Se Întâmplă Azi: Blacksalt – Lucian Ban & Abraham Burton

Se Întâmplă Azi este un soi de rubrică nouă în care vom scrie despre un event, unul singur, care se întâmplă într-un… azi. Că-i cel de acum sau cel de mâine, când o fi el, noi scriem, dar numai azi. Alegem unul despre care simțim că vă poate face să simțiți. Acum, hai să nu fim nesimțiți și să vorbim despre ce-i de vorbit.

Avem deci un eveniment marca Jazz Updates, o seară cu parfumuri alese de pian și saxofon. Aspectul interesant constă în faptul că cei doi instrumentiști prezenți aici, Lucian Ban (pian) și Abraham Burton (saxofon), vor amesteca jazz-ul și impovizația cu influențe de muzică tradițională din Transilvania și Belize într-un concept muzical cu totul aparte. Deja îți freci palmele și parcă te gândești la ce program ai pentru diseară, ha?! Nu te mai uita, lasă! Îți spunem noi că nu contează ce program ai în raport cu ce urmează să simți în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, asta ca să vă spun și unde se întâmplă toată treaba. Cred, ca să redevenim serioși, că vei avea parte de o experiență ce nu îți e dat să întâlnești la tot pasul, pe toate drumurile, pe o terasă sau într-o sală de cinema în compania unui film de duzină făcut pe bani mulți. E păcat să nu profiți mai ales că intrarea e liberă și chiar nu te costă nimic, cât despre timp, dacă îți e teamă de vreo pierdere de genul ăsta, îți garantez că îl vei putea pune acolo, în „dosarul” tău cu momente și clipe câștigate.

Și ca să băgăm și niște informații d-astea tehnice și să mai lamurim cumva situația, ei bine, parteneriatul dintre cei doi instrumentiști a început la New York în clubul de jazz Kavehaz în 2006 și de atunci cei doi au primit, din partea presei de specialitate, feedback-uri dintre cele mai alese. Uite ce zice Lucian Ban despre acest parteneriat: ”Între mine și Abraham există o chimie muzicală și umană cu totul particulară. El este unul dintre cei mai mari cunoscători ai tradiției jazz-ului american și posedă un simț al melodiei uluitor, cu totul unic între muzicienii de jazz”.

Ce ar mai fi de spus?! Nimic. Cuvintele își pierd rostul acolo unde muzica începe să vorbească. Cheers!

Mai multe informații găsiți pe pagina de Facebook a evenimentului dar și pe site-ul oficial Jazz Updates

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *