O Impresie Despre „Stranger Times”, Vulture Industries

Nu-mi plac recenziile. Nu mi-au plăcut niciodată, mai ales cele din revistele de nișă. Îmi place, însă, să le vorbesc apropiaților despre ce am mai ascultat, despre muzici care m-au prins în vraja lor, despre lucruri, să zicem, noi. Vorbesc mult de obicei și totuși nu încerc să conving pe nimeni de nimic. Nu caut să dau calificative și nu vin cu impresii d-alea „decisive”. Cred că aici există, până la urmă, o problemă. În momentul de față recenziile au devenit un soi de adevăr absolut. Artiștii le caută cu disperare, iar oamenii din jurul fenomenului le citesc și se încred orbește într-o… simplă părere. Muzica, așa cum văd eu lucrurile, trebuie să izvorască dintr-o simțire, dintr-o suflare și trebuie absorbită în simțire și dintr-o suflare.  

Ei bine, „Stranger Times” m-a cuprins în acest carnaval muzical pe care Vulture Industries îl tot prezintă. Mărturisesc sincer că, de când am dat peste băieții ăștia, am purtat tot timpul o simpatie feroce față de proiectul lor. Atras fiind, atât de ineditul pe care se străduiesc să-l propună de fiecare dată, cât, mai ales, de personalitatea tot mai iconică a lui Bjørnar. Ca o paranteză, mișcările lui scenice, sacadate, nelămurite sau mai știu eu cum, îmi amintesc de Ian Curtis. Se poate să fie așa doar în mintea mea. Bun, revenim, că ne pierdem de tot. Deși, într-un fel, cam tot pe drumul ăsta te poartă și „Stranger Times”. Te face să te pierzi cu firea, vrea să te și aducă înapoi pe calea normală și tot așa. „Tales of Woe” este un soi de magie plină de trucuri care deschide carnavalul (îmi pare că e cel mai potrivit cuvânt) printr-o demonstrație ce abundă de măiestrie. Te răvășește puțin, nu în sensul ăla dramatico-telenovelist, ci într-un sens cu totul diferit. După care ne mai domolim. Cel puțin mie îmi mai trece nițel din entuziasm. Dar revine. „Strangers”, care încă n-a ajuns să-mi stea-n gât, deși o tot ascult de când au lansat clipul ăla live pentru ea, mă face să zâmbesc satisfăcut. Îmi răsare în minte o idee: ăsta-i un album d-ăla de ținut minte.

Ziceam mai sus ceva despre un dus-întors d-ăsta ca-ntr-un carusel absurd, ei poftim, că e servit pe pâine. N-o să iau fiecare piesă-n parte, nu fac aici ditamai pomelnicu’. Mai ascultă și tu și vezi care-i treaba! Ah, da, mi-am mai prins nasul și-n „Gentle Touch of a Killer”. Așa, per ansamblu, se simte o aplecare mai apăsată spre progressive, dar fără prea mari exagerări. Sunt tot felul de influențe, asta însă nu afectează sound-ul specific Vulture Industries. Care sound? Ce gen cântă? Wha’?! Fuck it. Cântă genul… muzică. Și ca să rămân în ideea asta, cu acest material, Vulture Industries chiar fac Muzică, nu doar exersează un gen, subgen, paragen. Am zis muzică și fiindcă „Stranger Times” este un album care poate fi trecut pe la urechi de orice meloman, nu doar de rockeri, metaliști și eu știu ce întunecați. Și-mi pare că au urmărit cumva să-și universalizeze ideea asta muzicală a lor. Nu, nu vreau să zic că sună comercial. Comercial e Bieber. „Stranger Times” doar că sună foarte bine și se simte că e lucrat îndelung și în amănunt. Nu știu ce-aș mai putea spune, cam asta ar fi. Nu știu nici cât de tare te-am lămurit, eu sper că deloc. Cheers!

 

Cover Photo: (c) Jarle H. Moe

The following two tabs change content below.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *