Goldoni’s Theatre Thought Me to Run Away from Women

Am mers în seara asta la teatru, și ca să nu dau check-in pe Facebook sau să-mi fac selfie la fața locului, am zis să iau notițe și să mă întorc acasă ca să-mi spun impresiile pe blog. Ghinionul vostru. Începând cu ora 19:00, la Ateneul Tătărași din Iași s-a jucat în premieră piesa „Hangița”, de Carlo Goldoni, piesă despre care v-am vorbit în urmă cu câteva zile. Sală plină ochi, aplauze la scenă deschisă! Mai mult de atât nici nu are rost să spun. Dar cum n-am luat notițele degeaba, o să merg mai departe.

Cei 6 actori care ne-au amuzat pe parcursul a două ore au dat dovadă de pricepere (ca să nu mă lansez în exprimări ieșite din comun și să zic „măiestrie”) și s-au completat reciproc într-un mod mai mult decât cursiv. Talent sau ore bune de repetiții, cred că astea ar putea fi singurele două cauze. Și oricare ar fi dintre acestea, pentru mine sunt la fel: demne de apreciat.

Nu am citit piesa și nici nu am văzut anterior scene jucate de către alți actori. Am citit doar câteva cronici. Așa că întreaga acțiune din piesă mi-a fost cu totul nouă. „Hangița” lui Goldoni este o lecție serioasă adresată în special bărbaților. Aceea că orice am face, de farmecul femeii nu avem cum scăpa. Și aceea că cu cât picăm mai ușor în capcanele acesteia, cu atât femeia ne va plăcea mai puțin. Dramaturgul italian a pățit-o și el probabil, la vremea lui (ceea ce ar însemna prin sec. al XIII-lea!). Și de atunci lucrurile au rămas neschimbate. Goldoni ne dă și o soluție, pe care tot din experiență pare să ne-o spună, mai mult ca pe-o morală a întregii piese. Cavalerul di Ripafratta (jucat de Tomiță Moraru), făcut serios „la sentiment” de „hoțoaica” hangiță Mirandolina (jucată excelent de Simona Simionesei), se retrage la un moment-dat către audiență și-și manifestă neputința: „Pentru a înfrânge femeile, nu trebuie numai să le ignori, ci să și fugi din calea lor!”.

Comicul de personaje și de situație vine în special din partea celor doi clienți bătrâni ai hanului, rivali, care stau cazați aici mai mult de dragul Mirandolinei. Unul zgârcit (Gheorghe Șfaițer), unul prea „mână-largă” (Cătălin Cucu), se războiesc fără succes să intre în grațiile Mirandolinei (care profită de ei după cum vrea ea). De asemenea, tânărul Fabrizio (Dragoș Stan), umilul și împiedicatul servant, este caraghios în felul lui neîndemânatic în care își arată afecțiunea față de șefa lui, încercând s-o protejeze cum poate, în ciuda faptului că-i un fricos și jumătate. Un moment simbol al piesei mi s-a părut apariția „actriței” Ortensia (Mădălina Munteanu), care se dădea drept Baroană și încerca, la rândul ei, să-i facă la bani pe moșnegii care-și pierdeau capul după ea.

Piesa regizată de Andrei Ciobanu (după scenografia lui Nicolai Mihăilă și mișcarea scenică în viziunea lui Beatrice Volbea) ne-a arătat încă o dată că bărbații sunt proști și pot fi jucați cu ușurință pe degete de către femei. Iar partea bună (deși out of context) e că până la urmă nu întotdeauna tipul dur se alege cu fata.

Cei care nu au reușit să meargă astăzi să vadă piesa, pot veni duminică, 13 aprilie 2014, tot de la ora 19:00, la Ateneu. Se merită!

The following two tabs change content below.
Romanian self-taught writer, interested in contemporary art, unconventional culture and gonzo journalism. He's been writing for almost a decade while doing shitty jobs for a living. He's agnostic, supports a censorship-free world, he reads way less than he wants and he enjoys feminist porn.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *