(Recenzie) Bosses Hang & Hiroshi Hasegawa: “Five Meditations On Melancholy “

Înainte de toate, Bosses Hang, proiectul lui Raul Starcz, pare un algoritm care pune în frecvențe și note toate neajunsurile și complicațiile unei stări, melancolia, printr-o alta, chiar și mai complicată. “Five Meditations On Melancholy ” mi se pare un titlu foarte exact pentru ceea ce urmează să-ți supună înțelegerea. Vorbim despre o muzică ce te învăluie de apăsări, asta prin natura ei originară, ca să zic așa, un stoner/doom, drone shit, care te apleacă de spate cu o greutate aproape fizică. Este muzica, cel mai probabil, care i-ar răsuna și lui Sisif în căști în “drumețiile” lui de pe munte. Hiroshi Hasegawa vine să… hmm, arta asiatică are în exprimarea sa o logică destul de greu de pătruns chiar și acum. E dificil să înțelegi, printr-un studiu d-ăsta din afara experienței, o cultură ce-ți stă parcă pe dosul creierului. Așadar, din umbra esoterismului ăsta se urnesc uneori creații de magnitudine ce te pot dezechilibra la diferite niveluri. Revenind, Hiroshi adaugă, ca într-un soi de rețetă clasică, elemente ce, în exoticismul lor, îți rănesc rutina mentală, punându-te în situația să cauți noi forme de înțelegere. Ce vreau să zic este că, aceasta contribuție pe partea asta noise, este de fapt, misterul pe care ți-l pune un bucătar cu stele cu nume de anvelope în ciorba zilnică.

Bosses Hang, în fond, este imaginat ca o colectivitate ce își propune să prindă în păienjenișul său artiști cu același principiu de exprimare. Deși acest material este, într-o măsură bună, rodul improvizației, mi se pare că proiectul în sine are un scop precis și logic. Da, improvizația are, de asemenea, logica ei atâta vreme cât răsare dintr-o minte care gândește pe lângă spațiul și timpul în care se află.

Ruins and Empty Vessels. The Dust of Everyday Life“, piesa care deschide materialul, îți dă cu un ritm de tobe ce te transpune într-un peisaj d-ăsta ritualic, cu dansuri ciudate și de unde te aștepți să deslușești ceva răcnete și chiote către cine știe ce zei neinventați. Se creează o atmosferă introductivă ce reușește să te prindă ca într-un film ce intră brusc în acțiune.

In “What Will You Do at the End of the World? Are You Busy? Will You Save Us?” găsești mulți nervi. Sunt nervii ăia care-ți sfâșie ființa, cu dinții și cu ghearele, atunci când, îndemnat de cel mai intunecat om din tine, începi să te întrebi. “Memory & Fulgurance & Melancholy & Regret” vine ca o prelungire, doar ca să îți amintească faptul că o rană, înainte de toate, are tendința de a se deschide și mai mult.

Man Is No Masterpiece” are ceva ce seamănă cu o joacă, ciudată, abstractă poate, dar o joacă. Un ritm alert, o alergătura instrumentală, o jovialitate cumva apăsătoare, nu știu exact. Eh, parcă-l vad pe Sisiful ăla de la-nceputurile textului cum o taie la fugă cu pietroiu-n spate.

Trebuie să mai zic că artwork-ul este rupt din aceeași bucată de lut din care s-a creat și muzica, întregește peisajul de ansamblu într-o perfecțiune aproape ciudată. Aproape. Daș Alexandru este omul care s-a ocupat de treaba asta, deci știm cam pe unde e nivelul aici. De mixaje și de astea a avut grijă Marius Costache, un tip super dedicat și pro. Mă, cam asta ar fi, dacă am uitat ceva, gândește-te că poate am făcut-o c-un scop. Cheers!

Urmăriți Bosses Hang pe: Facebook | Bandcamp

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *