[:ro]

Saga Thy Veils continuă. Și-mi pare că, cu fiecare filă scrisă, Noul, ca un personaj mereu prezent, stă să-ți stârnească simțurile. On Night Flights te poartă, într-o anumită măsură, prin tonalitățile sale, prin muzica electronică a anilor ’90. Nu știu cum și de ce, dar parcă simt că mă întoarce cumva în timp. Este un soi de recondiționare a trecutului prin artă. Și tocmai aici cred că este Noul despre care vorbeam la început. Ei bine, partea vocală are contribuția ei și pare decisivă. Deși vorbim despre o muzică percepută ca “sintetică”, vocile sunt de-o naturalețe desăvârșită. Un contrast din care cred că răsare acel sentiment despre care ziceam, de întoarcere în timp, dar cu mijloace moderne. Thy Veils poate fi acel ceva, acea mașină a timpului care te poartă prin diferite dimensiuni cu arta lor.

Nu știu cât de mult m-am apropiat de esența a ceea ce fac acești artiști, însă am impresia că nici nu contează foarte tare. Ca în orice act de creație există posibilitatea interpretării personale. Ce știu, însă, este că muzica, arta Thy Veils, are o vrajă care îți amestecă lumile. De ce zic arta Thy Veils? E greu să vorbești despre acest proiect axându-te strict pe muzică, să zicem. Este o lume mult mai complexă. De exemplu, acest On Night Flights, în plan vizual este o adevarată explorare într-o lume a luminilor. Există o dinamică deosebită în spatele unor planuri ce par fixe. Mai precis, deși este vorba despre o filmare live, care în mod normal nu are nimic de oferit ca poveste, aceasta capătă o altă dimensiune.

Aș vrea să mă întorc, pentru un moment, la muzică. Sunetul de trompetă se înfiripă totalmente sublim în povestea asta. Vine ca un personaj ce n-are legătură cu piesa pusă în scenă, dar fără de care actul în sine ar fi fost mult mai plat. Interesant cum melodia te introduce într-o anumită stare, te poartă în același balans, până la un punct când, inserțiile fine de trompetă, nu că te-ar trezi, nu, nu ăsta e rolul lor, dar te mișcă cumva.

Poate ar mai trebui să mai zic ceva, cel puțin așa cred, dar nu mai am cuvinte și nu știu dacă e bine sau rău. Uneori e frumos să mai pleci din cuvinte, să mai taci, să cugeți și să te retragi în simțire.

Videoclipul live a fost filmat în Escape Venue din Timișoara, pe 13 octombrie și îl puteți vedea aici:

Daniel Dorobanțu – instrumente, versuri, productie, vizual
Manuela Marchis – voce
Dora Gaitanovici – voce
Petre Ionutescu – trompetă
Lukinich Attila – inginer de sunet
Marius Danci – camera
Cristian Vaduva – camera
Sol Faur – lumini, camera
[:]
The following two tabs change content below.