BRAGOVSKI. Long Story Short #1

Interviu de Lupu Marius

As raw as it can get. Cam așa poți descrie pe scurt stilul pe care îl mănuiește Vlad Braga, tânărul fotograf căruia trebuie să-i dai acum follow pe Insta, dacă nu ai făcut-o deja. Poți să-mi mulțumești mai târziu. Și pentru că e enervant de bun, l-am luat la întrebări să împrăștiem vibe-ul mai bine. Plus că am primit seria asta foto de-ți înmoaie sufletul (și pentru asta poți să-mi mulțumești mai încolo), să vezi și tu ce iese când îți fotografiezi dragostea vieții, natural, fiecare cadru construit din sclipire în sclipire, savurând fiecare secundă. Fotografii cu gust și miros, cum le spun eu. Gata. Să-i dăm drumul.

LUPU MARIUS: Eyau! Am dat de tine recent și e o plăcere să te am în feed. Cine ești și de unde vii?

VLAD: Hai noroc! Îmi zice Vlad și vin direct din Bacău. Facultatea am făcut-o la Cluj, acum sunt în ultimul an, dar e înghețat ca să pot călători. Mai vedem când și dacă îl dezgheț.

Tragi mult alb negru. Ce te inspiră? Din ce ți-ai format „baza ta de date”, să-i spunem așa, din copilărie și până acum?

Trag alb negru că mi-e mai aproape de suflet. Fiind monocrom, nu-ți mai atrage atenția nicio haină, nicio plantă, niciun papuc, practic nicio culoare. Cel puțin eu așa văd treaba asta. Când n-ai culoare, fotografia devine un tot. E mai raw, mai rough, așa. Baza mi-am format-o din stradă. Pe peretele blocului în care am trăit până să plec la facultate, era un mare graff cu 2Pac. Am văzut multă băiețeală de cartier încă de când eram mic. Nu înțelegeam eu prea multe, dar mă fascina. Părinții mei erau niște oameni cu statut respectabil, așa că eu nu prea aveam voie s-o ard cu golanii, deci inevitabil ușor, ușor în mine s-a născut un feeling de rebeliune, anarhie. Crescând, a început să-mi placă și mai tare cultura asta de „huligani”. Îmi plăcea și îi respectam pentru că erau ei înșiși. La ei am văzut ce-nseamnă strada cu adevărat. Eu am început cu street photography, făceam poze la boschetari, gunoaie, cerșetori, prieteni rupți și trăgeam numai alb negru că mi se părea mai puternic. Acum, la nuduri, păstrez alb-negru pentru că-mi dă un feeling așa, mai poetic. Mai arunc și puțină culoare uneori, că-mi place textura pielii de-nnebunesc.

Modelele tale sunt foc. Nu de puține ori de când te urmăresc m-ai făcut să-mi spun în gând: „Rupe, fmm ce-aș fi vrut să fac eu asta!” Care e parcursul de la începutul shooting-ului până postezi în online? Cum funcționează pentru tine?

Da, am avut eu parte de binecuvântarea asta de a cunoaște câteva fete de vis. Cel mai mult am lucrat cu iubirea vieții mele, o zeiţă în adevăratul sens al cuvântului. Cu ea îmi e cel mai ușor să trag, îți dai seama. Totul e foarte natural și plin de dragoste. Multe dintre shooting-urile cu ea au început de nicăieri și le-am dat o formă pe parcurs. După ce îi fac poze, îi arăt ce iese, ca să-mi dea o părere, un sfat, un „cred ca ar fi mai top așa”. Cu celelalte domnișoare cu care am mai lucrat, a fost totul spontan. Sunt amice de ale mele, deci mi-a fost ușor să le propun să facem ceva împreună, mai ales că și lor taaaare le mai place să-și vadă pielea. Prefer să lucrez cu oameni cunoscuți, că e totul mult mai natural și curge mai lejer. Nu e niciun fel de presiune sau barieră. Tocmai d-asta după ce fac pozele și până ajung să fie în online, durează ceva vreme. Dacă n-am presiunea unui deadline, poa’ să stea raw-urile în laptop și o lună. Faptul că am ajuns să fac nude photography e o manifestație a unei viziuni de-ale mele de când am pus prima dată mâna pe un aparat foto. So it brings me lots and lots of joy.

Ție ce îți lipsește? Fiecare dintre cei care fac asta a întâmpinat ceva probleme pe parcurs. Evenimente nașpa pentru banii de chirie, neînțelegeri acasă, conturi șterse pe Instagram. La tine cum e? Ce ți-ai dori? Ce nu vezi cu ochi buni? Ce ai schimba?

In momentul de față îmi lipsește tare mult a mea zeiță. N-am mai văzut-o de o lună și tre’ să mai aștept încă vreo două. Dar aia e, în viață nu poți să le ai chiar pe toate, chiar când îți dorești. Ușor, ușor, se vor așeza toate la locul lor. Profesional-material vorbind, îmi lipsește un studio, o cameră mai bună și un job în domeniu. Personal vorbind, cred că am nevoie de mai multă ambiție, inventivitate, propria mea revista de art ‘n culture și un apartament cu geamuri incredibil de mari.
Pănă acum nu am întâmpinat probleme cu Instagram-ul și politica lui de cenzură. Mi-au șters doar o poză de la story. O poză cu mine la 2 ani în cariciu gol. Da ce să-i faci, aia e, îi dăm înainte. Eu mi-am înghețat anul 3 de facultate ca să călătoresc, iar asta mi-a creat mari probleme acasă. Ai mei nu au fost deloc de acord și au încercat toate metodele ca să mă răzgândesc. N-a funcționat, îți dai seama. Faptul că nu mă înțelegeam cu ei mi-a adus lucruri bune-n viață. Am avut șansa să mă gândesc mai mult la cum văd lumea, dacă idealurile mele sunt prea mari sau dacă drumul pe care merg e ală care trebuie. Concluzia a fost că poți să faci ce vrei tu în viață, atâta timp cât ai încredere în tine și nu te lași tras în jos de ce se întâmplă în jurul tău. Poți să fii fericit oricând, trebuie doar să zâmbești. Creierul preia acțiunea pe care tu o faci, zâmbetul, și o transformă în fericire. Atât e de simplu. Acum că m-am angajat ca fotograf hotelier în Creta, ai mei au ințeles că se poate să faci bani și călătorind. Ei tot vor să-mi termin facultatea cât mai repede, dar eu am planuri puțin mai exotice.

Zi-mi, te rog, pe cine ai vrea să fotografiezi din Ro, dar și din afară. Ce te atrage, ce cauți in fotografie?

Mi-ar plăcea să-i fac poze lu’ Rihanna, „then put her legs around my neck like a huricanrana”, Meechy Darko pentru că nu m-a inspirat nimeni cum o face omu’ asta, Jorja Smith (sau orice alta ciocolată, sincer să fiu) și sigur ar mai fi vreo 33, cel puțin. Oricum, atâta timp cât modelul e împăcat cu felul în care arată și se iubește exact așa cum e, la asta se rezumă tot.

Ce fotografi te inspiră?

Big up pentru @chrisdevour, @paulg.lucaci, @chrsrzvn, @inconjuratdetestoase, @thedevilwearspreda, @vkimphoto, @cvatik, @fralonigro, @nomnomvega, @gdm_photo. Much love for their work.
Pozele pe care le fac sunt rezultatul unui gând fugitiv, inspirat de nu știu unde.

Faci ce visai să faci? Sau cât de mult te ajută ce ai făcut în trecut la ceea ce faci acum?

Job-ul pe care îl am acum nu mă face atât de fericit, numai că viața pe care o duc chiar e bună. Am marea lângă mine mereu, valuri, liniște, tot ce trebuie. Dar, pe partea de foto fac ce îmi place din adâncul sufletului. Când am pus prima dată mâna pe un aparat foto, la cursul de foto jurnalism din anul 1, am abuzat de el în stânga și în dreapta. Pozam orice. Cursul asta de foto jurnalism m-a ajutat să învăț partea tehnică și mi-a fost ușor să explorez cu pozele. Când am început să fac nuduri, am zis că mai rămân pe aici o vreme.

Oficial ești primul învitat pentru Rare Gathering ediția 2. Sper să îți surâdă ideea.

Mulțumesc din suflet pentru invitație. O să fiu acolo cu sufletul, big big up pentru ce faceți!

Zi-ne două-trei gânduri așa de final și închidem aici momentan, rămâne să ne dăm semne în online și sper să fie doar începutul unei colaborări mișto pe viitor. Multă dragoste și mulțumesc frumos pentru deschidere, a fost o plăcere!

Ce-mi doresc eu de la fotografia asta, e să pot transmite un feeling de naturalețe. Vreau ca oamenii să se accepte așa cum sunt, oricum ar arăta, să știe că sunt frumoși și că nu aspectul te definește, ci sufletul. Frumusețea stă în orice cicatrice, vergetură, semn din naștere sau aluniță. It’s all about love, and loving yourself is the biggest shit there is. Dau cu pace pentru toți oamenii care creează și care pun dragoste în ceea ce fac.

Urmărește-l pe Bragovski pe : Instagram | Behance

All copyrights: (c) Bragovski

 

The following two tabs change content below.
Still can't tell exactly my origins because of my Chinese eyes. I love romance. Cartoons and music. Cultartes. Hate fish roe. From the bottom of my heart.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *