Când scopul capătă spirit. Despre “Different Layers of Fear” de la Methadone Skies

Muzica devine artă atunci când își depășește nișa, mai simplu, atunci când ea este pentru toți, nu pentru câțiva . D-asta consider că nu orice muzicant, lăutar d-ăsta cu juma’ de normă, este implicit și artist.

“Different Layers of Fear” mi se arată ca un album personal, degajă un fel de moment de luciditate interioară. Deși, sincer să fiu, nu cred că tocmai luciditatea ne conduce pe aleile întunecate ale căutării interioare, către revelație. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, mă rog, nu există cuvinte mari sau mici, e vorba de sensul și ecoul lor în mintea fiecăruia. Cert e că, acest material, are un ceva, un altceva, e, cum să zic?!, natural. Se simte normalul în spatele fiecărei note, există acolo o logică artistică ce duce către o parcurgere lină, ca de la sine așa, a materialului. Apăsările și gravitatea specifică cumva genului, devin aici forme ale bunei inspirații, ca să zic așa. Până la urmă, în curgerea oricărui râu se oglindește, la un moment dat, un petic de umbră, asta nu înseamnă că lumina dispare. Firescul acesta al nefirescului este rodul maturizării muzicale, al gândirii artistice.

“Where Were You When We Were Into the Void?”, deși n-ar părea, este o piesă ce-mi dezvoltă un vibe pozitiv (o fi de la mine?!). Pozitivitatea asta, da, ea este cea care stă în spatele Întregului… material. Întregul este un termen ce implică atâtea, ce are atâta sens, ce scoate cu ușurință răul, urâtul din orice ecuație existențială. Să pornești într-un trip muzical ce poate părea tricky, cu ideea de întreg în desagă, că totul e acolo cum trebuie și nicicum altfel, e ca și cum ai începe un joc de cărți cu mâneca plină de ași.

Tare sunt curios de gândul cu care s-a plecat la drum spre acest album. Nu știu dacă este rezultatul unei schițe d-asta complexă sau mai știu eu ce gând de genul “bă, tre să sune așa”. Intuiția îmi șoptește cumva că, chiar despre dânsa este vorba. Cum ar arăta, până la urmă, o lume pur intuitivă, fără planurile-i “mărețe” lipsite de culoare-n obraji? Să nu deviem. Așadar, cred că numai lipsit de mărginirea unui idei prestabilite te poți juca cu imaginile muzicale așa cum ne sună ele pe “God Help Us All”. Suișuri, coborâșuri, ocolișuri care îți dau impresia că în toată problematica aia clasică cu căile încurcate ale Domnului, încep să iasă pe masă, așii ăia din mâneca despre care spuneam mai devreme. Și simți cum ceața, calmă, ca într-o zi de sărbătoare, se ridică pentru a face loc luminii, înțelegerii.

În “Ol’ Painless” am dat peste un soi de sensibilitate la care nu neapărat că nu mă așteptam, era cumva de dorit în tot acest peisaj, însă este atât de altfel, dar poate că așa sună muzica atunci când scopul capătă spirit. “A Glitch in the Sun”, mda, aici vocea adaugă, pune ceva, asta era și ideea, nu? În fine, nu știu dacă vocea este și elementul care face din piesa asta favorita mea, dar să ziceam că este ineditul care prinde.

Încep să îmi dau seama cum stă treaba și cu fricile astea pe aici sau cel puțin așa cred. Când ești “Focus”-at înspre bine, gândul transformă muzica într-un dans jovial unde toate probleme își suspendă acțiunile, își țin respirația, își pierd avântul, te lasă să zburzi. Nu știu nici dacă Methadone Skies vindecă, nu cred că băieții au intenții d-astea șamanice, însă acest “Different Layers of Fear” te poate deconecta într-un mod plăcut. Despre asta e toată vorbăria asta de până acum, despre depășirea diferitelor stadii de teamă prin artă. Deși pare un titlu intimidant, cu o anume statură, pășind dincolo, poți observa că până și-n hăurile disperării există o liniște care-ți sună a muzică.

“Different Layers of Fear” a fost înregistrat și editat la Consonance Studio Timișoara de către Edmond Karban, Cristian Popescu și Andrei Jumugă (membrii dordeduh, Sunset in the 12th House) în perioada Octombrie – Decembrie 2018. Apoi, a fost mixat și masterizat de către James Plotkin (care a lucrat cu o multitudine de artiști precum Neurosis, Isis, Nadja, Tim Hecker, Fennesz sau Acid Mothers Temple) în Decembrie 2018 – Ianuarie 2019. Clape și sintetizatoare adiționale au fost adăugate de către Marius Muntean (The Thirteenth Sun, Black Water), iar pe piesa “A Glitch in the Sun” trupa a colaborat din nou cu Davide Straccione (Zippo, Shores of Null). Grafica a fost realizată în întregime de către Mihai Mănescu (aka Obsidian Nibs).

Începând cu data de 15 mai, Methadone Skies va porni într-un turneu de promovare al noului album. Detalii găsiți și pe pagina de facebook a trupei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *