(Interviu) Mihai Barbu: „O ieșire din underground nu este un lucru înjositor pentru muzicienii de nișă”

Mihai Barbu Project este un concept care, dacă e să te iei doar după titulatură, nu prea știi unde să-l încadrezi și mai ales cu ce ochi să-l privești. Dar dai play la ceva ce găsești mai la îndemâna și atunci toate prejudecățile și mai ales ceața din minte, dispar ușor. Dar ca să fie totul și mai clar am stat de vorbă cu liderul trupei, ca să zic așa, și am lămurit câteva chestiuni.

Salut! Proiectul este o întruchipare a unui vis pe care l-ai avut tu, Mihai, cel puțin așa am înțeles eu. Ei bine, și-a urmat acesta împlinirea sau, pus în plan real, visul își pierde cumva din sens? E dificil să încerci să îți realizezi visul sau este o stare căreia îi urmezi cursul fără să îți bați prea tare capul?

Mihai: Salut! Din punctul meu de vedere, visul nu o să își găsească niciodată împlinirea și tocmai asta, până la urmă, este cel mai important lucru, pentru că o să fiu motivat în continuare, permanent, să atingem, eu și trupa, o anumită performanță care nici măcar nu știu cum ar arăta. Nu știu când o să fie momentul în care o să ne gândim cu toții “o, am reușit!”, și cumva toată incertitudinea asta ne face și ne va face să lucrăm în continuare și să nu ne mulțumim cu rezultate mediocre de la proiect.
Cât despre a doua întrebare, părerea mea se situează undeva la mijlocul celor două alternative pe care le-ai spus tu, fiind dificil să îți realizezi visul, tot cursul presupunând bătaie de cap și compromisuri, dar pe care nici măcar nu le percepi în felul ăsta, tu fiind preocupat de ce ți se pare cu adevărat important, visul.

(c) Alexandru Roibu

La o primă impresie proiectul pare că se ghidează după un plan bine stabilit, cu pași preciși și corecți. Există vreun soi d-ăsta de matematică, în afară de cea din sound, hehe, care să ducă la, să zicem, succes? În fond, se poate alcătui o rețetă care, dacă nu garantează succesul, măcar să îl apropie?

Personal mă bucur nespus că impresia pe care ți-o dăm este aceasta că urmăm un plan bine stabilit, cu pași preciși și corecți. Am făcut de la început și facem tot posibilul să creăm o ordine în haos în sensul ăsta, iar dacă există cumva o rețetă către succes făcută deja, o așteptăm cu nerăbdare pe mail la mihaibarbuproject@gmail.com!

De ce aș vrea să vă ascult live?

Îți pot spune strict părerea mea, care este de altfel bazată pe modul în care eu văd și ascult muzică, și anume ca pe o experiență și ca pe ceva care ia starea ascultătorului din momentul respectiv și o amplifică sau o diminuează, sau face orice cu ea, dar întotdeauna după bunul plac al celui care ascultă. Muzica reușește să integreze amintiri întregi, secvențe, ani din viața cuiva sau multe altele, iar toate astea prin combinația unor note cântate de niște instrumente.
În sensul ăsta am încercat să integrăm în muzica de pe acest prim album pasaje cât mai diverse până în momentul în care pe mine, când mă întreabă cineva față în față cum e muzica de pe albumul ăsta îi răspund cu: “băi, eu sunt aproape convins că oricine ascultă albumul ăsta, e imposibil să nu găsească ceva pe placul lui acolo!”. De la pasaje instrumentale ambientale care îndeamnă mai mult către o atmosferă interesantă decât către un riff heavy sau interesant, până la urlete, breakdown-uri, dar și clean-uri și pasaje complexe pe care pot să scriu cu markerul “prog metal”. (râde)
Eu zic că merităm o încercare live tocmai din motivele pe care am încercat să le expun mai sus și după, dacă vă place, ne vedem ți la următorul concert și tot așa.

(c) Andrei Mușat

De unde și până unde aplecarea asta înspre progressive? Pare așa o muzică cel puțin complicată care cu greu te transpune în nu știu ce stări sufletești, fapt care o și face mai inabordabilă, cam ca o femeie sofisticată.

Aplecarea înspre progressive vine atât din faptul că genul ăsta te îndeamnă foarte mult către un studiu puternic al teoriei muzicale, cât și din faptul că este foarte permisiv, să zicem, în ce privește o multitudine de tehnici instrumentale, pasaje muzicale, succesiuni de părți într-o piesă fără o aparentă progresie clară și tot așa. Cât despre comparația ta, te întreb, până la urmă cine te transpune mai mult în stări sufletești de neuitat, o femeie sofisticată și inabordabilă sau una ușoară și care arată totul pe față?

Se apropie SoundArt-ul… emoții ceva? Glumesc. Puneți ceva la cale pentru cei care încă nu au dat peste muzica voastră?

Știu că se apropie SoundArt-ul, și emoții avem, iar eu nu glumesc. (râde) Oricum, din punctul meu de vedere, un concert pentru care nu simți emoții este un concert ratat sau, în orice caz, ori e ceva în neregulă cu concertul, ori cu tine. Sau ești beat, se poate și asta!
Pentru cei care încă nu au dat peste muzica noastră punem la cale exact ce punem și pentru cei care ne-au mai văzut în trecut: Un show în care 5 oameni fac tot ce pot ei, cât de bine pot ei, ca oamenii din fața lor să se simtă bine și să plece cu o stare bună de acolo, gândindu-se că o să mai vina la MBP și data viitoare.

MBP Soundart Festival Promo

SoundArt Festival 2019 se apropie, asa ca noi va asteptam in numar cat mai mare sa va luati doza de prog, incepand cu data de 8 martie in Quantic!Biletele le gasiti aici:https://www.iabilet.ro/bilete-soundart-festival-strong-37379/?fbclid=IwAR3iY57g0sWMd5–3WyNgTOkZQKDHHklOCVAkNk1yOfyDdvTXMX2fkJN_d4

Geplaatst door MBP – Mihai Barbu Project op Vrijdag 8 februari 2019

Au apărut, pe fața asta nevăzută a muzicii de la noi, o mână de proiecte interesante și care au o viziune profesionistă asupra actului artistic, lucru mega îmbucurător. Dar ca feeling din interior așa, cum se simte treaba asta? De aici pare așa o chestiune d-asta care naște speranțe și alte alea, dar există susținere reală în underground?

Sperând că ce urmează să spun să nu supere pe nimeni, părerea mea este că nu există realmente o susținere pentru trupele din underground sau nu pe cât ar putea să fie… Pentru că ar putea exista cu o mentalitate puțin schimbată și orientată mai mult către nou și riscant, decât către vechi dar cert. Din ce am simțit noi însă, poate și cu puțin noroc, dar cu multă muncă și determinare către a avea o imagine cât de cât profesionistă de la primul minut pe scenă în această formulă și până în prezent, am avut ocazia să întâlnim mulți oameni, atât din industrie cât și din afara ei, care s-au arătat foarte dornici de a ne ajuta și de a exprima o părere sinceră despre ce facem, o părere pe care o să o apreciez infinit mai mult decât pe una falsă, dată în bătaie de joc sau din interes și tot așa. Fie că sunt oameni care cred în ce facem noi, fie că sunt oameni care au apreciat obiectiv și au decis că nu este pe placul lor stilul nostru, fie că sunt oameni din industrie care ne-au ridicat moralul uriaș prin a ne oferi oportunitatea de a lua parte la evenimente, vă mulțumim tuturor enorm!

Să facem un scenariu și să ne jucăm puțin. Așadar, vine Moga la voi și vă propune o colaborare, îi spuneți:

Nu știu ce să zic, o să vorbesc doar în numele meu: nu aș respinge din start o colaborare doar pentru că văd că este vorba despre un nume care nu are treabă cu industria de rock/metal. Atâta timp cât colaborarea presupune ca MBP să facă ce simte și ce îi place, fără să trădeze așteptările susținătorilor, we’re in!

Mai exact, unde ar trebui să înceteze principiile astea de true/kvlt underground shit și să înceapă business-ul?

Cumva continuând răspunsul de la întrebarea anterioară, business-ul ar trebui să înceapă în momentul în care îți pui problema: cum să aducem noi la urechile cât mai multor oameni muzica asta pe care o facem și care nouă ne place, oricât ar fi ea de underground sau de comercială, metal sau nu și tot așa. Să nu mă înțelegi greșit, underground-ul este important pentru că acolo îți faci primii fani și îți aduni tot feedback-ul de care ai nevoie, dar după, ce este cu adevărat important să înțeleagă toți ascultătorii de metal (sau nu) de la noi este că trupa voastră preferată din underground trebuie cumva să înceapă să câștige destul cât să fie sustenabil să scoată muzică bună în continuare, ca să fie ascultată de toată lumea și tot așa.
O ieșire din underground nu este un lucru înjositor pentru muzicienii de nișă, ci mai mult o mulțumire sinceră față de fanii care i-au susținut încă de când cântau pentru 15-20 de oameni.

Există un soi de teamă în sânul artiștilor de la noi pentru a gândi înalt sau mi se pare mie? Voi, sunteți pregătiți să vă încrustați visele în istorie?

Este într-adevăr ceva, dar nu aș numi-o teamă, ci mai degrabă reticență. Cumva, de multe ori lipsa unei puteri solide a exemplului pentru trupele care sunt la început este decisivă. Normal, “de ce să mai cântăm dacă nu ne iese nimic palpabil din asta, oricum nu o să ne asculte nimeni pe noi neica-nimeni din România.” Păi, răspunsul este că, pentru că în momentul ăsta nu mai ai nicio scuză să nu reușesti dacă muncești foarte mult în sensul ăsta și dacă ești profesionist, la fel de profesionist și la 3 like-uri și la 100 de mii, pentru că lumea o să vadă cine este serios și cine nu, chiar și într-o industrie a entertainmentului.
Cât despre a doua întrebare, poate nu aș pune problema într-un mod atât de măreț și idealist, dar cu siguranță suntem pregătiți să facem ceva serios și de durată.

(c) Andrei Mușat

La ce te gândești când scrii o piesă?

De obicei, pentru mine procesul creațional din spatele unei piese se sparge în două laturi: Prima este reprezentată de nucleul inspirațional inițial, sau ce se întâmplă în capul meu de mă face să stau câte 10 ore fără să beau măcar apă ca să scriu ceva pentru o piesă, care de altfel este ceva ce nu pot să explic și, sincer, cred că mai bine rămâne neexplicat. Cumva la mine muzica fiind mai mult un proces prin care energia negativă și stările proaste se transformă în frecvențe pe care le ascultă toată lumea sub formă de piese, și latura a doua, care reprezintă șlefuirea materialului, fie că este scris de mine sau de noi 5 împreună, adică momentul în care piesa asta trebuie făcută să sune cumva ca să poată fi prezentată publicului. Încerc să mă mândresc cu faptul că nu mi s-ar părea ok să dăm release la ceva ce este făcut cu “juma’ de normă”, mediocru. Asta este și puntea pe care încercăm să o folosim ca să ne creștem popularitatea și să reușim în ce ne propunem, o abordare puțin diferită asupra muzicii.

Plecând de la principiul ăsta cu capra vecinului care pare că s-a fixat bine de tot în conștiința noastră, simți că există un anume grad de sinceritate în spatele aprecierilor colegilor de scenă?

În sensul ăsta, ce am de spus este că nu există niciun motiv pentru gelozii, pentru că o atitudine negativă față de colegii de scenă, de industrie, oameni care de altfel împărtășesc aceeași pasiune cu a ta, nu are ce să îți aducă bun. În ceea ce ne-a privit pe noi, ni s-a părut că lumea a fost sincera cu noi, dând dovadă de o mentalitate pozitivă, și trupele cu care am împărțit scena asemenea, chiar unii dintre prietenii noștri cei mai buni provenind din trupe aparent “rivale”. Noi la rândul nostru am dat dovadă de predispoziție către prietenie și sinceritate.

Te-ai gândit vreodată să îți părăsești țara? Cum ar arăta o Românie de… nepărăsit?

M-am gândit, dar nu propriu-zis în felul ăsta, ci în sensul în care acolo unde o să mă ducă cariera muzicală o să mă duc și eu si o să fac ce am făcut și până atunci, să cânt.
Din păcate nu cred că sunt în măsură să răspund cu subiect și predicat la întrebarea ta legată de o Românie de nepărăsit, fiind de îndreptat extraordinar de multe lucruri, în funcție de accepțiunea pe care i-o dai locuțiunii “de nepărăsit” (râde), și încercând să păstrez spiritul apolitic pe care încerc să îl promovez în timpul discuțiilor legate de muzică și muzicieni, o să adaug că un concert este sau ar trebui să fie un loc unde ideile politice, părerile despre lucruri în general, principiile personale și altele asemenea nu despart pe nimeni, muzicienii și ascultătorii, ascultătorii între ei, sunt uniți de aceeași pasiune: muzica!

Mulțumesc frumos pentru oportunitatea de a lua parte la interviu! Pe curând!

Mai multe despre Mihai Barbu Project găsiți pe pagina lor de facebook

Foto copertă: (c) Andrei Mușat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *