(Interviu) Zammorian: „Ni se spune des că muzica noastră e cinematică. Îi ducem pe oameni în locuri.” ‣ CVLTARTES

Salut! Nu știu cum să o spun să nu pară… în fine, ce dumnezeu căutați aici (mai ales în România) cu muzica asta? N-ar trebui să fiți pe undeva prin aceleași sfere de unde pare că vine și ea? Nu, serios acum, ce-i cu voi?

Zammorian: Salut! În primul rând, mulțumim pentru interviu și pentru apreciere! Credem că suntem exact unde ar trebui să fim. Muzica, poveștile și vizualurile pe care le facem sunt atât efortul nostru colectiv, cât și rezultatul contextului în care am trăit. Altfel spus, dacă nu eram în România și nu ne cunoșteam între noi, Zammorian nu ar fi existat. Cel puțin nu în forma aceasta.

E absolut fascinant să dai peste oameni talentați care apar de nicăieri așa. Uneori trebuie să cauți și să sapi într-un univers underground care la noi seamănă tot mai mult cu un nicăieri. Când credeți că zona asta o să înceapă să producă voit, să fie o platformă activă, ci nu un nicăieri?

În privința universului underground, cred că se observă o mișcare în ultimii ani. Descoperim acest lucru cu fiecare trupă nouă pe care o vedem într-un concert sau pe care o descoperim online. În același timp cred că se conturează, încetul cu încetul, și un public doritor de a descoperi lucruri noi. Citeam despre asta în interviul pe care l-ați avut cu Mihnea și Olivia de la Soundart și, într-adevăr, este un număr restrâns de astfel de oameni, dar cred că se observă o evoluție. Ceea ce ne bucură. E o scenă nouă care prinde greutate.

Insist acum pe tema asta și poate să deranjeze, însă îmi asum asta. Cred totuși că mai deranjant este faptul că proiecte ca al vostru sunt practic inexistente sau, mă rog, se află într-un soi de sub-existență, într-un spațiu care ar trebui să fie o industrie creator de frumos pur. Credeți că de vină este cumva egoismul sau pur și simplu ne e frică să devenim într-adevăr responsabili, uniți pentru un scop? Cum ar arăta, oare, underground-ul de la noi cu sponsori reali care să dea bani pentru… artă, până la urmă?

Resursele în plus ajută, dar în același timp e posibil să și constrângă peisajul. În sensul în care, de obicei, banii cam dictează direcția. Libertatea creativă și efervescența trupelor din underground este datorată și independeței acestora. Ce ar ajuta enorm, cred, ar fi să se dezvolte cât mai mult cultura consumului „responsabil” de muzică. Asta înseamnă susținerea muzicienilor (și nu numai, pentru că vorbim și despre supporting artists & crew: sunetiști, luminiști, VJs, booking managers, proprietari de venue-uri, etc) prin prezența la concerte, prin cumpărarea albumelor (chiar dacă sunt și pe YouTube gratis), a merchandise-ului. Și aici am avut suprize plăcute de-a lungul timpului, dar cred că mai durează până se atinge o masă critică în acest sens. Trupele din underground investesc mult în ceea ce fac (i.e. timp, echipamente) și este un cerc vicios faptul că trebuie să ai job separat din care să întreții activitatea aceasta, dar lipsa timpului în plus limitează ceea ce poți face (număr de concerte, de sesiuni de jamming și compoziție, recording, repetiții, etc).

Lumea are tendința să compare, să alăture, să judece după ceea ce cunosc deja. Care este elementul distinctiv, ceva-ul vostru muzical?

Ni se spune des că muzica, mai ales live cu proiecțiile lui Awkwarizmi și cu sonorizarea făcută de Dan Dumitriu, este foarte cinematică. Îi duce pe oameni în locuri. Noi definim ceea ce facem, ca gen (deși nu credem că ideea de genre-uri mai are atât de multă relevanță), fiind post-psychedelic. Unde „psychedelic” face referire la mind-opening.

Dacă Zammorian ar fi un dude oarecare, cum ar arăta o zi, la fel de oarecare, din viața sa? De exemplu, ați ieși cu el la bere sau ar fi, gen, prea visător, prea soft pentru voi?

Cred că ar bea vin roșu (zâmbesc cu toții). Și probabil nu ar vorbi foarte mult. (râd) Asta se observă și în show-urile noastre unde nu interacționăm verbal cu publicul. Ar fi oarecum disonant cu starea pe care o dau muzica și proiecțiile.

Redevenind serioși, mi se pare că proiectul vostru abundă de profesionalism. Există un aer atât de curat și de plăcut, cum să zic?!, e ca atunci când deschizi geamul într-o zi însorită și scoți capul afară doar ca să simți că ești viu. Cred că am devenit prea serioși, heh, dar cam așa m-a plesnit pe mine proiectul vostru. Bun, ce înseamnă să fii profesionist în ceea ce faci?

Apreciem! Ne punem des întrebarea aceasta – ce înseamnă să fii profesionist. Recent am împlinit 4 ani și, cu excepția unui număr de show-uri, am stat în studio și am lucrat pentru a șlefui cât mai bine ceea ce facem. De exemplu, să controlăm cât mai bine sound-ul, să înțelegem muzica și să o orchestrăm pentru a spune poveștile pe care le scriem. Pe lângă muzică, povești și vizualuri înțelegem că sunt multe dimensiuni pe care trebuie să le atingem, cum ar fi felul în care prezentăm aceste lucrări într-un mod coeziv. Faptul că facem parte din colectivul Zazen/Kraftmark, ne-a ajutat enorm. Am tratat mereu Zammorian ca fiind mai mult decât suma părților noastre și am adus fiecare ce am avut cel mai bun. Discutăm totul împreună pentru a ajunge la cele mai bune soluții și respectăm ceea ce facem. Vrem să onorăm ceea ce facem.

Dacă aș fi muzician aș fi puțin invidios pe voi. Avem, deci, Árstíðir, apoi SoundArt Festival, două apariții într-un peisaj aparte. Nu o să va întreb dacă aveți ceva special pregătit, fiindcă simpla voastră apariție va fi, cumva, specială. Deși mi-ar plăcea să știu dacă puneți ceva la cale. Sunt curios, însă, dacă, astfel de apariții, reprezintă într-adevăr un avantaj, ținând cont de faptul că, mare parte din oameni, vin pentru headlineri?

Punem ceva la cale (zâmbesc). Nu are cum să ne dezavantajeze. Este o onoare pentru noi să cântăm pe scenă cu astfel de nume. Asta se datorează și susținerii pe care am avut-o din partea Quantic (mulțumim, Emi! ). Cât despre mersul la concerte pentru headlineri, revin la ce spuneam mai devreme despre consumul de muzică. Cred că acest public, cel care vine și să descopere muzică nouă, este în creștere.

Pe când un material?

Destul de curând. Noi am scris un album dublu, The Theory of Absence, Parts I & II, care va fi lansat anul acesta. Pe partea a II-a mai șlefuim la câteva piese, dar am lansat în noiembrie un single de pe ea — The Great Escape. Part I va fi lansat la sfârșitul primăverii într-un concert amplu pe care îl vom anunța în curând.

Ce contează, în mod real, pentru ca un material să aibă oarece succes? Producția, calitatea sunetului, să zicem, sau modul în care este el promovat?

Producția și calitatea sunt cumva de la sine înțelese. Dar credem că cel mai mult contează ca materialul să spună ceva și să îi găsească pe cei care, de multe ori fără să știe, îl caută. Aici publicul ajută, iarăși, enorm, să povestească despre el, dacă chiar le place. Să ducă vorba mai departe.

Cum ar arăta un moment, peisaj în care muzica Zammorian s-ar potrivi cel mai bine? Nu știu, un răsărit pe lună, un apus în spatele blocului.

E, probabil, un soundtrack pentru un loc diferit pentru fiecare. Locul în care gălăgia lumii dispare și ești tu cu tine însuți sau tu cu tine însăți. După un concert, anul trecut, a venit un domn și ne-a spus că ascultă muzica noastră când urcă pe munte cu telescopul. A fost incredibil să ni se spună așa ceva. Simți că ești un mesager care duce ceva mai departe, acolo unde trebuie să ajungă.