Omu Gnom feat. Mihnea Blidariu. Sau “Lux”ul de a fi Român

Așadar, Omu Gnom revine cu o piesă nouă, un clip, un protest, o cum vreți voi să-i spuneți, pe o temă veche dar, din păcate pentru noi ca popor, eternă se pare. Vorbim despre un featuring care, înainte de toate, chiar înainte de a apăsa butonul de play, sună mai mult decât interesant. Mihnea Blidariu este numele la care mă refer, un tip pe care îl știți de la Luna Amară. Acum hai să vedem așa, în câteva cuvinte, despre ce e vorba și mai ales cum sună “Lux”-ul la noi.

Piesa are un mesaj social foarte puternic și parcă tot mai natural pentru viața din România, după cum ziceam. Sărăcia este o problemă, dacă mai este considerată astfel, care are o rezolvare simplă, ignorarea ei de cei care dețin frâiele pe aici. Nu băgăm în seamă, deci, poate trece de la sine, asemeni unei răni pe care o capeți la joacă atunci când ești copil. Dar nu trece, mai mult, cum aminteam de copilărie, ei bine o moștenești încă de atunci, ca pe o boală incurabilă, și o duci cu tine cam, să zicem așa cu aproximare, toată viața. În fine, ai impresia că s-a mai scris despre și mai ales în stilul ăsta și că nu știu ce, pai da, e rap, se scrie despre astfel de subiecte încă de la apariția genului, deci nu văd nicio problemă aici.

În altă ordine de idei, îl avem, deci, pe Mihnea care, când am dat play la piesă nu îmi trecea măcar prin minte că, în afară de infiltrațiile inspirate de trompetă, o să dau chiar peste o strofă, cu cap și coadă și mai ales cu flow și stil și tot ce trebuie venită din partea lui. Clipul, fiindcă trebuie să spunem ceva și despre el, ca și creație de sine stătătoare, e unul realizat în stilul clasic aș zice, printre niște blocuri, cu o tentă de alb și negru care, evident, ține să subscrie, cumva și mai profund, la mesajul piesei.

Piesa “Lux” este extrasă de pe albumul “Atenție la neatenție III” semnat Omu Gnom.
VIDEO: Mihai Bivol (HaiHai)
AUDIO: Instrumental: Omu Gnom. Voce/Text : Omu Gnom, Mihnea Blidariu. Trompetă: Mihnea Blidariu. Mix/Master: Benzen @Cutover Studio

The following two tabs change content below.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *