Interviu cu Marius Mitrofan, creierul din spatele clipului „Happy în Iași”

nn

Ieri am discutat cu Marius Mitrofan de la Ratio Films. Poate că-l cunoașteți deja, dar dacă nu-l cunoașteți, el e tipul care a făcut un clip „Happy în Iași”, după modelul celor din toată lumea, în care oamenii sunt inexplicabil de joviali, și dansează cu fețele la cameră cu melodia Happy a lui Pharrell în surdină. Marius a sucit la 360 de grade abordarea, și a realizat un filmuleț în care ni se prezintă un Iași extrem de deprimant, într-o notă de un sarcasm revigorant și de o realitate francă. Dar ca să nu fiu prea pretențios (lui Marius îi displace total pretențiozitatea!) o să vă las să citiți mai jos interviul cu tânărul student la Jurnalism!

Cultartes: Cine e Marius Mitrofan, în viziunea lui Marius Mitrofan?

Marius: Marius Mitrofan e un cetățean obișnuit cu o cameră de filmat. Asta cred că mă descrie “în esență”. Pe lîngă asta mai sînt și student la Facultatea de Litere. Studiez jurnalism la Universitatea “A. I. Cuza” din Iași. Spre mirarea multora, poate, mie chiar îmi place Iașul și de asta fac aici filme cu un prieten încă din 2008. Tot de atunci încerc să influențez pozitiv mentalitățile ieșenilor prin documentarele mele, care au întotdeauna subiecte sociale la mijloc, de la maternitățile ucigașe la dispariția subtilă a teilor din centrul orașului. Îmi plac (auto)ironia, realismul și țăranii români, deci nu cred că am să duc lipsă de subiecte prea curînd.

C: După cum ți-am spus, perspectiva ta de „happy în Iași” mi-a ajuns direct la corazon. Dar cred că ești conștient de faptul că pe mulți ieșeni i-ai cam deprimat, nu?

M: E îngrijorător dacă abia acum s-a întîmplat asta. Sînt imagini reale dintr-un oraș pe care îl cunosc și ei foarte bine. Dacă e dezolant sau deprimant, înseamnă că undeva apare o problemă între momentul în care ocolesc mizeria pe stradă și joacă șotron printre bălți și noroi și momentul în care se pun în fața calculatorului și îmi caută sinonime tot mai ingenioase pentru trist, pesimist și frustrat. Înțeleg că e uman să negi, dar e o condiție premergătoare unei stări mintale mai puțin sănătoase. Din păcate, n-am reușit să filmez decît o mică parte a Iașului mizerabil, dar ce am surprins poate reprezenta mai bine de 70%.

Oricum, merită făcut un sequel cu toate zonele urîte ale Iașului, poate un film de lung metraj, doar pentru cei care zic că am căutat mizeria cu lupa. Zona Copou-Ștefan cel Mare-Palas nu reprezintă Iașul, iar centrul orașului e un “chici” total. Palatul Culturii are termopane de cîțiva ani deja. Eu nu m-aș lăuda străinilor cu un astfel de Iași. Dar, din nefericire, noi încă sîntem în stadiul în care ne bucurăm că ni se construiesc poduri și tuneluri. În condițiile astea înțeleg de ce un salcîm japonez, o narghilea și un restaurant chinezesc ne seamănă mai curînd a daruri cerești decît a lucruri firești. Dacă e adevărat ce mi-au zis unii, că am filmat doar ghetouri, înseamnă că Iașul întreg e un ghetou cu trei mall-uri. Cred că asta ar trebui să ne deprime cel mai tare.

„Dacă e adevărat ce mi-au zis unii, că am filmat doar ghetouri, înseamnă că Iașul întreg e un ghetou cu trei mall-uri.”

C:  Zi-mi și mie pe scurt, cum de ți-a trecut prin minte să (re)faci clipul lui Pharrell, viral și arhi-apreciat de o lume întreagă, dar să exploatezi exact ideea opusă?

M: Mergînd zilnic prin Dacia, Alexandru și Zona Industrială îți cam vin idei de astea. În primul rînd vrei să te asiguri că nu ești nebun și că mai sînt oameni care văd aceleași lucruri, ocolesc aceleași lichide dubioase de pe trotuar… În tramvai, cînd mi-a venit ideea pentru clip, mă uitam pe geam, iar la radio cînta piesa asta. Clipul era deja acolo, era deja ironic, cu oameni triști pe stradă și în tramvai. Mi-a plăcut contrastul, m-a făcut să rîd. Trebuia doar filmat. Știam de toate clipurile de pe net cu “Happy în cutare oraș”, așa că m-am gîndit să fac ceva diferit.

m

C: Sincer acum, la baza videoclipului „Happy în Iași” stă ideea de ironie, de satiră la adresa modului în care oamenii repetă ca papagalii „pastilele” occidentale, sau ai încercat, pe bune, să arăți cum stă de fapt realitatea la noi?

M: Nu e un film cu un statement atît de pretențios. E un filmuleț prin care am vrut să arăt orașul pe care toată lumea îl ignoră, adică Iașul care nu s-a schimbat profund de zeci de ani. În cazul zonei Dacia-Alexandru cel Bun, îmbunătățirile sînt superficiale. Mă refer la blocuri răpănoase parțial acoperite cu polistiren, colorate la plesneală și străzi cîrpite pe ici pe colo, cam pe unde trec candidații primăriei de obicei. Nu te mint, nu e un clip cu cine știe ce plan în spate. A fost o mică ironie făcută de cineva care nu voia să înnebunească printre oameni care neagă realitatea. Mi-e greu să-mi explic cum de a ajuns să fie vizualizat de atît de mulți oameni. Nu știu cum, dar observ că odată ce lumea vede mizeria și sărăcia pe ecranul calculatorului, situația devine cît se poate de reală, îi activează, parcă. E invers decît ar trebui să fie. Probabil că ecranul ăla e destinat doar filmelor frumoase, de genul clipului lui Pharrell, nu știu. Însă, chiar dacă n-a început ca ceva serios, apăr filmul pentru principiul pe care îl reprezintă și realitatea pe care o arată. Poate cu atît mai mult pentru că mulți consideră că e normal ca un oraș să arate așa.

C: Știi că de fapt mai există un clip (doar unul, din ce știu eu, ele or fi mai multe!) Happy în Iași, care e pe modul „idiotic happy”? Care e atitudinea ta față de acesta? 

M: Știu de clipul ăla și îi știu și pe băieții care l-au făcut. Nu am nimic cu cei care fac filmulețe pe șablonul lui Pharrell. În cazul clipului respectiv, pot să zic că e o chestie inocentă. Băieții ăia sînt încă la liceu, dansul e hobby-ul lor, din cîte știu, și ei au alt mesaj de transmis. Eu îl am pe al meu. Ce mă deranjează e propaganda primăriei, făcută pe bani grei, care mătură sub preș (scuză-mi clișeul) cele mai mari probleme ale Iașului. Sînt sătul de reclamă mincinoasă și steaguri fluturate în toate discuțiile cu “Iași capitală culturală”, “Iași oraș european”, etc. Mai nou văd că e la modă să strigi că “România s-a născut la Iași”. Poate că de aia arată așa.

C: Sunt ei prea aerieni, sau tu prea dur?

M: Nu cred că e vorba despre asta, ți-am spus. E vorba despre mesaj. Dacă realitatea e dură, asta e. Aerieni sînt cei care refuză să o accepte  cu toate dovezile în față. Sînt genul de oameni care își rad rahatul de cîine de pe pantofi cu lama cînd ajung acasă și își zic în gînd “Ăsta-i noroc curat. Mîine iar pun la pariuri!“.

„Oameni care își rad rahatul de cîine de pe pantofi cu lama cînd ajung acasă și își zic în gînd “Ăsta-i noroc curat. Mîine iar pun la pariuri!” ”

C: Zi-mi cam care a fost munca depusă în conceperea clipului? Cine te-a ajutat, cât a durat, prin ce zone ai mers? Și cine e până la urmă omul de la începutul videoclipului?

M: A durat cîteva ore să filmez și să editez. Nu e un film de portofoliu. Cum ți-am zis, a fost o joacă și uite că a căpătat și un mesaj. Știu că lumea l-a criticat dur pentru erorile tehnice. De acord, e filmat nu tare bine, dar asta se întîmplă cînd te grăbești să ajungi undeva și filmezi pe drum. Am fost prin Păcurari, Canta, Zimbru, Alexandru, zona Gării și în final în Baza 3, pe unde aveam eu treabă. Am filmat și am montat singur. Cel de la începutul și finalul filmului e un om sărac  cu care mă mai întîlnesc prin Păcurari și cu care mai stau de vorbă. Am considerat că ar fi un punct de plecare interesant pentru un clip, așa că l-am filmat. Filmul devine puțin incoerent pe urmă, dar asta e dovadă a faptului că e gîndit și făcut “din mers”.

C: Eu cred că videoclipul tău ar putea trece drept scurt-metraj. Ești de acord sau nu prea?

M: Cred că scurtele implică alte chestii. În primul rînd, ele se nasc dintr-o mai bună pregătire și din mai multă muncă. Mă mulțumesc să îi zic clip sau filmuleț. Un profesor mai supărat așa mi-a zis că nici film nu-l poate numi, mai degrabă o “mizerie”. Deci hai să nu-i zicem scurt-metraj.

C: Cam atât te-am reținut din munci, Marius! Mersi pentru interviu și îți urez mult spor în continuare în activitate! Și să mai superi vreo câțiva, de ce nu!? 

M: Mulțumesc și eu că m-ai considerat subiect de interviu. Sigur, o să supăr mulți oameni de acum înainte, dar asta e. Un prieten mi-a zis odată că pentru a schimba ceva, mai ales mentalități, mai întîi trebuie să șochezi. Cred că a avut dreptate.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=g-KAEquYEXQ]
The following two tabs change content below.
Romanian self-taught writer, based in Cyprus, interested in contemporary art, unconventional culture and gonzo journalism. Writing for almost a decade, he is agnostic, supports a censorship-free society and reads way less than he wants.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *