Cristina Luchian’s Nikon Photo-Art

Servus! Nu știu dacă ați observat, dar de obicei noi, studenții de la Medicină, suntem implicați în multe activități din afara ariei profesionale, pentru că adorăm diversitatea. Bineînțeles că unii se mai îndrăgostesc și de câte o formă de artă. Astăzi vă dau ocazia să vă bucurați de fotografiile Cristinei Luchian, colega mea de serie căreia i-am furat și un interviu.

A.L.L.:    Bună, Cristina! Prima dată când te-am observat cu aparatul în mână a fost când m-ai pozat în amfiteatrul de la IML, la o dezbatere de etică medicală, acum vreo 3 ani. Când ai început să pășești pe drumul fotografiei, de fapt?

C.L:     Cu fotografia am avut contact de când eram mai mică, dar nu urmam vreo regulă și nu urmăream să obțin ceva anume. Era o joacă. Treptat, odată cu primul aparat compact, am început să realizez că se pot face mai multe. Am început să caut să dau un sens fotografiilor pe care le făceam, să aibă un subiect, o temă. Lucrurile au luat amploare in 2010, odată cu achiziția primului DSLR. Atunci treaba a devenit serioasă, fotografia transformându-se într-un hobby care mă atrăgea din ce în ce mai mult. M-a făcut să doresc să evoluez, să am imagini din ce în ce mai bune, atât tehnic cât și ca mesaj transmis.

© C.Luchian photography
© C.Luchian photography

A.L.L.:    La calculatoare mă pricep, dar la aparate foto nu prea. Descrie-mi-l puțin pe al tău, te rog, dă-mi câteva detalii tehnice, setări preferate, spune-mi ce te-a făcut să-l alegi și ce ți-ai mai achiziționa pe viitor…

C.L:   Eu utilizez un Nikon D90, un DSLR (Digital Single Lens Reflex), despre care producătorul spune că se adresează începătorilor dar și utilizatorilor mai avansați. Anterior achiziției, m-am informat pe internet, citind diverse opinii. Momentul decisiv a fost când am avut ocazia să văd și să testez un D90 al unei rude. Reacția mea atunci: superb. Toate buntoanele erau exact acolo unde aveam nevoie de ele, setările ușor de făcut, ecranul secundar era de un real ajutor, aparatul „stătea” bine în mână. Iar acasă, pe monitorul calculatorului, avea loc toată magia: diferența dintre un aparat compact și un DSLR, în termeni de calitate a imaginii, este una de la cer la pământ.  Cât despre detaliile tehnice, nu știu dacă are rost să insist pe ele. Pot doar să zic că aparatul dispune de un senzor de 12 megapixeli și permite atașarea diferitelor obiective. Cea mai importantă trăsătură este că poate capta imagini în format brut, pe care acasă le poți procesa după voia inimii.

Odată ce te-a prins acest hobby, achiziții tot apar: de la accesorii de curățare la filtre, blitzuri și obiective. Personal, am în plan achiziția unui obiectiv macro, posibil a unui body mai performant și cândva, în viitorul mai distant, un obiectiv din specia superteleurilor (acele tunuri cu care mai sunt văzuți fotografii la evenimente sportive sau în fotografia wild-life).

© C.Luchian photography
© C.Luchian photography

A.L.L.:    Am văzut pe pagina ta de facebook fotografii printre cele mai diverse, de la portrete la peisaje, la păsări și la fotoreportaje despre accidentele „minunatelor” tramvaie dn Iași. Care sunt, însă, subiectele tale preferate și de ce?

C.L:   Încerc să experimentez cu orice gen de fotografie, dar trebuie să recunosc că cel mai mult îmi place să surprind natura. Acest gen de fotografie reprezintă o provocare  în sensul că trebuie să ai grijă de cele mai multe ori să nu sperii subiecții și trebuie să fii mereu pregătit pentru a surprinde variate ipostaze și fenomene. Îmi place în egală măsură să fotografiez o albină cum își vede de treabă într-o floare, dar și să pândesc un pui de rândunică ce își așteaptă mama să îi aducă de mâncare. Tot aici intră și peisajele: un spectacol deosebit și mai ales neregizat al naturii, pe cât de spontan, pe atât de frumos.

© C.Luchian photography
© C.Luchian photography

A.L.L.:   Dar ce spui despre fotografia medicală? Avem parte la facultate de cursuri învechite și de poze din timpul intervențiilor care nu sunt tocmai profesionale. Te-ai gândit să intri cu aparatul într-o sală de operații, pe lângă medici, și să surprinzi astfel pașii importanți într-o nuanță mai artistică?

C.L:    Am avut de câteva ori această idee, dar sinceră să fiu, nu i-am dat curs întrucât nu știam exact care ar fi impedimentele din punct de vedere etic. Nu știu cât de dispus ar fi personalul medical să mă lase să surprind câteva instantanee din sala de operație și dacă și-ar da acordul pentru o eventuală publicare a fotografiilor.

© C.Luchian photography
© C.Luchian photography

A.L.L.:    Ai luat în considerare și câteva cursuri de specialitate în arta fotografiei sau preferi metoda autodidactică?

C.L:   Până acum, am fost autodidactă. „Meseria” de student nu e una tocmai potrivită pentru a-ți putea permite participarea la cursuri. Cunoștințele adunate de-a lungul timpului provin din multe surse: experimentele proprii, internetul (materiale sunt destule pentru orice nivel), critica primită de la fotografi mai experimentați decât mine, urmărirea de discuții pe marginea unor fotografii.

© C.Luchian photography
© C.Luchian photography

A.L.L.:   Ai câțiva artiști preferați, îndeosebi fotografi?

C.L:   Pe binecunoscutul site de socializare, Facebook, urmăresc portofoliile mai multor fotografi, mai ales de natură, atât români cât și străini. Nu pot să spun că am un preferat, toți au rezultate uimitoare și mă fac să îmi doresc ca, într-o zi, să mă pot apropia de nivelul lor.

© C.Luchian photography
© C.Luchian photography

A.L.L.:   Biggest dream? Biggest fear?

C.L:    Să pot sa călătoresc oriunde îmi dorește inima și să fotografiez ce văd.

Să rămân fără baterie când îmi e lumea mai dragă.

© C.Luchian photography
© C.Luchian photography

A.L.L.:   Cu ce alte pasiuni îți mai îmbogățești timpul liber?

C.L:    Fotografia ia cel mai mult timp. Totuși, îmi place să fiu la cât mai la curent cu ce se mai petrece în lumea auto, în domeniul tehnologiei și să citesc despre cazuri neobișnuite din medicină.

© C.Luchian photography
© C.Luchian photography

A.L.L.:   Un motto personal?

C.L:    Să nu renunți niciodată.

A.L.L.:   Și, întrebarea de 10, pentru că ești o studentă foarte bună, unde e cel mai probabil să te găsim în 5-10 ani, dacă vom avea nevoie de o consultație? În ce specialitate?

C.L:    Mulțumesc de apreciere!  Sinceră să fiu, încă nu am minte o anume specialitate. Sunt în perioada când oscilez puternic între diferite discipline și cred că abia în pragul examenului de rezidențiat voi putea face o afirmație fermă pe această temă.

A.L.L: Îți mulțumesc, Cristina, pentru că ne-ai onorat cu fotografiile tale și Cultartes îți urează mult succes!

The following two tabs change content below.
alexandrescu.daniel0@gmail.com'
Romanian self-taught writer, interested in contemporary art, unconventional culture and gonzo journalism. He's been writing for almost a decade while doing shitty jobs for a living. He's agnostic, supports a censorship-free world, he reads way less than he wants and he enjoys feminist porn.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *