“Identity Check”: A Pessimistic Experiment

Experiment. Ăsta e termenul care ar defini cel mai bine spectacolul de aseară de la Art House. Ce fu acolo? Un spectacol postmodernist, așa cum spun organizatorii, care a durat în jur de o oră și jumătate și pe parcursul căruia am fost martorul unei mostre de artă contemporană în înțelesul ei cel mai concret. Conceptul lui Florin Caracala de îmbinare mai mult sau mai puțin armonioasă între sunet, imagine și dialog (inclusiv între performeri și public) mi-au potolit într-o măsură considerabilă setea de nou în arta ieșeană.

Desigur că din vâltoarea de teorii și concepte cu care am fost bombardați noi, spectatorii, fiecare poate să extragă ce „învățăminte” îi vin la îndemână.

Eu, de pildă, am fost plăcut impresionat de jocul de lumini proiectate pe cubul din carton din mijlocul scenei; mi-a adus aminte vag de pelicula lui Vincenzo Natali și de Hellraiser. Dar eu sunt ușor impresionabil. O altă panoramă despre evoluție și distrugere ne-a fost livrată de cele trei personaje din background: un Michael Jackson cu alură de hacker, o mercenară prezentatoare de știri și de un viitor – cel mai probabil – profesor de dicție.* Ceea ce părea a fi un crainic a dialogat direct cu o tânără din public invitată pe scenă. Aceasta ne-a „dezvăluit” profilul personal de Facebook după ce a semnat în prealabil o droaie de contracte imaginare în orb.

Concomitent cu incursiunea în istoria informației de la 1989 încoace (făcută de cei 3 performeri), Crainicul dezvăluia, într-un mod simbolic, istoria tinerei din sală. O metaforă complexă care s-ar răstălmăci, cel mai probabil, prin expresia „ce făceai tu pe vremea când…”. Afișarea în public, pe un ecran de cinema, a profilului tipei respective mi s-a părut echivalentul torturii fizice făcute de către Inchiziție în piețele centrale spaniole din Evul Mediu. Fiecare spectator i-a violat domnișoarei – în mod deliberat – intimitatea. Deși nu se poate numi viol, atâta timp cât a semnat contractele respective de la bun început, prin care „se lepăda”, dacă vreți, de orice drept.

PiesaIdentity Checkeste, după cum spune și titlul, o încercare de verificare a identității noastre. O lecție despre predispoziția societatății actuale, extrapolată la cea globală, de a se autodistruge, așa cum se autodistruge fiecare persoană în parte, zi de zi. O piesă de un pesimism categoric, de o încercare vădită de a exploata fiecare însușire negativă a omului și a arunca-o în ochi auditoriului. Again, e posibil să nu fi înțeles o iotă din toată piesa, că de aia e postmodernism. Dar opinia mea de profan este aceea că experimentul făcut de către artiști nu încearcă să ne ofere un răspuns, ci să inoculeze între pereții minților noastre o întrebare (nici măcar nu ne dictează întrebarea!) la care să ne răspundem singuri. „Quo vadis?” este numai un indiciu.

Organizatori // Compania FaPt . Proiect general // DEMO

*denumirile sunt imaginate de mine. Numele artiștilor le găsiți în linkul din articol

The following two tabs change content below.
Romanian self-taught writer, interested in contemporary art, unconventional culture and gonzo journalism. He's been writing for almost a decade while doing shitty jobs for a living. He's agnostic, supports a censorship-free world, he reads way less than he wants and he enjoys feminist porn.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *