VSLO – Cel mai mare festival de arte vizuale din Romania

În august 2010, avea loc prima ediție a VSLO (Vama sub lumini de Oscar). De la un simplu festival de fotografie la mare, a ajuns un festival internațional de arte vizuale, care pentru o săptămână aduce într-un loc drag oamenilor deschiși la minte, creatori din mai multe colțuri ale lumii. Am fost în fiecare an acolo, începând cu a treia ediție. La început doar observam curioasă și ma bucuram de nopțile de Vamă. Ochii prin care priveam atunci îmi spuneau că VSLO este festivalul de la care poți pleca mahmur și fericit că nu ai venit doar să-ți pierzi timpul încercând să-l umpli cu muzică dată tare și nopți albe, ci că ai învățat ceva despre tine, despre artă și despre oameni.

(c) VSLO

(c) VSLO

Am privit edițiile cinci și șase prin ochii unui expozant, având vernisajele „BLUNT” și „Himere”. Anul acesta (a șaptea ediție) am fost lector, am ținut un seminar despre identitatea umană numit „Alter Ego”. Nu a fost și nu este ușor să fii lector sau expozant pentru că: ai responsabilitatea de a crea ceva care să rămână în mințile oamenilor care vin acolo, nu ești singurul expozant sau lector, vrei să te simți bine împreună cu ceilalți și cauți ca orice om un dialog între mesajul tau și receptor, dar asta nu înseamnă că nu este frumos. Frumos este un cuvânt prea mic pentru a descrie ce se întâmplă acolo.

(c) VSLO

(c) VSLO

Pasionații de fotografie, pot participa la diferite workshop-uri precum: fotogrfia subacvatică, fotojurnalism, staged photography, fotografia nud, fotografia de portret, fotografia de mâncare și băutură, ale căror lectori au fost anul acesta, Andrei Ciobică, Olav Urdahl, Nicolae Coșniceru, Cristian Crisbășan, Vali Bărbulescu și Angel Penchev. Tot pe partea de fotografie se pot urmări seminarii și vernisaje: „Mono Cromatic” – Cornel Lazia (despre fotografia alb-negru), „Tanzania” – Vlad Cioplea (vernisajul unei călătorii fascinante).

(c) VSLO

(c) VSLO

Pictura și sculptura au fost explorate datorită lui Daniel Prapone care a ținut cursuri de: desen în cărbune, creion, cretă, tehnica uleiului, lucrul în acuarelă, cubismul, compoziție, tehnică de modelaj în lut și multe altele.

Filmul este și el un domeniu abordat la festival. Anul acesta, tema a fost filmul documentar, care a presupus mai multe workshop-uri, concepute de lectorii: Andrei Băltărețu-Iancu, Veaceslav Cebotari și Bogdan Petrașcu. Workshop-urile s-au concentrat pe: producția de film, regia, echipamentele de filmare și sunetul.

(c) VSLO

(c) VSLO

Cursurile de teatru au urmărit realizarea unei piese de teatru (de la scenariu până la spectacolul propriu-zis) cu păpuși în mărime naturală, iar la workshop-ul de muzică s-a lucrat la realizarea unui spectacol care a avut loc la închiderea festivalului. 

(c) VSLO

(c) VSLO

VSLO nu înseamnă doar creație, ci și un mediu în care oamenii faini se pot cunoaște și distra împreună la concertele din fiecare seară și la proiecțiile de filme din cateva locații de care dispune festivalul. Excluse sunt filmele populare, 90% din efecte speciale și cu scenarii goale, previzibile, americănești și muzica proastă, fiindcă ceea ce este difuzat la televizor sau la radio rareori are legatură cu cultura.

(c) VSLO

(c) VSLO

De asemenea, acest festival nu este comercial și fals, nu caută consumatori ci caută oameni care să mențină în viață libera gândire și piața dezastruoasă a artei din Romania. Se simte înfluența țării în care trăim, dar nu din cauza organizatorilor sau creatorilor care contribuie la acest festival, ci din cauza multor factori din afara lui.

(c) VSLO

(c) VSLO

Mulți oameni știu că în spatele oricărui festival se află luni de muncă asiduă, mai ales dacă festivalul este gratis (pentru că nu este Electric Castle, chiar dacă sunt concerte. Nu trebuie să plătești ca să stai în noroi. Trebuie doar să vii pregătit de vreme bună, Vamă și creație), dar nu înțeleg ce înseamnă această muncă, ce înseamnă ca an de an să pui la dispoziția unor oameni toate instrumentele necesare pentru a crea.

(c) VSLO

(c) VSLO

Nu știți ce pierdeți, nu știți câte lucruri s-ar schimba dacă ați avea curaj și tragere de inimă să vă uitați mai des pe albume de artă decât la televizor, dacă ați da share la fel de des cum dați să câștigați bilete la Untold. Nu știți că dacă investiți în creație, arta se poate întoarce roata aia care promoveaza nonvalori, nu știți că dacă ați vrea cu adevărat, in locul catedralei mântuirii neamului s-ar putea construi un centru cultural (de exemplu). Nu știți pentru sunteți înghețați de frica auto asumării, de frica faptului că dacă ați fi liberi v-ați pierde pentru că nu știți să construiți nimic productiv din ea și nici să luptați pentru ea. 

(c) VSLO

(c) VSLO

Sunt câțiva oameni curajoși și puternici care sunt conștienți de aceste lucruri, care atunci când li se taie aripile ei nu se lasă, iși fac altele mai rezistente. Ei se numesc Andreea și Cătălin Rudolf împreună cu echipa VSLO. Ei știu că au nevoie de oameni, nu de roboți. Ei știu că oamenii rămân vii doar dacă nu sunt rupți de una dintre cele mai importante calități umane, creația. Pentru asta, îi respect și admir foarte mult.

(c) VSLO

(c) VSLO

Datorită lor am învățat că întotdeuna merită să lupți, să mergi înainte, pentru că poți să-ți transformi gândurile și dorințele în realitate.

Sper ca VSLO să continue să crească împreună cu oamenii care înțeleg aceste lucruri. Regret că nu am cum să cuprind tot ceea ce se întâmplă la festival în acest articol, dar voi puteți găsi toate informațiile de care aveți nevoie pe site și toate experiențele de care aveți nevoie fiind prezenți.

(c) VSLO

(c) VSLO

(c) VSLO

(c) VSLO

(c) VSLO

(c) VSLO

The following two tabs change content below.
Bucharest-based artist. Psychedelic photographer, brain-scratching writer / poetess and priestess of the macabre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *