Bucuria e inepuizabilă este un colaj, scurt-metraj inspirat de poeziile Cosminei Moroșan, din albumul Beatitudine, un eseu politic.

Regizorul Teona Galgoțiu ne povestește că: “eram la liceu și îmi băgam nasul prin pagini de facebook de poete și poeţi, am găsit la Bogdan Lipcanu, cred, un link cu un video foarte nebun de-al Cosminei, în care cânta, dansa, dădea bobârnace la jucării etc. Deși eram obișnuită cu ciudăţenii în cotrobăielile mele pe net, video-ul ăsta recunosc că a fost a shiny gem. De atunci m-am ţinut după fusta virtuală a Cosminei, până când am invitat-o să fie trainer la workshop-ul de poezie pe care l-am organizat anul trecut, unde i-a vrăjit pe cei 11 participanţi liceeni (și pe mine, din nou) cu beat-uri și versuri morfolinești.”

Iar când a venit vorba despre actrița din acest scurt-metraj, dar și cum a aprins aripi acest proiect, ea ne spune:

Proiectul a început de fapt când mi-a zis Bogdan, operatorul, că are o temă de imagine, la facultate, să facă un film care să aibă o “culoare erou”. Noi am mai făcut un film împreună, tot pentru școală (suntem amândoi studenţi în anul 3 la UNATC) și mai avem în pregătire unul, care o să fie licenţa noastră. Așa că ne-a fost foarte ușor să ne mobilizăm rapid – eu tocmai îmi făcusem baia verde mult visată, deci aveam culoarea erou, i-am adunat pe Gabi, cu sunetul, pe Radu, cu portretul, și pe Ioana, cu magia.

Ioana Bugarin, prietena mea cea mai bună și cu siguranţă una dintre cele mai creative și curajoase actriţe din generaţia tânără. Mi-e ușor să zic asta fără să simt că o laud doar pentru că suntem așa apropiate, pentru că sunt atât de mulţi oameni care o admiră și o explozie de proiecte la care lucrează. Ne-am bucurat amândouă să ne dăm seama ce libertate simţi când lucrezi cu oameni pe care îi știi bine, a fost ca o mare joacă.

Chiar dacă nu e cea mai cool chestie de recunoscut, facebook-ul a contribuit destul de mult la adolescenţa mea. Dar pe lângă multele minusuri evidente pe care le-a avut chestia asta, m-a și ajutat, totuși, flow-ul de informaţie. Dar era frustrant că flow-ul de poezie era destul de slab, se tot sublinia adevărul ăsta în capul meu, că poezia stă destul de închisă într-o bulă, majoritatea oamenilor rămânând cu un gust acru de la poeziile studiate cu forţa la școală. Așa că am făcut pagina asta, Gura Mare, unde puneam o dată la câteva zile câteva versuri, ba în română, ba în engleză, pe un fundal alb, așa, simplu. Și la foarte puţin timp după, am văzut deja versurile astea la cover-uri sau share-uite de oameni de toate felurile și vârstele. Mi s-a părut tare că pe o platformă care în mare parte îţi mănâncă timpul degeaba și te enervează, mai poţi să descoperi câte un/o poet/ă care să rezoneze cu tine. Mai ales că poezia nu e cât de vocală ar fi mișto să fie, e mai degrabă o artă după care trebuie să te ţii tu, nu prea îţi sare în cale. Și când mi-am dat seama că e greu să te motivezi singur, l-am invitat pe poetul Andrei Dósa să mi se alăture, după ce mi-a zis că i se pare o idee mișto pagina asta; de atunci suntem amândoi adminii paginii. Și prin anul 1 a început să-mi crească interesul pentru videopoeme, o zonă destul de puţin explorată, dar care mi se pare o mașinărie spectaculoasă, cu care practic poţi să faci orice. Pentru că poezia poate să aibă așa de multe forme, filmul la fel, deci ele împreună fac infinit de posibilităţi x 2. Plus că mă enerva că simţeam că trebuie să mă împart, să aleg o singură mare pasiune, ori poezie, ori cinema, dar iată că exista de fapt un hibrid. Așa că m-am gândit că Gura Mare poate deveni o platformă de găzduit videopoeme și de fapt multe alte proiecte de arte mixate. Și e clar un proiect în care invitaţia de colaborare e deschisă, ar fi complet plictisitor și împotriva mizei iniţiale să am monopol.

Puteți urmări proiectul pe: GURA MARE

The following two tabs change content below.