Daniel Munteanu: „Încerc să Transmit Atmosfera Unor Lumi Fantastice, Inventate.”

Daniel Munteanu este un fotograf și artist care pare să depășească cumva barierele vizualului. Absolvent al Facultății de Litere din București, a dat naștere la ceea ce se numește și azi Moondash, un proiect care se mulează pe identitatea lui artistică. Dacă e să deschidem subiectul despre pozele lui, o să observăm că se ține un duel intens între real și imaginar. Dar despre asta, ne povestește chiar el.

Bună, Daniel! Îți mulțumim că ai acceptat invitația noastră. Spune-ne, în primul rând, mai multe despre tine și proiectul Moondash?

Proiectul Moondash a crescut mult în ultimii 10 ani, site-ul personal ajungând să cuprindă lucrări de fotografie experimentală și fine art ( fotografie impresionistă prin proiectul Transience/Efemeritate, fotografie regizată/conceptuală realizată în studio), poeme vizuale, videoclipuri muzicale, grafică 3D, creative writing și poezie. Deși în principal sunt un artist vizual, în ultimii ani m-am deschis și mai mult înspre forme de expresie multiple.

Cum s-a întâmplat trecerea de la scris la fotografie? Ai schimba ceva?

Acest lucru s-a întâmplat acum mult timp și, nu, nu aș schimba nimic. Nu m-aș întoarce doar la scris, deși este un mod de exprimare foarte direct legat de suflet, după muzică, ci mai degrabă încerc să înglobez imaginea și scrisul într-o exprimare temporală precum forma stilistică de poem vizual.

Ți se pare valabilă afirmația “o imagine face cât o mie de cuvinte”? Care ar fi mesajul primordial pe care ai vrea să îl transmiți prin imaginile tale?

Este dificil să spun da sau nu și să fac o astfel de comparație. Imaginea poate fi destul de cerebrală și rece în comparație cu scrisul și mai ales cu muzica, cred că mesajul unei imagini este mai greu de gestionat și deși pare că este transmis instant receptorului, calea pare una ocolită, mai lucrată și mai așezată. Oricum, în momentul în care încerci să de-construiești și să explici complet o imagine prin cuvinte, ai ratat mesajul.

Prin imaginile mele încerc să transmit atmosfera unor lumi fantastice, inventate, mitologia mea personală combinată cu simboluri universale, ideea că există și alte realități decât cea pe care noi o putem percepe prin simțuri sau prin progresul științific, faptul că ne înconjoară un mister ce va rămâne totdeauna insondabil.

Cum vezi și, mai ales, cum crezi că o să se desfășoare toată această călătorie a ta în lumea artei? Unde ai vrea să te ducă? Mai ales acum, după 5 ani, când seria Transcience ajunge la un sfârșit.

Da, Transience/Efemeritate a fost un proiect amplu și complicat care m-a obligat la dezvoltarea minuțioasă a unei tehnici fotografice, la improvizație și experimentare, la finețe, răbdare, entuziasm nebun… și a avut o oarecare recunoaștere pe plan internațional. Am învățat și multe lucruri ce nu sunt legate de fotografie, precum video și sound design. Am extrem de multe idei pentru viitor, unele vechi de continuat, altele noi care se folosesc de diverse progrese tehnologice recente.

Ce amprentă își lasă Transcience pe creatorul ei?

Mulțumire că am dus proiectul până la sfârșit, unele dezamăgiri legate de promovarea proiectului, un gol temporar în energia și entuziasmul din prezent, senzația că scena artistică internațională este mult mai vastă decât mi-am dat seama când am început. Încă mai sunt și câteva lucruri de terminat la proiect, precum publicarea unui album și poate un dvd cu poemele vizuale.

Ce înseamnă sintagma de ‘poem vizual’?

Un poem vizual are o alcătuire similară unui film de scurt metraj și poate intra și în categoria de ‘video art’. El este insă mai mult decât suma parților lui – imagini fotografice impresioniste legate într-o curgere neîntreruptă, coloana sonora (muzica si sound design) și textul care este rostit în momente cheie. În lipsa oricărei dintre aceste trei parți nu se poate considera atinsă forma de poem vizual.

Poemul vizual este o structură non-narativă si mai degrabă liric-vizuală, după cum sugerează denumirea, el nu isi grabește desfășurarea și este prilej de reflecție și de meditație. În cele patru poeme realizate până acum am colaborat cu Iulia Mitrea – new folk singer/songwriter, Mihai Pitan – pianist de jazz si orchestrator și deosebitul muzician A.G Weinberger – oameni care au simtit și parcă au stiut exact ceea ce am nevoie, a fost o potrivire perfectă ca stare și sensibilitate.

Spuneai, acum vreo doi ani, într-un interviu pentru Capital Cultural că “din păcate, de multe ori la vernisaje, am văzut mai mult interes înspre simpla socializare decât înspre explorarea și discutarea expoziției în sine.” S-a schimbat cumva situația de atunci? Este lumea mai curioasă și deschisă înspre lucrările artistului?

Din păcate nu pot să dau un răspuns complet în toată onestitatea pentru că nu socializez și particip la vernisajele din București (cele mai multe din țară într-un oraș), așa cum uneori aș dori. Însă din ce vorbesc cu oamenii și văd în social media, este clar că este multă disensiune și influență de grup în promovarea artiștilor și a produselor artistice pe scena de artă, pretutindeni și în România. Din nou, nu am destulă experiență pentru a trage o conluzie radicală însă observ că de multe ori ambalajul și promovarea influențează opinia celorlalți mai mult decât lucrările în sine iar oamenii stau de vorbă mai mult despre altceva. Precum cu celelalte informații de pe internet, sunt multe lucruri interesante dar trebuie să știi să le filtrezi corespunzător – e mult prea multă artă moartă pe dinăuntru, prea mult snobism și egoism, prea multe orgolii și suspiciuni, prea puțină sinceritate și sacralitate artistică… ce sens mai are însă pentru unii sacrul în arta contemporană? Astfel, răspunsul meu cred că rămâne același.

Cum ți-a răspuns Sibiul la încercarea ta de a te apropia de el?

Cu destul de multă indiferență (cu mici excepții, firește). Din păcate acest lucru se datorează și posibilităților reduse în ce privește arta vizuală în Sibiu – lipsa spațiilor expoziționale, a mai multor artiști valoroși care sa locuiască și să activeze în oraș (nu doar în vizită), lipsa interesului, în general, pentru ce face celălalt dacă nu îl cunosc personal la o bere, o producție artistică autohtonă destul de săracă pe compartimentul vizual. Pe de altă parte, am întâlnit și câțiva oameni frumoși, de obicei în alte domenii artistice 🙂 și am fost invitat să am o expoziție la Galeria de Artă Contemporană, anul acesta, 2019. Festivalurile culturale din oraș – teatru, muzică, film – nu au fost prea interesate de colaborare, în ce mă privește…. și chiar la modul general – arta vizuală este ultima ca reprezentare, pondere și public participant în oraș. Sper ca acest lucru să se schimbe poate cumva pe viitor, din nefericire nu știu în acest moment cât timp voi mai rămâne în Sibiu, din motivele de mai sus.

Cea mai recentă descoperire în materie de pasiuni.

Sound design, voice narration. Și aș vrea să mă re-apuc de citit la modul serios

Ce ai vrea să nu uiți niciodată?

Cum aș putea să nu uit totul în final? Aș vrea să nu uit nimic din lumea aceasta, să nu se dizolve totul la sfârșit. Aș vrea să nu uit toate privirile minunate ale tuturor oamenilor speciali pe care i-am întâlnit vreodată.

Ce operă literară sau muzicală ar cuprinde cel mai bine toate trăirile tale ca artist?

O întrebare aproape imposibilă… Elegiile lui Nichita Stănescu, Demonii lui Dostoievski, Maestrul și Margareta, sutre și povestiri Zen și Taoiste, Leonard Cohen, Sting, Phil Collins, Tracy Chapman, Mark Knopfler… lista continuă pe o pagină.

Cum arată România din sufletul tău și cum se prezintă cea din fața ochilor?

În sufletul meu oamenii sinceri și corecți din țara asta au atins deja masa critică și au schimbat totul… avem nu doar autostrăzi și căi ferate și rezervații naturale curate și respectate, dar și înțelepciune și compasiune față de ceilalți, am scăpat de ură și de ignoranță, lucruri mai rele decât sărăcia… iar oamenii se ajută unii pe alții datorită legilor morale interioare inerente oricărei ființe umane și nu mai contează în ce zonă locuiești, ce religie ai sau din ce partid faci parte. România aceea este una ideală, fiind în suflet. Este mult mai curată și mai unită decât cea din fața ochilor… și este încă o șansă reală care mai poate fi a noastră. Din păcate ceea ce văd sfidează cărțile și filmele – lipsă de respect pentru natură, animale, oameni diferiți de norma cuiva, o educație precară, valori superficiale promovate la scară largă, lideri inculți, șmecheri, de un egoism feroce, care habar nu au de demnitate și onoare, nu au auzit niciodată de sintagmele ‘Fiul Cerului’ sau ‘Fiul Omului’, ar râde de tine dacă le-ai explica. Văd o luptă între valori reale și cele comerciale, văd oameni grăbiți și stresați care caută o cale de ieșire, văd religia exploatată în favoarea ierarhiei și a politicului, văd multe mofturi și fițe la cei tineri, vanitate cât încape, hai să ne expunem online pe rapid, văd cum mulți pleacă, nu-s de condamnat… și cum unii totuși apără ceea ce a rămas. Din toate aceste motive, cu variațiunile de rigoare, poate că niciunde în lume situația nu e simplă acum. Între România din sufletul meu, care ar fi putut și ar putea să mai fie încă, și cea reală, lupta e în desfășurare, iar eu nu pot da decât îndemnul meu, prin ceea ce voi face.

Urmărește-l pe Daniel pe: Website | Facebook

Contact: daniel@moondash.net
Toate pozele: (c) Daniel Munteanu


The following two tabs change content below.
Still can't tell exactly my origins because of my Chinese eyes. I love romance. Cartoons and music. Cultartes. Hate fish roe. From the bottom of my heart.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *