Random Music Performance on Strada Lăpușneanu

În weekend-ul care tocmai a trecut s-au petrecut niște chestii „interesante” prin Iași. Tot săptămâna trecută am realizat că folosim termenul „interesant” atunci când nu prea știm cum sau de ce descriem un fenomen. Când cafeaua nu e rece, dar nici caldă, e interesantă. „Am mers la expoziția aia.. nu mai știu cine expunea! Nu mai știu exact ziua…! Erau puse niște chestii pe pereți! A fost interesant!”.

Oricum, interesant a fost concertul Bergenbier. Dar pe lângă concert s-au mai ivit și „scântei” despre care poți spune că au în ele ceva care te face să îți expui o opinie coerentă sau te determină să faci ceva. Ca de pildă, să te oprești din drum și să filmezi sau să scrii un articol pe tema asta. Așa a fost și performance-ul instant care s-a desfășurat în acest weekend pe Strada Lăpușneanu din Iași. 6 tineri pasionați de muzică au zis să profite de vremea bună și și-au făcut tabăra în zona Muzeului Unirii. Acolo au stat și au zdrăngănit chitarele pe muzică ambientală, jazz și swing, pentru a se simți bine și pentru a face trecătorii să se simtă la fel. 

În Iași nu se întâmplă des astfel de escapade, cu muzicanți necunoscuți la colț de stradă și omuleți care vin cu preșul de acasă și încep să se învârtă în cap lângă semafor. Numai câte un chitarist prin pasajul din Piața Unirii sau violoniști fără talent prin Copou. De aceea probabil că ni se pare inedit! Dar poate e mai bine așa. Să ni se pară inedit că se întâmplă rar, decât să ni se pară interesant că se întâmplă des!

 

Video via Adrian Serghie

The following two tabs change content below.
Romanian self-taught writer, interested in contemporary art, unconventional culture and gonzo journalism. He's been writing for almost a decade while doing shitty jobs for a living. He's agnostic, supports a censorship-free world, he reads way less than he wants and he enjoys feminist porn.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *