Mădălina Andronic – Da Vinci’s Female Clone

Mădălina Andronic face pictură de peste 11 ani și muzică de vreo 7 (deși cântă cu siguranță de mai demult!). Este o tânără din Iași cu aspirații înalte, dar și cu perspective deloc optimiste în ceea ce privește statutul tinerilor artiști la nivel local în special, și la nivelul societății în general. Dar, trecând peste asta, Mădălina își vede de treabă, intercalând modalitățile de exprimare artistică; organizează ba expoziții, ba concerte, pictează oamenii pe care îi cunoaște, merge la repetiții oricând are timp și, cel mai important lucru, experimentează. Pentru că, după cum spune chiar ea, „posibilitățile sunt infinite”!

Cultartes: So! Mădălina! Spune-ne și nouă cine ești și ce faci?

Mădălina: Well, este o întrebare bună şi eu mă întreb uneori cine sunt. Ceea ce pot să-ţi răspund sigur este că fac artă.

C: De ce ai ales arta? Sau de ce crezi că te-a ales Arta pe tine?

M: Pentru că nu pot să „tac”. Arta alege pe oricine însă există prea puţini atât de sensibili încât să “încheie acest pact”. Până la urmă nu e uşor să fii artist. E uşor să faci artă dar nu e uşor să fii artist în momentul în care arta devine un mod de viaţă şi nu mă refer neapărat la faptul că trebuie să produci bani din asta şi uneori e dificil să o faci. Ne confruntăm cu o situaţie în care realitatea aproape că îl sufoca pe artist să îi înapoieze fiecare picătură din ceea ce-l construieşte în timp. Uimitor este faptul cum artistul sustrage acea doză de simţuri din realitate şi sub „pielea” artei o dăruieşte realităţii înapoi. Consider că artistul este în primul rând creator şi mai apoi om; pentru că artistul duce o viaţă în care nu se poate împotrivi acelui moment în care simte că-i explodează simţurile dacă nu le exprimă într-o anumită formă artistică convenţională sau nonconvenţionala; deci artistul creează (dacă nu, înseamnă că nu e artist şi că doar se prosteşte).

C: Din câte am observat, ești băgată în artă până la genunchi! Vrei să bați omul universal al lui Da Vinci! Ba în muzică, ba în pictură! Spune-mi mai multe despre cele două activități pe care le desfășori (sau toate, dacă mai faci și altceva pe lângă!).

M: Legat de Da Vinci, aş muri fericită să ştiu că realizez în viaţa asta măcar jumătate din ceea ce a realizat el prin Monalisa. Studiez de aproape unsprezece ani arta vizuală, în cea mai mare parte a timpului pictura de şevalet. Totul a început la paisprezece ani, după acel examen de capacitate, cum era atunci după opt clase, am luat-o pe mama de mânuţă şi am mers la Colegiul Naţional de artă „O. Băncilă” din Iaşi să mă  înscriu. Nu-mi era clar la ce voiam exact să mă înscriu dar aveam în gând că: „aşa nu se mai poate!”. Ştiam că pentru asta exist, de pe la cinci ani am luat în mâna viori, acordeon, clape, sintetizator, chitări . O bună perioadă joaca mea erau clapele. Dar părinţii nu m-au încurajat din păcate.

Am avut o frică prostească de portativ, fapt ce m-a oprit să dau admiterea la secţia de muzică. Dar e ok, pictura are ceva aparte faţă de muzică şi am ştiut încă de atunci că le voi duce pe amândouă în mod egal, una fără altă neavând loc în viaţa mea. Este modul meu de viaţă iar fără să pictez, fără să cânt nu pot să exist. Am avut perioade departe de casă unde nu aveam spaţiul meu, atelierul său sala de repetiţii la îndemână şi cu greu am reuşit să fiu ceea ce ar trebui să se numească umană. E exact ca şi cum te-ai abţine să respiri sau să bei apă. Ceea ce mă atrage în continuare la pictură este mirosul, infinitatea de posibilităţi, iluzia, lumea de dincolo de real închisă în pânză, modul cum conversează şi cum alege persoanele cu care conversează. Ideea de a crea lumea pe care o doresc şi de a stăpâni anumite situaţii şi culori sună bine când viaţa ta înseamnă artă şi atât. Momentan după o licenţă şi un master în pictură, sunt în primul an la şcoală doctorala în cadrul Universităţii de arte vizuale „George Enescu” din Iaşi.

Ceea ce mă atrage în continuare la pictură este mirosul, infinitatea de posibilităţi, iluzia, lumea de dincolo de real închisă în pânză

C: Cum e cu trupa? Zi-mi povestea pe care o duce în spate ei (cum te-ai hotărât să cânți într-o trupă?)

M: Momentan cânt la voce, chitară, şi compun (aduc idei care în sala de repetiţii sunt dezvoltate de fiecare membru în parte după cum simte) în trupa Inside din Iaşi. Existăm din noiembrie 2012, însă în formula de atunci am apucat să cântăm la vreo opt concerte timp de doar două luni, după care am făcut o pauză destul de mare în căutarea altui toboşar pentru că Alex plecase în Germania definitiv. În martie anul acesta am început din nou să ieşim pe scenele din Iaşi şi Suceava. Cu Bogdan (chitara) mă ştiam din altă trupă din care am fost daţi afară amândoi de toboşar pe motiv că nu ştim să cântăm iar pe Paul (bass) şi Teo (tobe) i-am cunoscut în timp. În alte trupe am mai cântat, ţin să amintesc Ten Years Gone, prima trupă în care am intrat ca vocal când aveam 17 ani. A fost primul meu contact cu scena deşi nu aveam idee ce înseamnă să cânţi cu adevărat însă un repertoriu de cover-uri Led Zeppelin, Jimi Hendrix, Lenny Kravitz, King Crimson este cu siguranţă un bun punct de studiu înainte de toate.

C: Acum referitor la arta vizuală. Cam cât durează până realizezi un portret (am văzut că te bazezi pe portret, de asta întreb)?

M: Depinde. De la 10 minute la 5 luni. Pot lucra intens dar în acelaşi timp se poate să am nevoie de mult timp pentru că pictura, ca şi orice altă activitate necesită energie; această energie pe care artistul o depune în lucrarea de artă, este la fel de importantă ca şi energia fizică. Indiferent de timp, cert este că atunci când pictez sau desenez un portret stabilesc un dialog cu acea persoană. Ca şi în realitate, prin intermediul expresiilor, un individ poate transmite şi percepe mesaje, sentimente sau indicii şi prin prezenţa unei lucrări de artă.

C: Unde găsești oamenii care să-ți stea ca model? Sau iei de guler prietenii și-i bați în cuie lângă șevalet?

M: Nu folosesc niciodată modele necunoscute. Până şi persoanele cu care nu am avut contact până la un moment-dat încetează să fie necunoscute în momentul în care le abordez, le privesc, le pictez. Desigur, majoritatea prietenilor mei au portrete făcute de mine pentru că, să fim realişti, oamenii sunt puţin miraţi şi respingători când vine vorba să îi pictezi sau să le faci poze. În cea mai mare parte lucrez după fotografie pentru că e mai eficient şi pentru mine şi pentru cel portretizat însă recunosc că mi-ar plăcea să am ocazia mai des să studiez varianta tradiţională şi anume cea cu un model viu care să stea, cum spui tu, „bătut în cuie”, câteva şedinţe de vreo 6 ore nemişcat.

Dacă în următorii 3 ani nu reuşesc să prind un post în Universitate, am plecat spre Franţa

C: Ce părere ai despre modul în care este văzut tineretul în artă la nivel local, în Iași? Le este bine scos în evidență potențialul? Ca absolvent de Arte, în Iași, încotro?

M: Nu am o părere deloc bună! Tineretul, la modul general, căci nu vorbesc aici despre pupincurişti şi linguşitori (pe care nu i-aş menţiona dacă nu m-aş simţi sufocată pur şi simplu), are nevoie de şanse reale să se afirme, indiferent ce simte că vrea să facă. Din păcate, oamenii nu se ajută reciproc şi e trist că uită cu toţii de unde pornesc. Fiecare îşi vede de treaba lui şi atât. Nu vedeţi, se donează statui la primărie să le înlocuiască pe cele furate şi ei furioşi nu numai că le resping ci se şi comporta ca şi cum omul ar fi dat în cap. E extrem de dificil să te afirmi la nivel local. Pile şi relaţii, cum ar spune unii. „Vrei să cânţi sau să expui în cadrul festivalului CUTARE? Înscrie-te la adresa de mai jos şi vei primi câteva săptămâni de ignoranţă din partea noastră pentru că înainte să lansăm iniţiativa, deja ştiam cine va fi pe afiş!”. În cazul cel mai bun ajungi să te exprimi cumva pe cheltuiala şi efortul tău în totalitate, ceea ce din păcate este, cum spunea cineva zilele trecute la radio, frustrant.

Dar astea nu sunt noutăţi de azi, de ieri şi nici situaţii care domina 100% societatea pentru că există din fericire şi câţiva oameni (din ce în ce mai puţini) care preferă să ajute benevol, fiecare în felul lui cum poate. Cu toate acestea îmi doresc să rămân aici în Iaşi pentru că încă am locurile şi persoanele de care nu mă pot desprinde, în perspectiva de a reuşi să schimb ceva cel puţin în artă, (în sistemul educativ) însă dacă în următorii 3 ani nu reuşesc să prind un post în Universitate, am plecat spre Franţa, cred!

1005245_619938194706567_1396525818_n

C: Ai reușit să expui undeva anume sau ai un loc anume unde ar putea oamenii să-ți vadă lucrările? Primești și comenzi sau lucrezi pur și simplu de plăcere?

M: Sigur. Am numeroase expoziţii colective şi ţin să menţionez evenimente anuale ca: „Erotica”, „Salonul de Desen” atât în Iaşi, cât şi în Bucureşti, şi o expoziţie personală care a avut loc anul trecut în luna iulie la Galeria Tonitza din Iaşi şi s-a intitulat „Dincolo de expresie” în care am prezentat în formatul a opt pânze, expresiile şi importanţa lor într-un portret ca şi lucrare de artă în paralel cu existenţa acestora pe chipul unui individ ca şi modalitate de socializare involuntară în societate. Mă puteţi găsi pe FacebookCum am subliniat şi mai sus, artă este un mod de viaţă pentru mine nu doar o plăcere. Preiau şi comenzi, desigur, pentru că din asta trăiesc!

C: Dacă vreau să te văd cântând cu band-ul pe unde te găsesc în general, și mai ales în perioada următoare?

M: În general ne aflăm la sala de repetiţii şi este binevenit oricine alături de noi, oricând. Ceea ce ştim sigur este că pe 17 mai ne aflăm în Galaţi la festivalul Rock Stage. Cât despre mediul virtual suntem şi pe Facebook.

C: Mulțumesc pentru interviu și poate îmi dai bilet gratis la următorul concert, la care o să văd și picturile tale puse acolo undeva pe scenă, lângă chitarist!

M: Ar fi ideal! Nu ştiu cum ai ghicit că într-o bună zi îmi doresc să fac asta: să cânt acustic cel mai probabil într-un spaţiu în care picturile mele se odihnesc pe pereţi. Eu îţi mulţumesc pentru că mi-ai dat şansa să comunic şi altfel decât prin intermediul artei, te aşteptăm şi cu ceva prieteni la următoarele concerte Inside! 

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=DNWecp_Uas8]

The following two tabs change content below.
alexandrescu.daniel0@gmail.com'
Romanian self-taught writer, interested in contemporary art, unconventional culture and gonzo journalism. He's been writing for almost a decade while doing shitty jobs for a living. He's agnostic, supports a censorship-free world, he reads way less than he wants and he enjoys feminist porn.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *