Imaginile Din Mintea Unui Metalhead. Cu Eva

Eva Precub este autoarea unor lumi poetice care se ascund cumva în spatele unor cortine cuprinse de un întuneric aparte. Sensibilă și cu un tact aparte pentru frumos, Eva devine un personaj pe care ți-ai dori să-l întâlnești la orice fel de festival/concert/activitate d-asta metalistică. De ce? Fiindcă așa zic eu, și fiindcă scrie poezie, și fiindcă are o groază de tovarăși metaliști, și fiindcă…

Baldo, Cultartes: Salut! Cum arată cel mai frumos loc din mintea ta? 

Eva: Salutare. Uite, stau într-un oraș aglomerat și visez mereu la Afară. Visez la cer și munte, la pământuri necălcate și mări, scoici și pietre, conuri de pin și frunze uscate-ntre pagini de cărți. Acolo e Acasă, acolo Respir și mă liniștesc și scap de senzația că voi adormi între plăci de beton fără a mă mai trezi de-a binelea. Nu e natural pentru noi să trăim încorsetați în astfel de spații, de aceea mintea mea caută limpezimea într-o utopie care ar arăta ca aceste imagini, fiecare, clipire după clipire. Ar fi rai.  

Crezi că metalul poate avea ecouri și-n alte preocupări d-astea artistice? Mai precis, te-a inspirat cumva genul ăsta de muzică la un moment dat, la vreun anume nivel?

Pentru cei care m-au citit și sunt familiari cu piese de la Tool, va fi foarte evident că am câteva poezii în primele două volume unde e ușor de observat că am ”împrumutat” niște teme foarte specifice muzicii lor. Pentru mine Maynard James Keenan este artistul complet, mereu o inspirație (totuși, niciodată un idol). 

Cum ți-ai imagina poezia ta în afara „întunericului”?

N-am imaginația CHIAR atât de bogată. (Râde)

Dacă poezia ta ar asculta metal, după ce trupă crezi că s-ar da în vânt?

Chiar ascultă metale, vrea sau nu vrea. Revin cu Tool, Neurosis, Isis, Acid Bath, Clouds, Eye of Solitude, Descend Into Despair, Mastodon, US Christmas, Doom:VS, Katatonia și multe altele care sigur îmi scapă acum (știu că n-am înșirat numai metale aici, dar mai sunt și altele la fel de prețioase). 

Crezi, totuși, că poezia și metalul extrem au cumva vreo legătură d-asta amoroasă sau vorbim, mai cu seamă, despre un fel de relație la distanță?

Dacă e să mă raportez strict la poeziile mele, nu metalul extrem, dar muzica rock în general are un impact semnificativ asupra a tot ce scriu (evident, atâta timp cât are același impact asupra mea ca persoană de când mă știu ”om mare”). E o relație cât se poate de intimă și sănătoasă, m-a ținut pe linia de plutire și în anii în care nu eram atât de veselă cum mă vedeți azi. (Râde) 

Muzica are tendința de a te purta în diferite locuri și printr-o enormitate de simțiri. Descrie-mi, te rog, un peisaj în care te-a transpus o piesă, una care ți-a pus sub stăpânire simțirile! 

Un moment foarte intim și important pentru mine față de mine – un declic emoțional –  se întâmpla undeva pe malul Adriaticii acum vreo 6 ani și n-am să uit ce aveam în căști și cât de deplină mi-a fost Starea atunci, acolo, cât de întreagă m-am simțit, singură fiind, și cât de desăvârșită a fost melodia pentru ce trăiam: 

Beyond this beautiful horizon
Lies a dream for you and I
This tranquil scene is still unbroken by the rumors in the sky
But there’s a storm closing in
Voices crying on the wind
This serenade is growing colder breaks my soul that tries to sing
And there’s so many, many thoughts
When I try to go to sleep
But with you I start to feel a sort of temporary peace
There’s a drift in and out…

(AnathemaTemporary peace)  

Când scrii, asculți muzică? Cum ar arăta un soundtrack pentru un astfel de… film?

Mereu. De fapt la mine, la noi în casă nu prea sunt momente în care să nu fie muzică măcar undeva pe fundal. Sunt melomană de când mă știu și îmi place să cred că nu am fixații cu un singur gen muzical. Când scriu ascult, într-adevăr, mai puține metale, dar nu lipsesc niciodată din playlist. Mă împac cel mai bine cu tristețile altora atunci când le pun pe-ale mele pe hârtie, soră mi-e mai nou Chelsea Wolfe, care mi-a intrat pe sub piele și nu are de gând să mai plece. În rest, când scriu ascult de la Chopin la Agents of Oblivion, de la Bohren & der Club of Gore la Tool (trupa cea mai dragă mie de mai bine de un deceniu), de la Evpatoria Report la Neurosis, de la Myyths la Deadboy And The Elephantmen. 

Cum ar arăta poezia ta dacă ai raporta-o la o poza cu tine? 

Propun să ne jucăm puțin cu imaginile! Așadar, eu am să numesc o piesă iar tu îmi oferi imaginea poetică potrivită pentru acesta. 

UlverNot Saved

”mi-e teamă că într-o dimineaţă

ploaia cade pe stâlpii de telegraf strada acoperită de ape

lumină cearşaf gol cafea rece motanii torc

singurătatea

o să mă strângă de gât” 

(Eva Precub, Optophobic, din volumul Dacă ți se face teamă de întuneric, 2012) 

Sólstafir Fjara

”mâinile înghețate

fără alte mâini să le încălzească

ochii prea umflați să vadă clar fulgii

golul de nepătruns dintre coaste

tălpile vinete lipite de zăpadă

impresia că te-ai uitat undeva departe

și nu știi unde să te cauți 

să te afli din nou

întreg” 

(Eva Precub, gol, din vol. Unde luna acoperă țărâna, 2014) 

MayhemFreezing Moon

”am obosit să fiu un copil

cu creier bătrân

ce ţine de mână

moartea

prietenă amară” 

(Eva Precub, rădăcini, din vol. Aici nu mai locuiește nimeni, 2010) 

SilencerSterile Nails And Thunderbowels

”se trezeşte dintr-un somn lung. pe marginea patului îşi leagănă picioarele în aer ca un copil. aşteaptă, s-a obişnuit cu aşteptarea. îşi desface părul. îi ajunge până la podea. ca o limbă de foc. îl piaptănă cu răbdare. ochii mari negru opac. fără vreo expresie pe chip. în oglindă cealaltă Ea zâmbeşte. rochia albă de pe umeraş îi face din mână. ea ştie că va veni ceasul. se apropie şi o îmbracă. nu va mai adormi niciodată.” (Eva Precub, *, din vol. Unde luna acoperă țărâna, 2014) 

EmpyriumThe Days Before The Fall 

”spaimele din fiecare dimineaţă

subţiază întunericul

un strigăt ascuns în coşul pieptului

mi-e frică să-l aflu

ele mă plimbă pe coridoare

cu ochii albi de nesomn

presimţind mari dezastre ating

fiecare obiect ascuţit găsit în cale 

spaimele născute într-o toamnă geroasă

în care am început să adorm

numai când se făcea lumină

spate în spate cu absenţa rece

cu gândurile într-un loc ascuns unde am învăţat

să sap adânc între o ploaie şi alta

să ascund în pământ zilele netrăite

cu gândurile la cei ce nu se mai întorc 

nici măcar în vis

spaimele născute într-o dimineaţă

într-o toamnă geroasă

când mintea mea a îmbătrânit brusc

pentru totdeauna”  

(Eva Precub, zori, din vol. Unde luna acoperă țărâna, 2014) 

Ce ai putea să citești într-un tatuaj pe antebrațul unui Iisus mișto?

“I embrace my desire to
feel the rhythm, to feel connected
enough to step aside and weep like a widow
to feel inspired, to fathom the power,
to witness the beauty, to bathe in the fountain,
to swing on the spiral, to swing on the spiral,
to swing on the spiral of our divinity and still be a human” 

(Tool Lateralus

Cum ar arăta, mai exact, un astfel de Iisus?

Foarte uman și totuși aproape de nevăzut. 

(c) Edd Myspys

Seara romantică perfectă în viziunea ta, ca metalhead.

Cu domnul meu, Luca 

(drummer în trupa Descend Into Despair, dacă tot povestim despre muzici), cu povești, un vin și un foc sub un cer ca acesta: 

Cover photo: (c) Anca Mitroi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *