[:ro]

Pe Doru Trăscău e posibil să-l știi tot de pe acolo de unde-l știu și eu. Inițial, pe la început de ’00, îți atrăgea atenția prin ceea ce făcea cu AB 4, un proiect rock ce aducea mult a muzică de “afară”.  Acum tot cam asta face, însă cu The Mono Jacks. În principiu e un tip care are o legatură strâsă cu bunul-gust iar, peste asta, e un tip de treabă, cu care te-ai întinde la discuții, la o bere, undeva.

Cultartes: Salut! Cum ai descrie spațiul dintre AB4 și The Mono Jacks dacă ai avea numai un cuvânt la dispoziție?

Doru: Semiton ( zâmbește )

Înainte de a începe un drum nou, trebuie să renunțăm la altul, iar acela se dovedește mai mereu un moment dificil. De ce anume ar trebui să ne temem când decidem să o luăm de la capăt, ca să zic așa?

Eu cred că cel mai greu este de fapt momentul în care trebuie să te oprești din ceea ce faci. Începuturile sunt faine și floare la ureche. Începuturile au mereu o energie bună. Să ajungi, însă, să te oprești ca să îți dai ocazia să o iei de la început, asta mi se pare cel mai greu. 

Photo: (c) Andrei Zamfir

Ce înseamnă să ai curaj pentru a face ce-ți place într-o țară ca România?

Curajul de a face ce-ți place este valabil pretutindeni și se cheamă tot curaj. Cred că asta presupune ca individul să-și asume propriile alegeri, bune sau rele și să trăiască în armonie cu ele. În felul asta, omul își trăiește viața lui și nu viața așa cum își imaginau alții că ar trebui trăită. Ar fi culmea, de pildă, ca eu să știu ce e mai bine pentru tine și să-ți dictez cum să faci. Așa că, actul de curaj este să te trăiești pe tine.

Dacă Rock-ul românesc ar fi un bărbat, trecut cumva de prima tinerețe, cum crezi că s-ar prezenta în societate? Ar fi gen un tip cu familie și un job bine plătit, ar fi un star d-ăla cu ifose și figuri, cum îl vezi?

Rock-ul românesc e la vârsta pubertății. Are aroganța specifică vârstei, energia necesară și convingerea că va reuși.

Crezi că se mai poate vorbi despre originalitate în rock-ul actual, ținând cont de faptul că toată atenția se îndreaptă spre partea materială și mai puțin către actul creativ în sine?

Original înseamnă autentic. Să fii autentic este o alegere. La fel ca și opțiunea de a te concentra pe actul artistic sau a te preocupa doar de latura materială.

Engleză vs. Română. Cum alegi câștigătorul atunci când compui versurile unei melodii noi? În plus, de ce nu rămâneți la una dintre ele?

E o poveste lungă și o temă grea.

Eu am început să cânt în engleză pentru că eram sărac și pentru că puteam. Dar mai ales de săracie.

Engleza însemna pentru noi ( AB4 pe-atunci ) posibilitatea de a depăși granițele României și de a păși într-un spațiu unde artiștii își plăteau cartela de metrou și berea de vineri seara cu banii făcuți din muzică.

Ne-am dat seama, după mult efort, că acel spațiu nu ne va primi decât dacă ajungem să ne identificăm cu el. Sau, cum mi-a spus, atât de clar, un producător englez: “Doru, business in London are made in London.” ( insert british accent here). 

Indiferent câte concerte am făcut în străinătate, noi, de fapt, ne-am desfășurat activitatea aici. Și cei care ne cumpără albumele și vin să ne vadă sunt aici. Spațiul ăsta e de fapt al nostru. Reîntoarcerea la limba română a fost firească. Așa că, din momentul în care am scris piesa “Gândurile” ( 2014), am scris exclusiv piese în limba română.

Voi mai scrie în engleză? Probabil, dar dintr-o perspectivă diferită.

Într-o treabă d-aia “știați că:”, legat de The Mono Jacks, ce ai pune după două puncte?

Andrei, Cristi, Doru și John s-au cunoscut în aprilie 2017. Pe 7 august 2017, cei patru magnifici intrau în studio ca să înregistreze “Ușor Distorsionat”.

Cum ar arăta o dimineață fără să te gândești la ce ai de făcut pe durata acelei zile? 

Ca astăzi de dimineață. Adică repetiții cu noaptea în cap. Energia pe care mi-o dă o zi care începe cu noi, făcând muzică, împreună, este într-un mare fel.

Te mai inspiră ceva, nu știu, mai cauți inspirația în ceva anume, gen întâmplări, cărți, muzici sau vine totul de la sine, fără alte “complicații”?

Nu caut inspirația în mod deosebit. Caut starea de bine pe care mi-o dă muzica. Tot ce fac este să cânt. Cu cât mai des, cu atât mai bine. Restul, vine de la sine.

Cum ar arăta o lume fără muzică?

Nu ar exista o lume fără muzică. 

Într-o lume plină de mașini, cum pare să se contureze, ce rol crezi că va mai avea omul? Ce viitor prevezi artei în general în cazul ăsta?

Cred că sunt mai multe scenarii posibile. Pentru moment mi se pare că arta este sacrificată, încet, încet, cu sau fără acordul artiștilor. Omul, însă, va câștiga întodeauna. Și unde-s oameni este și loc pentru artă.

Dacă ar fi un parfum, cum crezi că ar mirosi muzica The Mono Jacks și pentru ce fel de personalitate s-ar potrivi?

Lemnos, cu ceva citrice și pe alocuri înțepător. 

Cover photo: (c) Livia Văduva

[:]
The following two tabs change content below.