Ilustrațiile „monstruoase” ale Larissei Danilov îmbină caricatura cu poezia

Larissa Danilov este o artistă ciudățică din „Puerto Rico-ul Iașului”, proaspăt studentă la UAGE. Realizează ilustrații cu monștri la fel de freaky ca ea, cu forme grosolane și fluide țâșnindu-le din orificii, la capătul cărora stilizează cu drăgălășenie câteva cuvinte scrise caligrafic. Extrase sau nu din poeziile proprii. Pentru că – doh! – scrie și poezie. Pe lângă asta, se mai ocupă cu realizarea de accesorii și colecționarea amintirilor, precum și de, ei bine, creșterea aricilor (pe care momentan nu-i are!). După ce i-am vizitat pagina de Facebook plină de figuri concepute parcă într-o noapte de amor dintre Jonny (Ed, Edd, Eddy) și scândura lui, am rămas pe jumătate perplex, pe jumătate curios. Așa că am decis s-o iau la întrebări pe tânăra artistă.

Cultartes: Ce însemană Lefko Witz?

Larissa Danilov: Lefkowitz este un nume de sorginte ebraică pe care l-am preluat în urmă cu șase ani (context unknown – loading), care mi-a stârnit încă din primul moment ideea de senzație necontrolată a unor manifeste psihice spasmatice, plus un soi de anxietate, rezonanța numelui în sine fiind destul de atractivă cât să-l am și-n ziua de astăzi. Totuși, după o căutare mai avansată, am constatat că, în opoziție cu agitația internă cu care-l asociasem inițial, acesta înseamnă, de fapt „afecțiune”, „ devotament”. Nu zic nu.

Ilustrație sau Literatura? Care e motivul pentru care ai alege una dintre ele și care-i cea mai bună metodă de a le combina?

Sunt două domenii asupra cărora voi încerca întotdeauna să mă canalizez în egală măsură. Ambele au construit o tranziție de la idee la imagine, astfel încât, în momentul în care îmi asum unul dintre domenii, mă voi raporta întodeauna și la celălalt. Plastic, voi încerca mereu să redau ceea ce ar putea fi citit (sau nu?), în timp ce din punct de vedere literar mă voi gândi la forma figurativă a imaginilor pe care le recreez prin cuvinte. O trecere gradată de la „ce simt”-„cum aud”, la „ ce scriu”-„ cum văd”, repeat.

Feți-Frumoșii sunt metrosexuali. Cosânzenele – schimonosite!

De unde pasiunea pentru desen? Vreo traumă din copilărie? Traumele pot deveni surse de inspirație?

Haahahaaha, destul de subiectivă întrebarea! În cazul de față, pasiunea a venit de când îmi amintesc să-mi fi pus mâna pe creion, însă aceste „frustrări” au reușit întotdeauna să mă condiționeze astfel încât să-mi pot focusa atenția asupra mâzgălitului și nu a problemelor în sine. Cât despre sursele de inspirație – desigur. Totuși, de dragul de a rămâne „stabili”, e important să știm cum să controlăm pragul inspir-expir(ați).2

1

De ce monstruleți și nu Feți-Frumoși sau Cosânzene?

Feți-Frumoșii îs prea metrosexuali, iar Cosânzenele, uneori, prea schimonosite, pe când monstruleții au talentul, de cele mai multe ori, de a ascunde prin buzunarele de la pantaloni bucăți de ochi frumoși – să vadă dacă sunt priviți din interior sau din afară. Abia aici vezi naturalețe. 

Crezi că lui Arghezi sau lui Baudelaire le-ar plăcea de tine?

Varianta 1: Am prieten.

Varianta 2: M-aș simți flatată cu flori de mucigai și florile răului în brațe, dar aș fugi în afară ecuației ăsteia cu Daniil Harms care, deși nu la fel de sumbru, destul de mindblowing cât să se apropie de ceea caut în artă.

Care sunt sursele de inspirație pentru ilustrațiile tale? Presupun că nu te uți la cineva și-l vezi deja un ghemotoc roz cu nasul verde și cu 3 coarne în frunte!

Inițial totul începuse ca un fel de retrospectivă, câteva schițe caricaturizate, duse până în punctul cel mai extrem în care ridurile de expresie, negii, pielea zgrumțuroasă și excesul de salivă acaparaseră în proporție de 90% ceea ce eram eu, ajungând la concluzia că oamenii devin monștri prin cum se văd și ceea ce oferă. Treptat, am început să dezvolt un concept în jurul acestei observații, ajungând să mă inspir din oameni și caracterul lor nevăzut, din buzunarele de care spuneam. 

Observ că majoritatea ilustrațiilor sunt însoțite de cuvinte sau replici. Ce semnifică mesajele respective? E ăsta un fel de trademark pe care încerci să ți-l stabilești?

Aș putea spune că am făcut-o fără „intenție”, dar treptat au început să facă parte din stilul meu. Sunt genul de fraze la care te gândești, dar le păstrezi în jurul tău, încâlcite, dintr-un soi de sârmă care a reușit să se înfigă cu totul în haine, în păr, în piele, acaparându-te cu totul, pierzându-se în perspective și jucându-se în forme și culori diferite, în funcție de natura gândurilor. Și rămân mereu acolo.

„Oamenii devin monștri prin cum se văd și ceea ce oferă.”

Cu cine ai mai colaborat și în ce proiecte ieșite din comun te-ai mai implicat?

Am avut marele noroc de a crește alături de oameni de suflet, pasionați și ei de același domeniu, astfel încât am colaborat mai mult cu cei din Iași (sau care au avut drum prin): Ilinca Roman, Andrei Aștefanoaei, Maria Căruntu, RoQic, Daniela Manole și Adrian Serghie. Acestea ar fi doar câteva nume, iar, din nefericire, datorită kilometrilor care ne despart – am reușit doar să trocuiesc împreună cu Anna Grozavu și Creaturi Drăguțe stickere de-ale noastre (dar cine știe pe viitor!). Cred că cel mai ieșit din comun proiect a fost Sanatate la fiecare pas, făcut împreună cu Andrei. Dintr-o glumă spontană care a fost dusă la extrem, am început să printăm plasturi imenși și să-i amplasăm în Piața Unirii, pe Independenței, Lăpușneanu și Ștefan cel Mare, atrăgând atenția asupra fenomenului ăsta de „peticire” a orașului, construcțiile lăsate în bătaia sorții, trotuarele asfaltate prost și distruse complet fiind principală țintă a proiectului nostru.

1

5

Ai vreun proiect pe care ai vrea să-l dezvolți pe partea asta? Vreo idee de eveniment (workshop, maybe?), volum de benzi desenate sau ceva asemănător?

Odată ce am trecut de admitere, am început să trec pe foi toate proiectele pe care aș vrea să le încep în următoarea perioadă, de la street-art la scurt-metraje, încerc pe cât posibilul să nu mă blochez doar pe o singură arie, ci mai degrabă să o caut pe cea mai potrivită. Idei sunt. Timp să fie.

Bonus: Larissa a acceptat și provocarea mea de a crea un „monstruleț” pentru Cultartes Magazine. A ieșit cam așa:

„Cultartes, Culturartes Culturales... Magazine!”

„Cultartes, Culturartes Culturales… Magazine!”

Plus clipul care mi-a venit prima dată în minte când am văzut câteva lucrări de-ale artistei:

Foto via Lefko Witz

The following two tabs change content below.
Romanian self-taught writer, based in Cyprus, interested in contemporary art, unconventional culture and gonzo journalism. Writing for almost a decade, he is agnostic, supports a censorship-free society and reads way less than he wants.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *