#StatusCinefeel: The Revenant vs The Danish Girl

6 a.m. (7 între timp). Tocmai am terminat de văzut un film şi simt că nu mă pot duce la culcare până nu scriu tot ceea ce simt despre filmul ăsta (sau e prea devreme…), dar să le luăm pe rând: în ultimele două nopţi am văzut două filme (sau am încercat), „The Revenant” şi „The Danish Girl”.

The Revenant

y

Am luat filmul ăsta doar pentru că zilele trecute, în metrou, în timp ce discutam cu „Domnişoara Christina” am auzit dialogul dintre două femei pe la 40 de ani despre afişul din metrou ce promova filmul. Una dintre replici mi-a rămas în cap: „Ce a îmbătrânit şi DiCaprio ăsta…” (da, e o tendinţă a oamenilor, a materiei organice, să se deterioreze atunci când trec/e prin spaţiu-timp).

Ideea e că după vreo 20-30 de minute îmi tot venea să-l opresc, dar am zis „haide, lasă, poate se întâmplă totuşi, ceva”. Cu o oră înainte de final l-am oprit. Simţeam că nu mai pot. Nu se întâmpla absolut nimic. Nu suport filmele cu cadre extrem de lungi şi filmele care-mi arată peisaje mai mult de câteva secunde. Prietene, dacă vreau peisaje, mă duc în natură, să mă bucur cu adevărat de măreţia lor. Dacă nu-mi permit să ajung până în Yellowstone, mă uit la „Wild Yellowstone” pe Nat Geo. Ai prins ideea? Să faci un film cu peisaje nu-i greu. Ai nevoie de extrem de multe lucruri… cum ar fi… ăăă… bani! Dă-mi un elicopter, o cameră HD şi-un costum de scafandru. Pot să fac sute de filme artistice cu peisaje!

p.s. Singura chestie tare la filmul ăsta a fost că la un moment dat DiCabrio avea o cicatrice pe faţă în formă de LD. Sau poate doar creierul meu a făcut legătura asta. Oricum, ar putea fi o coincidenţă. Ar putea fi. Auzi, da’ tu chiar mai…

The Danish Girl

422

Ăsta e… nu ştiu cum să-i zic. Cred că expresia „unul dintre cele mai bune filme văzute în ultimii 3 ani” e cea mai corectă. Se pişă pe Interstellar şi The Martian la un loc, chiar dacă nu-i din acelaşi registru. Poate mi-a plăcut mai mult ca Ex Machina, dar nu se pune, că ştiam ce-i testul Turing dinainte să mă uit la film, astfel că nu m-a surprins. Dar asta e, aşa e când eşti prost şi te uiţi la Hitler TV în loc să bagi ceva mai mioritic.

Revenind, povestea e magistrală, interpretată magistral, atât de Eddie Redmayne (actorul ăsta a început să-mi placă din ce în ce mai mult, după Jupiter Ascending şi Theory of Everything), cât şi de Alicia Vikander (şi m-am gândit că e o femeie atrăgătoare şi senzuală dinainte s-o văd că se dezbracă! Atenţie! Nu „sexy”, nu „bună”! Atrăgătoare şi senzuală!)

Partea proastă e că după ce l-am terminat, am aflat că există cartea. Am dat deja comandă pe Elefant. Şi, ca o glumă sinistră la final: Eddie, faci ce faci, şi tot în scaun cu rotine ajungi (băi, cu rotile!)! AHA, CU ROTILE!

Un articol de Ștefan Oancea, mind designer @ Touché. Textul a fost inițial postat ca status pe pagina personală de Facebook a autorului.

Main photo: The Guardian

The following two tabs change content below.
Romanian self-taught writer, based in Cyprus, interested in contemporary art, unconventional culture and gonzo journalism. Writing for almost a decade, he is agnostic, supports a censorship-free society and reads way less than he wants.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *