[:ro]Basarabian Hills este un proiect de… muzică, una atmosferică până în măduva oaselor, ce-l are ca unic protagonist pe Florin Fiștic a.k.a. Spirit of the Forest. Despre el și muzica sa am mai vorbit, melancolia apăsătoare e cumva certificată fără a mai fi nevoie de vreun alt “studiu”. Ce vreau să zic este că omu’ și implicit proiectul său au început să care cu ei o etichetă, ca să zic așa, deși sună groaznic. Mai nou există și un label în spate care se ocupă de merch, anume, Der Schwarze Tod, o serie de tricouri (notă către mine: să nu uiți să-ți comanzi și tu unul, mai ales ca îți place maxim logo-ul) și poate, cine știe, vreo apariție live.

Să revenim puțintel în zile și gânduri mai actuale. Așadar, “Eerie Light Of Fireflies” se numește cel mai recent material Basarabian Hills. Ca de fiecare dată, sunt literalmente absorbit de modul în care își exprimă inspirația artistul. Bun, mulți ar bombăni, spumegând de răutate și oftică pe la gură, că aduce a nu știu cine care e cumva mai tare fiindcă a făcut și a dres nu știu ce. Bă, eu înțeleg ce ziceți voi, dar hai să pătrundem mai în adâncurile muzicii, în adevăratul ei sens, în sentimentul din spatele sunetului. Păi există aici o răvășire aproape poetică, într-un gen care numai la poezie nu te duce cu gândul. O melancolie d-aia de zici că e ruptă dintr-un soi de Eminescu al black metal-ului, asta ca să fim profi, lidl și alte d-astea și să evidențiem și genul, că ținem la lucrurile de felul ăsta, etichete and shit, mai mult ca la orice. Se poate să fie vorba numai de o viziune strict personală, ceea ce și este până la urmă, dar uite cum sună Cacophony, my friend. Nu ți se pare că se naște o lume în tine când o asculți, un altceva care nu apare atunci când îi asculți pe “clasici”, să zicem? Se găsește aici un Frumos trist care, prin niște sunete de clapă care pot părea naive, adică fără tonuri grave, îți poartă gândul, asemeni unui copil pe care-l ții de mână, prin amintiri. Despre asta cred că e vorba până la urmă, muzica Basarabian Hills poartă cu sine o apăsare d-asta a timpului care este, în curgerea sa, irecuperabil. Simți, la un moment dat, o nevoie de înstrăinare de lume doar pentru a te îndrepta, chiar dacă numai cu gândul, înspre o alta, trecută, dar atât de frumoasă și sinceră. Origini. Dinspre aceste zone vine înțelesul artistic în cazul de față. Doar acolo, la origini, întunericul nu a semănat niciodată frică, unde lumina era natura omului și unde sentimentele cântau în naive note de clapă. 

Basarabian Hills nu este chiar o muzică, deși asta ziceam la început, este sunetul ce răsună în primordialitatea gândului. Poate mă înșel, poate, dar ascultă dincolo de miza impresiilor deja dobândite, înapoia gândului, acolo în hăul din care se nasc lumile. Poate mă înșel, dar poate vei găsi înțelesuri, altele și altele și altele… Cheers!

[:]