel de muzică le trebuie băieților din club – acea muzică de îți saltă testosteronul și te face nasty. Ai nevoie să fii nasty pentru o seară pe săptămână – e același joc vechi, fiindcă avem nevoie să ieșim mai puternici în lume. Ai nevoie să fii nasty, fiindcă ai la activ zeci de mâini pe care nu ai putut să le ții între ale tale pe stradă, și ai fi vrut să poți riposta privirilor. Ai nevoie să fii nasty, fiindcă trebuie să ai grijă mereu cui și când arăți compasiune. Ai nevoie să fii nasty, până să dansezi cu un singur băiat, între patru ochi și nu cu întreg clubul.”

Cât despre influențe muzicale și gen abordat, primul gând care mi-a venit în minte când am ascultat melodiile pe care Young Valentine le-a arătat publicului deja, a fost un fel de “The Doors”, futurist, adaptat la mințile oamenilor din 2017. O rădăcină dintr-un secol pierdut, care încă dăinuie pentru mulți, dar este exprimată în genuri și moduri diferite. Spiritul rămâne, în anii muzicii pe computer și poate fi independent sau se poate camufla. Asta îmi aduce aminte de o melodie, albumul din care face parte a apărut chiar anul trecut, iar o parte din versuri sună cam așa:

“The party’s over, called it a night
I hope you had the time of your life
They say that rock will never survive
It’s up to youth to keep her alive.
And I don’t know what’s making you tick
Generation narcissistic
Little Miss Selfie, Lonely Boy Slick
It’s time you get a brand new fix.”

“Mama mi-a arătat de mic ABBA și Scorpions, tata mi-a arătat Bomfunk MC’s, golanii din liceu mi-au arătat Rammstein, iar eu nu știam încă ce vreau să fac cu mine însumi – până am ajuns în Control, de unde a trebuit să fiu târât afară, fiindcă voiam să fi crescut acolo.

Am bântuit 24 de ore în și pe lângă Control, începând cu Blue Monday și terminând marțea, pe Fade To Grey, ca să înțeleg unde sunt și pentru cine vreau să fac muzică. Am așteptat să se golească clubul a doua oară și să rămân doar cu DJ-ul, ca să îmi pot imagina ce se poate întâmpla acolo. În minutele dinaintea închiderii, am încetat să mai cred că toți suntem niște burghezi hipsteri care așteptăm să ni se spună că nu știm să iubim. Am vrut să nu mă mai imaginez rebel fără cauză și mi-am impus să nu mai cred că rock’n’roll-ul e mort. A rămas doar băiatul care sprijinea barurile, care avea nevoie să vadă pe cineva pe scenă care să-i spună că e okay să îi admire pe alții în timp ce dansează, că nu e nimic și nimeni în jur care să-l oprească din a dansa, că e okay să fie nasty atâta timp cât nu-și pierde compasiunea și că e okay să se bage în toate belelele posibile ca să-și realizeze un vis, fiindcă a crescut toată viața sub un glob disco.”

Stilul unui creator se formează în timp, indiferent de tipul artei. Se formează în timp pentru că, ai nevoie de autocunoaștere pentru a te putea exprima într-o limbă care să facă apel la mai multe simțuri. Arta se ascultă, se privește, citește, înțelege pe mai multe căi decât canalul direct. Iar acele căi sunt cele care trebuie să fie atinse și marcate.

“Și e periculos să îți faci curaj și să ieși viu din asta, fiindcă ai vrut de toate și mai mult. În final, știu că fiecare se scoate în felul lui, dar mi-am dat seama că aș putea să scriu despre drumul ăsta pe care suntem și tu, și eu, și să pun totul pe muzică – nu ceva care să te scoată din prostii, ci să te țină pe acel drum și să-ți țină nervii întinși și să te facă mândru că ai avut curaj să faci ceva de care celorlalți le e frică, totul pe adrenalină, ca să poți s-o scoți la capăt mai târziu. Dacă mi-a mers o dată, mă așez din nou la bar, mă uit în mulțime și mă mai arunc într-o prostie.”

“I’m so tired of hearing you say
All my troubles are in vain
It really ain’t no sacrifice”

Young Valentine
Young Valentine de Kasra Kali

Asta necesită cel mai mult timp, acumularea de experiențe, care te schimbă și te conduc unde ai nevoie. Crearea în sine este mai simplă, dar doar după ce ai parcurs pașii necesari, după ce ai construit și ai șters, ai distrus și te-ai reinventat, conștient că acesta va fi un ciclu continuu care-ți va influența creația.

“M-am încuiat un an în dormitor ca să produc sound-ul și să scriu versurile pentru un album care să poată să mă pregătească să dau ochii cu lumea din club și acolo să mă epuizeze dansând. Mi-am ras tentativa de barbă chinuită de trei ani încoace, o creșteam numai ca să par un bariton care nu nimerește biserica și îl caută pe Dumnezeu. Am încetat să mai ascult de oamenii care mi-au spus în tot timpul ăsta că vocea joasă nu o să fie niciodată îndeajuns de pop sau că versurile gay nu o să fie niciodată mainstream sau că dacă pronunț fuck în fiecare melodie o să mi se închidă toate ușile în nas sau că dacă continui să-mi împing la înaintare viziunea, voi deveni un coșmar de PR. Toate astea m-au țintuit odată de un bar și abia atunci când le-am sacrificat ca să pot să dansez, am putut să încep să compun de la zero ceva care să merite a fi continuat.”

“And if I’ll die
I’ll come back to life second time
I’ll put your smoking body down
Praying on”

Acum Young Valentine se află într-un punct de start, întrucât pe 9 mai va cânta live în Control, începând cu ora 21:00, dar până la evenimentul propriu-zis vă las cu cea mai nouă piesă:

Și îi urez muzicianului, desigur, mult succes!

The following two tabs change content below.
Bucharest-based artist. Psychedelic photographer, brain-scratching writer / poetess and priestess of the macabre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *