Cu Alte Cuvinte, Muzică: Orkid

Orkid este un trio cu influențe post-rock, shoegaze si post-punk compus din Vlad Ilicevici – chitară și voce, Radu Pop – percuție și Andrei Tănase – chitară bass. Cei trei plănuiesc să își înregistreze primul lor album în vară, după aproape un an de lucru. Track-urile care vor forma primul LP au la baza idei, senzații și povești acumulate de Vlad în aproape 30 de ani de la primele contacte cu muzica prin căștile suprasolicitate ale unui walkman Aiwa verde, lecțiile chinuitoare de vioară și relaxarea rock’n’roll la chitară. Vlad și Andrei sunt la bază regizori de film, iar Radu artist vizual și animator. În plus, lucrează împreună la Animest și Animation Worksheep. Cu toate astea, pentru fiecare dintre ei, Orkid este un proiect foarte personal și important, care a reușit în ultimul an să fie constant sus în ierarhia priorităților celor trei.

Photo (c) Gabriel Copoeru

Baldo, Cultartes: Salutare! De ce un gen de muzică în care cuvintele nu-s chiar modul principal de a spune ceva?

Vlad Ilicevici, Orkid: Salut. Nu ne-am propus în niciun fel să facem muzică fără cuvinte. De fapt, nu ne-am propus nici opusul. Avem piese instrumentale, piese cu unul sau două versuri, piese vocale fără versuri și avem și două piese construite în jurul versurilor, cu structură clasică vers/refren – muzica de cantautor cum zice Tănase, basistul nostru. Aș merge mai departe și aș zice că nu ne-am propus un anumit gen. Influențele post-rock, post-punk și shoegaze sunt cumva evidente, asta e muzica cu care am trăit, însă există și altele, punk, blues, metal și chiar câteva mici accente de manea. Ce ne dorim noi încă de la începutul colaborării noastre a fost să facem o muzică care să ne placă pe bune în primul rând nouă , fără să ne impunem o direcție, un gen, un stil. Suntem trei oameni foarte diferiți unul de altul ca afinități muzicale, mood-uri și aspirații. Astfel încât am zis că dacă reușim să facem ceva care să ne placă fiecăruia dintre noi, e un început bun.

Există în România public pentru un gen de muzică, post-rock-ul, care, la noi, e mai underground decat prevede legea?

Cred că în România nu prea există public pentru nimic altceva decât cele câteva formații populare care compun toate line-up-urile de la toate festivalurile de la noi. Publicul de la noi are o oarecare reticență în a descoperi muzica nouă, tripuri noi și asa mai departe. E un cerc vicios. Sunt puțini promoteri, puține cluburi și puțini organizatori de evenimente/festivaluri care își permit să aibă o viziune și să susțină trupe aflate la început și cu o muzică particulară. Asta pentru că nu există public pentru asta. Și, în mod evident, nu există public pentru asta pentru că nimeni nu își asumă măcar în parte rolul ăla ingrat de educator de public/ trendsetter și așa mai departe. Publicul nu cere, drept care nu i se dă, drept care nu știe, drept care nu cere. Sau ceva de genul asta. Pe de altă parte, sunt convins că sunt îndeajuns de mulți oameni interesați, care ar putea să umple sălile și/sau piețele la un festival de post-rock, shoegaze, noise sau orice fel de muzică experimentală și dementă pe care nu știu eu să o numesc. Trebuie doar un impuls și un pic de conștiință de-asta comunitară sau cum i-o zice = să punem umărul cu toții, trupe, promoteri și public.

Care e cel mai frumos compliment primit de voi ca trupeți?

Cineva a spus la un moment dat despre o piesă a noastră că, dacă ar trebui să li se explice melancolia și tristețea unor extratereștrii, o variantă ar fi să asculte piesa asta. E cu atât mai mișto cu cât piesa se numește Stargaze.
Care a fost momentul în care a răsărit în mintea și imaginația voastră ideea de-a o pune de un proiect post-rock?
Dupa cum ziceam, nu am avut niciodata în plan să facem un anumit tip de muzică sau să fim un anumit gen de trupă. Însă de aproape 30 de ani încoace aștept momentul ăsta, în care să fac parte dintr-o trupă. Și după ce l-am tot așteptat, acum vreun an și jumătate am luat decizia abruptă de a o face. Trupa adică. S-a potrivit perfect, întrucât în 2015, Animest – festivalul de film de animație pe care îl organizez, împlinea 10 ani. Și tema era animația în muzică. Astfel că, la sfârșitul festivalului am avut un miniconcert dedicat echipei, colaboratorilor și invitaților.

Cum ar suna o reclamă care ar trebui să vă promoveze produsul muzical?

Bine ați venit în Carcosa. Orkid își va urla armonic disperarea pentru voi. Vă dorim o reverie cât mai intensă și o agonie cât mai plăcută.

Mai există senzații tari pe scenă sau e doar o repetiție cu public?

Am cântat de 5-6 ori live până acum, suntem o formație foarte tânără. Fiecare concert este pentru noi o experiență foarte puternică. Și sperăm să rămână așa pâna la sfârșit.

Credeți că există critică muzicală în scena underground de la noi, una obiectivă sau e numai can-can, subiectivism primitiv și principii importate de-a-ndoaselea?

Eu nu prea știu multi critici de muzica la noi. Asta nu înseamnă că nu există. Poate pur și simplu nu sunt eu la curent. Însă oamenii care mai scriu despre muzică mi se pare că o fac bine, în cunoștiință de cauza și cu responsabilitate pentru o scenă mica și care are nevoie de susținere. Între 2004 și 2007/2008 scriam pentru Re:publik, una dintre puținele (sau poate chiar singura) revista serioasa de muzica și film de la noi. Atunci lucrurile stăteau un pic altfel. Erau mulți oameni care își dădeau cu părerea despre muzică și credeam că ne putem face o carieră din asta. Nu știu dacă era mai bine sau mai rău. Așa stăteau lucrurile pe atunci. Acum cei care scriu despre muzică o fac cumva pe barba lor, pentru că le place.

Utimul artist sau band care v-au pus temeliile muzicale la îndoială, în ultima vreme.

Asta e o întrebare pe care nu o înțeleg (zâmbește). Nu știu dacă am temelii muzicale, drept care nu știu dacă pot fi puse la îndoială. În afară de faptul că rock-ul și cam toată muzica vine din muzica aia cântată de sclavii afro-americani, chinuiți de lanțuri și multe alte lucruri mult mai oribile la care îi supuneau europenii americanizați, nu știu în general ce înseamnă temelii muzicale (zâmbește).

Cum arată Orkid, în viziunea voastră, într-un viitor perfect, în care toate astrele se așează, așa, într-un mare stil?

Cred că avem vise și speranțe foarte simple. Am vrea ca la un moment dat să putem să facem numai asta. Muzică adică. Și să facem o muzică care să fie relevantă, emoționantă și puternică pentru cât mai mulți oameni. Și poate să apucăm o dată în viața asta să cântam pe aceeași scenă cu Nick Cave, Slowdive sau Mogwai. Asta așa, ca bonus.
Mulțumim & Cheers

The following two tabs change content below.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *