Despre Bushin Dojo cu Sensei Andu

395576_338816402890368_1889124211_n

 Alexandru (Andu) Andrici e Sensei. Are 24 de ani, practică arte marţiale de vreo 7 şi cum spune chiar el, “nu dă semne că ar vrea să renunţe prea curând”. Anul trecut şi-a deschis propriul club de arte marţiale, unde a început să predea tehnici pacifiste de auto-apărare, inspirate din cultura japoneză recentă. Acum vrea să relanseze clubul şi s-a gândit să o facă în forţă, aşa cum îi stă bine unei săli de lupte! 

 Cultartes: Mărturisesc, aş fi vrut să vin şi eu la antrenamente atunci când ai deschis sala, dar nu m-a lăsat timpul. Văd că acum revii în forţă!

Andu Andrici: Cam ăsta era planul de la bun început – să intrăm în forţă abia după ce ne stabilizăm puţin; cam aşa se vând şi plăcintele, nu ştiu cum să-ţi zic! (râde).

C: Şi merge treaba? Adică, a mers până acum?

A.A.: Uşor, dar sigur. Mai greu pe perioada verii, când toţi erau plecaţi acasă, prin excursii sau conferinţe, şi la fiecare săptămână erau alte feţe. Dar erau suficienţi oameni încât să facem mişcare. Oamenii au venit până acum doar prin “word-of-mouth” şi prin cunoştinţe foarte apropiate. Abia de luna aceasta am început promovarea propriu-zisă, cu porţile deschise şi deja încep să se vadă rezultate.

C.: Te ocupi singur de antrenamente?

A.A.: “Bushin” este sala mea, eu fiind instructorul practic. Dintre cei mai vechi (din Iaşi), sunt cei de la “Marubashi” (clubul de la care am pornit cu toţii) şi “Mushin”, un club deschis cu un an în urmă, tot de un coleg de-al nostru. Avem antrenamente comune cam o dată sau de două ori pe săptămână, şi un stagiu comun o dată la trei luni. Deci păstrăm legătura, lucrăm împreună, dar fiecare îşi face treaba sa!

C.: Cam ce vârstă au oamenii care vin la sala ta?

A.A.: Suntem cu toţii tineri, între 17 şi 24 de ani. Vorbim cam aceeaşi limbă, ne-am cunoscut bine între noi, petrecem mult timp şi în afara sălii. Cât despre fete, momentan nu au venit pentru că nu am chemat. S-a făcut promovare numai pentru a şti cunoscuţii, dar nu ar avea nicio problemă să participe. Şi de altfel, “AiKiDo” este unul dintre sporturile recomandate fetelor, pentru că nu implică forţă fizică sau brutalitate.

C.: Cum e antrenamentul?

A.A.: Nu există un antrenament rigid, cu orgolii care să fie implicate. Când e vorba despre antrenament, e o atmosferă destinsă, dar lucrurile sunt serioase şi se respectă eticheta. Câştig mult prin grupul-ţintă şi prin felul în care îmi desfăşor antrenamentele. Permit foarte mult să se lucreze şi şlefuiesc pe parcurs. Nu pun accent pe cele mai mici detalii de la bun început, pentru că de regulă acestea ajung să fie contraproductive.

C.: De unde pasiunea asta pentru arte marţiale?

A.A.: Sincer, mereu mi-a plăcut mişcarea, cu toate că nu aveam un fizic extraordinar. Cum toată lumea era cu fotbalul şi baschetul, m-am apucat de AiKiDo întâmplător printr-a 12-a, şi eram mulţumit de ceea ce reuşeam să fac şi să ajung. A fost criminal la început, fără să am experienţe anterioare în arte marţiale sau sisteme de luptă, să înţeleg mentalitatea “AiKi”. Dar pe măsură ce am crescut, am început să prind mare drag de cultura marţială şi ideile din spatele stilului.

C.: În ce constă exact stilul de luptă pe care îl practici?

A.A.: AiKiDo este eficient, elegant, dar cere să te ducă şi capul! Este unul dintre cele mai noi stiluri de arte marţiale japoneze, apărut prin sec. al XX-lea şi merge pe ideea de a te folosi de energia adversarului în loc să o confrunţi. Ideea de bază e să te poţi proteja, protejând şi adversarul în proces. Ca în toate, ai de ales: poţi să-I scoţi două coaste sau poţi să-l imobilizezi.

C.: Şi deci, de la finele lunii te aştepţi la feţe noi care să apară la sală!…

A.A.: Cam ăsta-i planul; dacă avem ceva bun, de ce să nu îl împărţim? Cu atât mai mult cu cât omuleţii care vin chiar au de câştigat şi chiar sunt şanse să aprecieze ce ai de oferit!

 

CLIP DE PREZENTARE

 

The following two tabs change content below.
alexandrescu.daniel0@gmail.com'
Romanian self-taught writer, interested in contemporary art, unconventional culture and gonzo journalism. He's been writing for almost a decade while doing shitty jobs for a living. He's agnostic, supports a censorship-free world, he reads way less than he wants and he enjoys feminist porn.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *