Mă tot gândesc la spectacolul la care tocmai am participat și realizez că n-a trecut o seară degeaba, de fapt, simt că am câștigat ceva. Recunosc că nu sunt fan în ceea ce privește poezia, dar am constatat, cu bucurie, că îmi face Bine să o ascult.

Cozy Poetry Night, este un spectacol colorat ce își propune să arate poezia tuturor, cu alți ochi decât prin a unui cenaclu clasic. O idee mai mult decât interesantă aș putea spune. Există destulă lume care să confirme faptul că oamenilor aceștia nu le e frică deloc să se exprime liber și cu o anume doză de frumos. O performanță! Îți lasă, așa, o imagine plăcută, unică în amintire.

Evenimentul de la București, un live performance, s-a petrecut într-o ambianță caldă, undeva pe strada Vasile Lascăr, nr 29, joi seara. BEAT bar umanist, cum se și numește acesta, pare să fie locul preferat de tinerii artiști care doresc să-și împărtășească orice formă a talentului lor cu publicul.

Cozy Poetry Night s-a născut la Iași, iar joi seara a avut loc prima reprezentație în capitală. Intrarea s-a făcut pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile. Interesant este că, oamenii din sală se înghesuiau cumva, iar asta este chiar foarte bine, în plus, simți că acest lucru te apropie chiar și mai mult. Notă: întâlnire plăcută cu Lorena, organizatoarea evenimentului.

Prima parte a reprezentat, deci, un recital de poezii însoțit de un colaj vizual în background, ce explorează viețile de zi cu zi. Nume precum Luca Ștefan Ouatu, Sorin Chiperi, Claudiu Komartin sau Lorena Enache îți fac simțită prezența într-un decor simplu, dar cu versuri puternice și pline de emoție.

În cea de-a doua parte a eventului, luminile se sting și se creează o atmosferă de film, ca să zic așa. Lumina parcă se pretează în voia versurilor spuse de artiștii din listă, care, de data asta, își recită creațiile pe muzică, acompaniați de setlist-ul dj-ului Siberia.

Spectacolul se apropie de final, iar, spre mirarea mea, lumea rămâne în sală până la terminare, nerăbdătoare să aplaude. O demonstrație vie că încă mai există bucurie și oameni care pun în scenă astfel de inițiative deloc obișnuite. Le mulțumesc tuturor celor pe care i-am întâlnit în acea seară! A fost o experiență frumoasă care face Bine.

Foto și text: Andreea Sănduleasa