Methadone Skies: „Încep să Apară Alte Influențe în Peisaj, care Modifică Treptat Muzica Noastră.”

Cu ocazia împlinirii a zece ani de Methadone Skies, dar și lansarea unui nou album în luna ce urmează, ne-am gândit să-i luăm la întrebări pe băieți. Mai multe în interviul de jos.

Pe artiști îi văd ca pe niște fermieri ai abstractului, ai spiritului, care prin arta lor, plantează în omul simplu, că tot suntem făcuți din pământ, cică, sămânța inspirației. Ei bine, cum credeți ca arată ceea ce rodește din Methadone Skies?

Mereu mi-a fost greu să mă extrag din ecuația muzicii noastre și să încerc să ascult Methadone din perspectiva unui om care primește un produs final. Nu știu cum arată rodul din perspectiva asta, dar din cea personală sămânța a crescut într-o plantă cu rădăcini puternice și un trunchi solid. Mai departe e la latitudinea fiecăruia să identifice planta. Ce mă bucură este că simțim cu toții că e foarte departe de sfârșit. Chiar dacă ne cunoaștem de când aveam 14 ani și cântam împreună de la 16, și evident ne-am schimbat din multe puncte de vedere, de multe ori mă surprind când vorbim de muzica noastră sau de alte planuri legate de trupă, că avem aceeași naivitate, entuziasm, prostie și nebunie ca la început. Asta mă face mereu să zâmbesc.

Dacă ar exista diavol căruia să-i putem vinde sufletul pentru a ne oferi ceva în schimb, pentru ce ați face-o? Dacă ați face-o, evident.

Mă cam feresc de termeni de genu: ,,suflet”, ,,Diavol” ,,Dumnezeu” etc. Pot însemna lucruri atât de diferite pentru atât de mulți oameni diferiți. Diavolul există într-o formă sau alta. Și nu mă refer neapărat la o entitate supranaturală. De obicei când ajungi să apelezi la genul ăsta de dealuri niciodată nu știi prețul real a ceea ce cumperi. Coborând într-o zonă mai concretă, sunt multe exemple de trupe care ,,și-au vândut sufletu” pentru tot felul de lucruri și pe termen lung s-a dovedit a nu fi cea mai fericită variantă. Cred că în ceea ce ne privește, nici unul dintre noi nu se aștepta în momentul în care am format trupa să trăim experiențele pe care le-am trăit. Am împlinit 10 ani, am scos 4 albume, 2 vinil-uri, am turuit ani la rând prin Europa, am cunoscut oameni minunați, am cântat alături de oamenii care ne-au făcut să ne apucam de muzică, am stat de vorbă cu ei ore întregi, am organizat probabil peste 50 de evenimente cu Haywire și trei ani de festival. Și poate partea cea mai bună e că nu a trebuit să ne vindem sufletul nimănui.

Cum arată Dumnezeul vostru? Fiindcă pentru mine este dragostea/energia care îți vine din univers, fără cerșeală și cumva inexplicabil și pe care simți că trebuie să o dai mai departe, nealterată. Lumina și inspirația ce rămâne în noi, în urma acestui proces, e o formă de dumnezeire, zic eu.

Ca să continui delirul de mai sus, nu știu ce e Dumnezeu. Nu vreau să jignesc pe nimeni spunând asta, fiecare trebuie să fie liber în călătoria sa interioară, fie că e spirituală sau intelectuală. Probabil asemeni multor oameni angrenați în domenii unde introspecția și căutarea constantă a unui răspuns este esențială, răspunsul s-a schimbat mereu cu trecerea timpului și probabil se va mai schimba. Acum pentru mine e important să respect timpul și să dedic cât mai mult din el oamenilor și activităților importante pentru mine. Să încerc să ajut în măsura posibilităților pe cei care îmi cer ajutorul, să le confirm oamenilor care pun dragoste și suflet în ceva, că acel lucru nu e degeaba.

Avem tendința să încălcăm tot ce ne este scris să nu o facem, ei bine, mergând mai departe, cum ar arăta o lume fără cenzură?

Fiecare vede acest lucru dintr-o altă perspectivă, dar per total, ar fi o lume mai haotică probabil decât acum. Evident, sunt multe limite impuse fără sens sau pentru a beneficia alții. Totuși, sunt anumite limite care țin oameni mai labili sub control.

Cum ar trebui să privim acești 10 ani care au trecut peste proiectul vostru? Ca anii ce trec de la naștere și putem vorbi despre un copil în creștere sau ca cei care se adună peste o vârstă deja adultă? Cum îi simțiți voi?

Ne este puțin greu să credem că deja au trecut 10 ani de activitate, iar muzical vorbind, de abia acum simțim că ne maturizăm. Totuși, acest lucru ne și învigorează, deoarece ne dă curaj să experimentăm cu mai multă încredere. Am crescut cu niște influențe, dar acum încep să apară altele în peisaj, care modifică treptat muzica noastră.

Cum ar arăta, pentru voi, o zi fără Methadone Skies? Îmi dau seama că aveți joburi sau alte preocupări, dar, la fel de bine, știu că o pasiune e o prezență continuă în mintea noastră.

Methadone Skies și Haywire Booking au ajuns să ocupe o parte destul de semnificativă în viața noastră. Aproape zilnic împărtășim discuții și idei în legătura cu ele. Cel mai probabil, fără Methadone Skies ne-am trezi dintr-o dată debusolați și cu foarte mult liber. Inevitabil, ne-am axa pe alte proiecte, deoarece pentru fiecare din noi muzica este o pasiune principală.

Ce v-ați vedea făcând dacă muzica, ca exprimare artistică, nu s-ar fi inventat?

Probabil că orice altceva am fi făcut, energia creativă și-ar fi croit drum să iasă cumva. Poate într-un univers alternativ există altceva, neinventat în acest univers, și dacă Methadone Skies ar fi făcut acel lucru în acest univers pentru că acea activitate nu există, a ales muzica.

Cum arată cel mai potrivit moment pentru a asculta Methadone Skies? Nu de alta, dar poate există oameni care nu prea înțeleg ce se întâmplă cu muzica voastră și mă gândesc că nu ascultă când sau cum trebuie.

Considerăm că muzica noastră cere puțin mai multă atenție din partea ascultătorului decât cea a altor formații. Probabil cel mai ușor mod de a o digera este să lași deoparte alte activități, să stai relaxat pe pat, la birou, unde îți este mai comod și să o lași să te cuprindă. Piesele sunt destul de expansive, trecând prin diferite mood-uri. Chiar și așa, fiecare album are o atmosferă diferită, deci rămâne la latitudinea ascultătorului să găsească acel “sweet spot”.

Timișoara e locul unde au primit ființă o serie de proiecte pe zona asta rock/metal care au devenit etalon pentru fenomen, cel puțin la noi. Care-i, fraților, treaba cu orașul ăsta?

Influențele occidentale au pătruns aici cel mai rapid și probabil așa au luat naștere proiecte mai diverse decât în alte părți ale țării. Pentru generațiile mai tinere acest lucru a fost un beneficiu, deoarece am avut ocazia să vedem/ascultăm niște formații în adolescență care au avut un impact instant asupra noastră. Un caz concret pentru noi au fost The :Egocentrics, pe care i-am văzut live încă din liceu și ne-au uimit.

Iar în altă ordine de idei și să continuăm discuția de mai sus, se mai simte vibe-ul ăsta “revoluționar”, strict pe muzică mă refer, sau s-a bagatelizat cumva ideea?

În ultimii 3-4 ani ni se pare că a scăzut numărul de formații active în oraș. Așa precis sunt proiecte interesante care n-au ieșit la iveală și poate nici nu o vor face din diverse motive. Activitatea asta presupune răbdare și seriozitate dacă vrei să îți creezi o identitate. Parcă lumea se așteaptă tot mai mult la rezultate imediate, dar asta este aproape imposibil când nu ai experiență în domeniu. Din păcate, interesul a scăzut și din partea publicului, lucru ce nu ajută o formație tânără care încearcă să își facă un fan base.

Atunci când suntem noi 4 în sala de repetiții sau în mașină suntem ,,acasă”.

Mai știți români să se exprime original? (notă: mă refer în sfera asta a muzicii, dar puteți extrapola pe tema asta dacă simțiți)

Desigur. Sunt mai multe formații muzicale care aduc ceva nou pe scena românească sau pur și simplu sună fresh, interesant și sunt fun. De exemplu, Cardinal, Fluturi pe Asfalt, Pinholes, Nava Mama, Bastos, Valerinne, The Different Class, Tauusk/Topographer, Sunset in the 12th House, The :Egocentrics, dordeduh, The Thirteenth Sun, Black Water, White Walls sau Alternativ Quartet sunt un număr de formații care intră în acele categorii. Fie că au modernizat un sound existent la alte trupe mai vechi sau formează niște nișe ce la noi în țară nu existau, te poți mândri cu ele și au un sound profi. Din păcate, cam toți rămânem la un nivel underground în țară. Promovarea la un nivel mai înalt este aproape non existentă. Pe lângă asta, publicul ar putea să depună mai mult efort în a susține scena locală. La nivel național, parcă este o letargie când vine vorba de extindere a orizonturilor muzicale. Multă lume a rămas cu ce ascultă la 15, 20, poate 25 ani și ce mai vede la televizor poate. Iar o parte din cei curioși, poate dau din întâmplare ei singuri de anumite proiecte, neavând prea mult ajutor din exterior.

Bun, avem așa, album nou, logo nou, look nou. La ce ar trebui să fim atenți în toată perioada asta de celebrare a 10 ani de activitate? Apropo de schimbările astea, mă rog, poate e prea mult spus, hai să le zicem retușuri, hm, să fim oare cu geana și pe partea de sound?

“Different Layers of Fear “conține elemente familiare celor care ascultă muzica noastră, dar în același timp, există multe părți sau idei neexplorate anterior. Probabil va dura puțin până vor fi digerate piesele în totalitate de către ascultător, fiind cel mai lung album al nostru de până acum.
Considerăm că pe lângă evoluția muzicală, concertele noastre au devenit, și ele, tot mai interesante cu fiecare an. Sperăm ca lumea să fie de acord cu noi și să vină să asculte piesele live, deoarece așa au cel mai mult farmec.

Și ca de încheiere așa, găsim ceva povestioare, întâmplări, puțin mai altfel din existența Methadone Skies?

Ar fi multe de povestit. Turneul Ucrainean, cultul psyhotropo-saman de la 1800 din Arendsee, cei 100 de km după Praga, școala părăsită din Waldhausen, bunica lui Benny, experiența din mașină pe parcursul turneului. Aș zice că ce ar fi mai altfel la noi, este simțul umorului. Chiar și în cele mai tensionate momente a fost adezivul care ne-a făcut să ne dăm seama că atunci când suntem noi 4 în sala de repetiții sau în mașină suntem ,,acasă”.

Toate drepturile: Methadone Skies

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *