Convorbiri Interurbane II. Interviu cu Silviu Pop (Black Water, We Are Numbers)

Pe Silviu Pop l-am observat la o ediție de Rockstadt Extreme Fest, prima dată prin public, apoi pe scenă. Este o figură care nu poate trece neobservată, mai ales că, la un fest de metal, el venea cu un soi de look, dar și o atitudine, care ieșeau oarecum din tipare, cel puțin privind din afară. Am căutat, de atunci, mai tot timpul un lait-motiv pentru a sta de vorbă, însă mai mereu am găsit altceva de făcut. A venit acum acel moment și cred că este cel mai potrivit.

Baldo: Salut! O zi bună se cunoaște de dimineață doar atunci când…

Silviu: …totul este contrar așteptăriilor.

Cum ar trebui să arate sau cum arată, de fapt, un rockstar de România? Că pe aia de afară îi mirosim deja.

Sincer, nu știu, dar când o să văd unul, ți-l arăt. (râde)

Știm că vestimentația și look-ul, în general, al rockerului de la noi e o chestiune foarte simplă, mult negru și plete cam peste tot pe unde vezi cu ochii. Ei bine, crezi că un rocker mai în ton cu „moda”, ca să zic așa, n-ar mai fi atât de „trve”?

Nu cred asta. Lumea se schimbă și aici la noi și cunosc destui „în ton cu moda” încât să confirm faptul că acești oameni au rămas destul de trve. Aici este mai mult vorba de două categorii de „rockeri”. Cei care țin cu vârf și îndesat să rămână old school și cei care au depășit acest moment, fără sa uite de unde au pornit sau să-și schimbe mentalitatea. Eu sper sa fac parte din a 2-a categorie.

A fost o perioadă, nu demult, în care trupele astea cu chitări înfipte bine-n priză și cu voci dubioase nu știau să se miște pe scenă. Tu, de exemplu, ești un tip destul de energic în aparițiile live. Așadar, de ce ai nevoie ca să-ți dezmortești oasele? Nu știu, bei o tărie, îți tragi vreo doua palme… glumesc, evident, dar totuși…

(Râde) Sincer nu prea știu de ce ai nevoie ca să rămâi energic pe scenă, pentru că sport nu prea mai practic de multă vreme, în schimb beau, fumez (poate chiar prea mult) și în general, nu duc o viață prea „sănătoasă”. Și totuși, la mine funcționează. Probabil că nu îmi doresc să îmbătrânesc. Ah, cu siguranță contribuie și publicul la acea energie, care deseori îmi lipsește înainte de un concert…  

(c) Vatavu Victor

Muzica asta metal a fost catalogată în fel și chip de-a lungul timpului, evident în cele mai „întunecate” sensuri. Eu mă gandeam așa, crezi că metalul poate fi într-un fel sau altul, sexy? Și ca să împingem nota, te imaginezi făcând sex pe muzici de genu’? Playlist-ul ar începe cu…

Pe metal nu prea, dar daca aș putea să enumăr niște trupe/artiști, ar fi probabil:
Lyn Stokes&Sol Surfers, Pink Floyd, Depeche Mode, Leonhard Cohen, Nick Cave, The Cult, Hurts, Dead Can Dance, Solstafir, Katatonia, Alcest…iată, că am numit niște trupe „mai metal”. Oricum, lista ar fi prea lungă…

Și da, cred că metalul poate fi sexy. 

(c) Radu Bârsan

Nu știu cum stai la capitolul ăsta, însă, dacă ai avea ceva mai mult noroc ai ajunge să…

Nu prea stau nicicum la capitolul ăsta deoarece nu prea cred în noroc. Nici nu-mi dau seama dacă am avut cu adevărat vreodată parte de el. Probabil că da, dar se pare că îmi este greu să-l văd pentru că de când mă știu, tind să îmbrățișez mai degrabă partea opusă. Ce pot să zic, sunt un sentimental pesimist. (râde)

Cea mai recentă descoperire în materie de pasiuni. 

Nu de curând, m-am apucat de tatuat. Din păcate, cu o oarecare „frică”, pe care am încercat din răsputeri de multe ori s-o depășesc. Este ceva ce încă îmi doresc să fac și cu siguranță nu voi renunța la această pasiune prea curând. Din păcate, partea financiară „m-a ucis” și a trebuit să revin la joburi „normale”, având în vedere că din 2007 m-am reîntors înapoi în țară, după 15 ani de Germania. Am cam fost nevoit să mă întrețin de unul singur, lucru care, deseori, m-a făcut să trec prin momente foarte dificile. De fapt, am trecut prin toate momentele pe care ți le poate oferi viața, bune, dar cu siguranță și rele, important este doar că le-am depășit și am încercat să-mi văd mai departe de drum. Este foarte greu în Romania să fii 100% artist, iar după cum știm cu toții, din muzică, mai ales metal (evident, prima mea pasiune) nu se poate trăi. Nu aici.

Prima apariție live cu Black Water a născut o oarece emulație, biletele toate vândute și un show împărțit pe două seri. Ce sentimente te încearcă în astfel de momente? Cred că oricine s-ar fi simțit puțin „like a boss”.

(Râde) Nicidecum nu m-am simțit „like a boss”. Mai degrabă am trăit niște emoții foarte puternice, având în vedere că pentru prima dată cânt într-un proiect non metal, alături de doi prieteni foarte buni și-n care îmi testez altă latură vocală.

Acel concert, împărțit în două seri, a fost, mai degrabă, un concert alături de prieteni buni și oameni foarte faini, iar pentru noi, ca trupă, a fost primul test live.

Față de celelalte proiecte metal în care sunt implicat, cu Black Water trăiesc altfel de emoții, probabil și pentru că textele sunt mult mai personale, muzica mai aerisita și e loc de foarte multă atmosferă.

Anyway, toate aceste trei trupe înseamnă pentru mine enorm și nu-mi pot închipui vreodată să renunț la vreuna dintre ele. 

Și dacă tot suntem aici, care este povestea din spatele proiectului ăsta, Black Water? Mi se pare o muzică și o idee extrem de catchy, are un aer cumva sexy care te intrigă încă de la prima întâlnire, ca să zic așa.

Îți mulțumesc pentru acest compliment. Ideea acestui proiect a pornit acum vreo 4 sau 5 ani, când Sikorsky (Aria Urbană, The Thirteen Sun) și cu mine ne-am hotărât să începem ceva nou, ceva mai electronic și atmosferic cu iz de Johnny Cash sau Nick Cave.

Abia acum un an și jumătate am început repetițiile și la scurt timp după, am înregistrat și o piesă intitulată „Black Light” care, spre surprinderea noastră, a avut un mic „succes” pe facebook. La scurt timp după, am scos „Burning Fire”, probabil piesa cea mai de succes de până acuma. De atunci, pot spune că lucrurile decurg destul de bine, mai ales că stilul s-a schimbat un pic odată cu venirea lui Teo Ardeleanu (chit. The Dignity Complex) în trupă. Sound-ul mi se pare mai plin, merge chiar mult în direcția post/electro/atmosferic (altă denumire de stil nu-mi trece în momentul ăsta prin cap).

Personal încerc să evoluez cât mai mult din punct de vedere vocal, ba chiar m-am gândit să iau și eu, finally, lecții de canto, lucru care cu siguranță m-ar ajuta mult pe viitor.

Vrem până la sfîșitul anului să scoatem un E.P. de vreo 4-5 piese și plănuim câteva concerte, cel puțin încă unul în Brașov dar și prin Timișoara, Cluj etc. 

Reacțiile la concerte au fost plăcute, pozitive, atâta timp cât lumea a fost sinceră, iar acest lucru ne motivează să mergem tot mai departe chiar dacă suntem conștienți că mai avem mult de lucrat/studiat.

Țin minte că, mi-au spus persoane cum au intrat într-o „transă” ascultând muzica live. Pentru mine înseamnă că atunci muzica noastră și-a atins scopul. Este contrariul la ceea ce sunt obișnuit din concertele live cu Ordinul Negru sau să nu mai zic de We Are Numbers, unde toată lumea este într-o continuă mișcare, o continuă piruetă (aici mă refer la oamenii de pe scenă) sau un continuu dans. Muzica Black Water este un echilibru frumos, de care, aparent, am nevoie.

Apropo, ca să mai adaug o trupă în lista de mai sus, cred că aș face sex și pe muzica Black Water. 

Dacă România ar fi o persoană, care crezi că ar fi activitatea ei zilnică și cam cum ar arăta? În imaginația mea, fiind o ea, mi se pare un pic piți, dar mă rog.

Un pic doar?
Pe lângă asta, în opinia mea, indiferent ce-ar fi, bărbat sau femeie, ar emana aroganță, o superioritate care nu există și probabil nici un pic de personalitate. Știu, sună rău, dar până la urmă nu țara este de vină ci oamenii care o locuiesc.

Ce ai vrea să nu uiți niciodată?

Momentele când aproape eram convins că există fericirea. Asta mi-ar da speranță. 

 

Black&White photo cover by (c) Vatavu Victor

The following two tabs change content below.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *