Arctic Monkeys Are So “Je m’en fiche!”

Oookay, e ceva ce eu nu o să reuşesc să înţeleg vreodată, oricât de mult m-aş strădui/aş simula strădania. Adică apare dintr-o dată o piesă/un citat/o fotografie/o porcărie şi devine la fel de ex abrupto precum un discurs antic, o tendinţă cu iz revelatoriu. Nimic greşit pân’ aici.  Dar pentru numele cuiva, încetaţi să mă faceţi să mai urăsc lucruri! Şi nu, nu m-am trezit nici frustrată nici cu un ultra-spirit critic în dimineaţa asta (poate doar cu o durere inexplicabilă… în zona cotului), dar mi se pare cel puţin amuzant felul în care noi ăştia de ne numim oameni, ne-am deprins cu ceva obiceiuri papagaliceşti. Am deschis Facebook-ul instinctiv şi aproape la fel de instinctiv, am fost izbită de super-piesa zilei/săptămânii/lunii (?) – Do I wanna know (de la Arctic Monkeys, dacă specificarea îşi mai găseşte justificare). Ce-i drept, eu nu ştiam de tipii de la Arctic… până când pereţii albaştri ai Facebook-ului n-au fost împânziţi cu ei. Iar asta… gândiţi că e bine. Aşa am crezut şi eu. Schimbul melanjului informaţional n-are cum să strice. Dar chiar şi-aşa, nu pot să-mi opresc stomacul de la a se încorda într-o întoarcere pe dos de la atâta repetitivitate.

Observasem obsesia legată de piesa asta de multă vreme (nu chiar atât de multă, dar trebuie şi puţină melodramă) şi m-am încăpăţânat să rămân neatinsă de val. Totuşi, am ascultat piesa şi-i într-adevăr simpatică. Doar că nu înţeleg de ce o singură piesă muzicală, care nici măcar nu-i nou apărută (e de prin vara lu’ 2013) a ajuns să fie atât de prezentă în majoritatea postărilor de pe Facebook, de parcă doar atât ar mai avea muzica de arătat lumii. Mă gândesc că există tendinţa asta, de a face public ce simţi, trântind într-o postare, o piesă al cărei titlu ţi-a sărit în ochi, dintre sugestiile de pe Youtube. Ce contează că nu ai auzit în viaţa ta despre trupa/ piesa respectivă? Dacă are un titlu asortat cu starea ta de agregare… merge! Oricum, nu e ca şi cum eu aş avea vreun cuvânt de spus, dar dacă nu vreţi să renunţaţi la trupă şi dacă sunteţi într-adevăr atât de ataşaţi de ea, măcar mai scormoniţi prin trecutul ei muzical şi mai schimbaţi piesa din când în când.

Dar gata cu simularea instinctului de lup moralizator, că şi-aşa prea multe dintre lucrurile pe care le credeam importante au sfârşit până la urmă prin a fi simulate. Şi-atât. În plus, aud că o nouă piesă face ravagii în rândurile feisbuciştilor şi musai trebuie să văd ce mai trebuie trecut pe lista lucrurilor pe care trebuie să le evit. Ed Sheeran – I see fire, „păzea’”!!!

Guest-post realizat de Cristina Alexandrescu

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bpOSxM0rNPM&w=560&h=315]

 

Ți-a plăcut acest articol? Nu uita să-i recomanzi lui Camus artiști necunoscuți despre care să se scrie pe blog. 

Detalii AICI și AICI.

The following two tabs change content below.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *