Luna actrițelor cu Mădălina Ciotea (I)

Actorii sunt ființe foarte aparte, psihologi care se folosesc de tipologiile și poveștile altor oameni pentru a scoate la iveală parți din ei. Nu construiesc maști, ci întregi oameni pentru a spune adevăruri care, de cele mai multe ori, sunt greu de înghițit în viața de zi cu zi.

De aceea m-am gandit să fac luna actrițelor la Cultartes. Să aflu cât mai multe despre ce înseamnă să fii pasionată de asta, să fii dispusă să înveți despre tine fiind altcineva, nu din dorința de a te ascunde, ci din dorința de a nu mai fi nevoită să o faci (poate).

Uneori cand scriu știu la ce să mă aștept. Acum nu este cazul.

Alexandra Crisbășan: Fiindcă ai avut plăcerea de a fi mai multe persoane pentru diverse roluri de-a lungul vieții tale, vreau să-mi faci o mică descriere despre tine, prin rolurile pe care le-ai avut. Să te caracterizezi prin ele, să-mi spui ce lucruri ai descoperit despre tine, datorită lor.

Mădălina Ciotea: Citind această ”cerință” mă traversează gândul că personajele jucate au avut multe în comun cu mine ca om, sau poate că eu mi-am dorit să mă regăsesc foarte mult în ele. Cred că am descoperit mereu ceva nou, dar cel mai mult cred că am căutat în ele ceea ce îmi doream să am și eu, uneori mai multă candoare, fragilitate, curaj, răbdare, ușurința de a ierta. Nu știu dacă m-au influențat personajele jucate, dar știu că m-am îmbogățit sufletește. În continuare mă caracterizează o terbilă forță de a lupta pentru ceea ce îmi doresc, pentru lucrurile în care cred, nevoia continuă de afecțiune și, deși lucrez la acest lucru, nivelul minim de toleranță, precum și nevoia constantă de a face totul perfect.

A.C: Crezi că un actor este cu atât mai bun cu cât are mai puține prejudecăti? Poate sună evident răspunsul, dar vreau să ating un punct anume, printr-un exemplu: crezi că dacă tu ești homofob, sau rasist din anumite puncte de vedere și accepți un rol în care trebuie să fii gay, sau țigan, sau negru, concepțiile tale te vor împiedica să devii una cu personajul? Sau vor fi înlăturate pe parcursul interpretării?

M.C:  Uite că nu știu ce să zic. Este posibil ca un actor care are prejudecăți într-un anumit domeniu sa fie la fel de bun ca unul care nu are. Spun asta gândindu-mă că tocmai pentru că ai anumite concepții și trebuie să joci un gay  sau țigan, trebuie să te documentezi în legătură cu personajul. Așa poate că o să reușești să înțelegi mai bine acei oameni pe care i-ai catalogat din cauza unei societăți care ți-a impus un mod de a gândi. Si cine știe, poate că până la spectacol o să îți dai seama că nu ești homofob sau rasist.

Evident există și reversul medaliei, tocmai pentru că tu ca actor ai anumite prejudecăți, să nu poți face față unei provocări. Dar asta depinde de fiecare și de experiențele fiecăruia. Să nu uităm totuși că pe scenă putem fi oricine, ca după să revenim la ceea ce suntem noi în realitate. Faptul că privim nu înseamnă că și reușim să vedem!

A.C: Ai avut vreun rol de care ți-a fost frică, care te-a facut să te îndoiești de puterea ta de a-l interpreta?

M.C: Fiecare rol este o provocare și fiecare personaj vine cu frica lui. Dar cred că tocmai acest lucru mă face să iubesc această meserie. Pentru că mă obligă de fiecare dată să îmi depășesc zona de confort. Acolo unde dispare confortul începe performanța. Si crede-mă este absolut năucitor și dureros să te răstălmăcești, să cauți în cel mai adânc Eu, ca mai apoi să savurezi ceva minunat, ceva ce nu credeai nici tu că poți să faci.

A.C: De ce crezi că oamenii se feresc de a interpreta roluri, fie și în joacă, atâta timp cât majoritatea purtăm măști?

M.C: Pentru că nu e simplu să joci un rol. Există riscul să te dai de gol. Mulți spunem că nu suntem așa și că de fapt jucăm un rol, când adevărul este că ne jucăm pe noi. Poate că oamenilor le este frică de ceea ce sunt ei cu adevărat. Poate că nu vor să scoată la suprafață lucruri care i-ar putea afecta sau care i-ar putea face vulnerabili în fața unei societăți care se folosește cu nesmițire de tot ceea ce ar ajuta-o ca să te manipuleze.

A.C:  Cum te-ai simțit prima dată când ai văzut din perspectiva unui spectator, un rol interpretat de tine?

M.C: Am fost și încă sunt foarte curioasă. La început nu știam cum să gestionez criticile, cu timpul am început să am răbdare, să ascult. Uneori mi se deschid niște portițe la care eu chiar nu m-am gândit. Alteori întâlnesc și rău voitori, dar mă amuz și e bine că există.

A.C: Cum te-a schimbat actoria? Ți-a deschis ochii cu privire la anumite lucruri sau nu?

M.C: Nu știu cum m-a schimbat, dar e cert că s-a produs o modificare. Si mă bucur că dacă mi-a deschis ochii, mi i-a deschis înspre mine. Si asta e mare lucru, mai ales astăzi când nu avem ochi decât pentru capra vecinului, să moară și ea.

A.C:  Există posibilitatea de a uita cine ești din cauza tuturor personajelor pe care le interpretezi? Cum îți păstrezi sinele separat de ele, de frustrările lor și de problemele sau felul lor de a fi?

M.C: Grea întrebare! Nu cred că uiți cine ești, asta dacă știi cine ești! Aș putea spune că există o igienă a actorului. Că după fiecare spectacol, eu cel puțin, am nevoie de un timp să fiu singură, să mă liniștesc. Poate că pentru mine acela este momentul în care mă desprind de personajul pe care tocmai l-am jucat. Fiecare merge la el ”acasă”. Știu sigur că personajele interpretate te marchează foarte mult, și trebuie să înțelegi că odată ce au pătruns în tine ele rămân acolo și tu trebuie să trăiești cu ele. E ca o mega petrecere într-un singur trup. 

A.C: Cum iți dai seama dacă ai rămas blocată într-un personaj? Ți se intamplă/ți s-a întamplat asta vreodată? Cum revii la cine ești tu de fapt?

M.C: Nu am rămas blocată într-un personaj. Sper să nu se întâmple niciodată.

A.C: Din tot motorul care pune în mișcare, un film, o piesă de teatru, care este momentul tău preferat? După atâtea pregătiri și repetiții, pentru ce trăiesti atunci când joci?

M.C: Cel mai mult mă bucur și îmi place la nebunie perioada de repetiții. Se întâmplă atâtea lucruri și descoperi o mulțime de chestii la tine, la oamenii de lângă tine. Si evident nimic nu se poate compara cu momentul suprem: întâlnirea cu publicul (fie el film sau teatru)! Momentul în care sunt pe scenă este momentul în care mă las pradă fericirii. Pentru momentul ăla trăiesc!

A.C: Ce le urezi tinerilor pasionați de actorie?

M.C: Să se bucure, să fie mereu curioși și mereu vii pe scenă.  Să înțeleagă că arta de a fi actor nu e ușoară și niciodată nu va fi așa de simplu cum pare că este.

10995642_965162460183278_1811941463841073015_n

Mădălina Ciotea joacă în prezent la: Voceacurajului din Teatrul Sica Alexandrescu (Brașov), Teatrul Anton Pann (Râmnicu Vâlcea) și la Teatrul Naţional Cluj-Napoca.  A absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune la Cluj

Fotografiile nu îmi aparțin, (c) celor care le-au realizat.

The following two tabs change content below.
Bucharest-based artist. Psychedelic photographer, brain-scratching writer / poetess and priestess of the macabre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *