“Enemy” turned me into a “movie-phobic”

Filmele semi-fucked up sunt cele mai faine. Nu știi cum să reacționezi când dai nas în nas cu finalul lor. Ai de ales între a zâmbi malițios, cu ochii întredeschiși și frecându-ți bărbia gândindu-te că ai înțeles profunzimea a ceea ce a vrut regizorul să spună, sau să faci în pantaloni, pentru că – la dracu! – ce-a fost aia?

Un asemenea film este Enemy (2013), în care Jake Gyllenhaal (Brokeback Mountain, Donnie Darko) joacă rolul unui profesor de istorie cu o viață dusă într-o metaforică buclă temporală. Un insomniac și un mizantrop în devenire, Adam predă zi de zi aceleași lecții, se întoarce în aceeași cocină de apartament, face același sex fără gust cu aceeași femeie pentru care nu pare să nutrească vreun sentiment anume. Ziceam că Gyllenhaal e în film un profesor de istorie nu? De fapt, tipul din Donnie Darko mai joacă în film și rolul unui actor de „mâna a treia”, Anthony, care își petrece nopțile participând la întruniri secrete (dacă ai văzut Eyes Wide Shut, ei bine, imaginează-ți o astfel de întrunire), și care pare să-și fi înșelat în trecut nevasta. Soarta (sau haosul) face ca într-o zi, Adam să afle de Anthony. Ceea ce duce practic la întregul șir de acțiuni desfășurate în continuare.

După poza asta cu citatul lui José Saramago urmeză spoilere.

1

Ziceam că Adam era obișnuit cu rutina lui zilnică, viața aia apoasă, fără nicio satisfacție. Asta până în ziua în care un coleg de la muncă îi recomandă un film local, în încercarea de a face conversație. Pe drum spre casă, profesorul de istorie închiriază filmul, și mai târziu, în loc de partida de sex mecanic de toate zilele, decide să pună filmul. Deja, făcând asta, iese din bucla temporală pe care și-o crease, dar încă nu-și dă seama. Abia dimineață derulează filmul dinnou și – ce să vadă – figura lui apare pe fundalul uneia dintre scene. Ei bine, nu a lui, ci a lui Anthony. Dar el nu avea încă de unde să știe asta încă, și se panichează. Cumva, dă într-un final de urma actorului și stabilesc cu chiu cu vai să se întâlnească. Normal că e ciudată întâlnirea. Tu cum ai reacționa dacă ai vedea intrând pe ușă cineva care arată exact ca tine. Și are aceeași voce. Și aceeași cicatrice pe piept!?

Filmul regizat de Denis Villeneuve se joacă destul de serios cu mintea cinefilului de rând. În mod obișnuit te-ai gândi că sunt doi gemeni despărțiți în copilărie. Dar Adam scoate imediat din calcul ipoteza când spune destul de sigur pe el (ca și cum ar fi verificat ani de zile teoria!) că nu are cum să fie frați. Iar maică-sa îl asigură de asta. Pe de-altă parte, poate cei doi fac parte dintr-un experiment al guvernului SUA, care l-a luat pe unul dintre ei în copilărie și l-a clonat pe celălalt după chipul și asemănarea primului. Pentru că cicatrice identică și așa mai departe. Dar ceva, ceva, parcă ne transmite că nici asta nu e șmecheria. Pentru că nevasta lui Anthony își suspectează soțul că ar avea ceva legătură cu situația. Poate chiar cu întâlnirile alea sectante. Iar actorul, ca s-o spunem drept, deși mirat de asemănarea cu Adam, nu pare să o ia pe arătură, acceptând mai ușor situația. Și atunci? Ori mama lui Adam minte când îi spune fiului ei că nu are niciun frate, ori tipul e nebun și toți cunoscuții lui știu asta și îi cântă în strună. Ori what kind of sorcery is that?

Enemy-2

În orice caz, din moment ce-ți face creierul să proceseze informația cu noduri, poate că ar fi bine să vezi filmul. Jake Gyllenhaal nu dezamăgește, rolul dedublat asemănător lui Jekyll and Hyde potrivindu-i-se ca o mănușă. Și pentru că o să o vedeți și pe Shoshanna (Mélanie Laurent) din Inglorious Basterds în toată splendoarea. După ce-l vedeți aștept părerile voastre în secțiunea de comentarii. 

The following two tabs change content below.
alexandrescu.daniel0@gmail.com'
Romanian self-taught writer, interested in contemporary art, unconventional culture and gonzo journalism. He's been writing for almost a decade while doing shitty jobs for a living. He's agnostic, supports a censorship-free world, he reads way less than he wants and he enjoys feminist porn.

3 thoughts on ““Enemy” turned me into a “movie-phobic”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *