DayDay a deschis o seară perfectă de primăvară pe acorduri calde, visare, dar și mișcare, esențială atunci când freamătă ceva în noi. Iar freamătul este specific anotimpului. De fapt, toți oamenii care au urcat pe scena din Expirat par să fi fost făcuți pentru armonia unor astfel de seri – cu ploi, fum, chemări și neliniști. Seri de încercat cu toți porii, picătură cu picătură.

Și dacă ar fi să folosesc un singur cuvânt pentru a spune ceva despre muzica de picătură cu picătură, a băieților de la Eyedrops, aș zice suav. De ce așa? Pentru că are în el și ceva de finețe, grație, dar și cumva de melancolie cu discreție și un rest nedisimulat, inerent oricărui lucru viu. De aici muzica nu poate să curgă decât firesc, adică cu alean, un domol al lucrurilor simple, dat în vileag de chitara acustică și de limbă. Limbă căreia îi șade bine, zic eu, în formula asta, a clar-obscurului.

“Tot mai mult strigat, tot mai puțin ecou” spune un vers, și cred că despre asta e vorba, până la urmă, o reverberație colorată. Trebuie să fii acolo, prezent sau cel puțin trebuie să încerci, să te străduiești. Sau poate că leg doar niște cuvinte aici, face noimă sau nu face treaba asta, nici nu prea mai contează, muzica este întotdeauna dincolo, ecou al unui joc – și din nou cuvinte, cuvinte, cuvinte…

Text și poze: Vicențiu Bogdan

The following two tabs change content below.