…precum în Cer, așa și pe Pământ: The Cave Between Worlds

The Cave Between Worlds este acel ceva de care cred că era nevoie pentru a completa, nu doar un line-up cât se poate de bine ales, ci și atmosfera ce îmbracă festivalul pe de-a întregul său. Peisajul ce se împletește aproape perfect cu anumite muzici, ca atunci când asculți o piesă black, să zicem, și te trimite cu gândul, și nu numai, înspre zone cu arbori bătrâni, cețuri și ceruri ce se îmbrățișează cu vârfuri de brad… chestii de genul ăsta, înțelegeți voi. Ei bine, The Cave Between Worlds te trece din această lume cumva fairy-telică, ca să zic așa, și te așează într-un soi de spirit nou, de altă natură, unde, pe lângă muzică, adaugă înțeles la aceeași suflare și locul în care se desfășoară, anume, peștera Valea Cetății. Nu se poate spune că e ceva inedit sau de-o originalitate aparte, însă nici nu are importanță acest lucru. S-a mai făcut, dar cu toate astea, proiectele ce urmează să își expună actul artistic, viziunile, unele cu totul inedite, dau impulsul necesar pentru a stârni cele mai profunde curiozități. Este un eveniment care, chiar luat separat, pus, poate în altă perioadă, în fine, are puterea (da, e o putere, o forță ce atrage, ce te apasă, ce te împresoară) de a-ți da dorința să iei parte la el. Curiozitatea este un drum ce poate duce către cele mai neașteptate revelații. Asta și cred, până la urmă, despre The Cave Between Worlds. Este un experiment personal care poate stârni revelații. Întunecate sau nu, nici nu contează, faptul că-ți mișcă acea ființă despre care nu știi că zace adormită între pereții trupului tău, este suficient. Ca o paranteză, undeva în descrierea evenimentului, am dat peste ceva ce zic că merită un timp de cugetare asupra-i, iar luată așa ca generalitate, să zicem, cred că poate duce undeva. Așadar, “sunetul este strict dependent de mediu, deci nu poate exista în vid. Fiecare tip de arhitectură și spațiu au deja un sunet propriu.” Unde mai pui că omul în sine este un soi de arhitectură?!

Să zicem că am lămurit anumite lucruri, acum să vorbim puțin și despre proiectele ce urmează să-și instaleze arta, spiritul în cadrul acestui event. În subsolurile minții sălășluiesc, chiar dacă întunecate, poate cele mai sincere gânduri. Atilla Cishar (Mayhem, Sunn O))), Tormentor) pare că face din Void ov Voices coloana sonoră ale acestei lumi subterane, unde mintea își dezvoltă, asemeni unui alchimist, cele mai cumplite aspirații, dorințe. Cumplit sună de speriat așa, dar dacă o luăm pe căi, mai mult sau mai puțin logice, să nu uităm totuși că și Diavolul a fost înger. Mna, hai să nu o dăm prea profund și să nu ne complicăm prea tare. Glasul, cel mai probabil, a fost primul “instrument” de cântat pe care l-a descoperit omul, nu știu exact, doar încerc să judec logic. Ei bine, cum poți să pătrunzi în grotele minții dacă nu întorcându-te acolo unde a început totul, unde Omul își scrijelea istoria în piatră, unde lumina doar pâlpâia? Citeam că rolul lui Atilla Csihar prin Void ov Voices este de a transmite forțe bizare, se prea poate, însă eu îl percep ca pe un soi de istoric, al muzicii să zicem, care a mers până acolo unde Nimic-ul din care s-a făurit lumea a început să devină Ceva și a început să-și cânte durerile.

ARAC Ensemble este un proiect ce are în spate niște artiști care, hmm, cum să zic?!, erau așteptați parcă de idee, acolo undeva, iar atrași de aceasta și-au împletit viziunile într-o făptură cu trei capete, un soi de balaur pregătit să sufle tot un soi de flăcări, unele care ard, însă, pe interior. Pasiunea este mijlocul de transport cel mai comun, ca să zic așa, care poate duce, încolo și încoace, spre a se întâlni, la un moment dat, persoanele cu același sens de mers. Respectul față de muzică și de artă, mai ales, face ca trei personaje, deși diferite, ca mai toți dintre noi de altfel, să capete același chip. Costin Chioreanu, cunoscut pentru, of, credeam că n-o sa mai fiu nevoit să fac asta… ok, “vinovat” pentru aspectul fizic, plastic, ca să zic așa, pe care l-a luat lumea metal în ultimii ani. Un artist cu o viziune aparte, asta e clar pentru toată lumea, ce a căutat, a adăugat, a completat, prin diferite proiecte muzicale, noi forme de înțeles în scena metal de la noi. Bun, apoi îl avem pe Adrian Tăbăcaru, fost membru în Taine, omul care a transpus Luceafărul lui Eminescu într-o operă rock, proiect la care, de asemenea, a colaborat cu Costin. Sofia Sarri este în sine un întreg Univers, experimentat în zone diverse ale muzicii, post-rock, metal, avant-garde, are o anumită aură ce-o învăluie. Pare o ființă desprinsă din basme care, atunci când trece peste niște terenuri ce par tot mai secătuite de viață, suite pe culmile uscăciunii, apare și prin vocea sa, pune un fel de apă magică peste niște arbori ce par că nu mai au puterea să-și întindă rădăcinile.

Arktau Eos au mai trecut pe la noi în 2012, un eveniment ce a avut loc în Club Fabrica și în care Costin Chioreanu a avut, de asemenea, o implicare semnificativă. Ca să vezi cum se împletesc anumite lucruri ca într-un soi de poveste cu destine și cărări predestinate! Nu știu dacă putem vorbi despre Arktau Eos strict ca despre un act muzical, cum nu cred că se poate vorbi astfel despre niciunul dintre proiectele aflate la The Cave Between Worlds. Este un experiment artistic complex și extrem de viu, în sensul în care se transformă din mers, care, odată cu el, te împinge către niște zone în care nu îți este firesc să te afli. Este un experiment viu, cum ziceam, care te poarta cu sine și-ți transformă, în fel și chip, spiritul.

Alone in the Hollow Garden este proiectul lui Dan Șerbănescu de la Tanz Ohne Musik și cică, “are ca scop reîntoarcerea către rădăcinile ritual ambient-ului și fazelor experimentale care au prins formă în anii ’90.” Se poate. Singurătatea naște o muzică ce-ți poate roade, ca o boală, orice forma de iubire. Este rece, te îndepărtează de logică, sensurile lumești devin doar halucinări schizoide, iar frumosul este doar o nuanță a aceluiași întuneric. Sunt fascinat la culme de acest proiect, ca de toate cele de mai sus, dar pe acesta tocmai ce l-am descoperit. Nivelul la care muzica propriu-zisă se armonizează cu metafora din numele proiectului îmi impune gândul că mintea din spatele său funcționează după niște impulsuri de-o inspirație stranie. Alone in the Hollow Garden. Alone in the Hollow Garden. Continuă, repetă, imaginează-ți, ascultă și reascultă muzica asta… Alone in the Hollow Garden. Puteți asculta “The Black Cube Ov Saturn”, cel mai recent album aici.

Acest eveniment este destinat unui număr limitat de spectatori, conform capacității autorizate pentru peștera Valea Cetății și se va desfășura simultan cu festivalul Rockstadt Extreme, anul acesta programat pentru intervalul 1–4 august.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *