“Amalgama” – Ultima pasăre Phoenix a Ioanei Diacu

Am început să colaborez cu Ioana, de când i-am fost model pentru proiectul gotic-punk “Eclipse of The Moon”, fotografiat de Cristian Crisbășan. Rochiile pe care le-a făcut atunci, au fost exact pe gustul meu, dat fiind că mie-mi plac chestiile dark, gotice, punk și metal. Am mai avut ocazia să ne ciocnim și în alte proiecte, însă nu am reușit să ne sincronizăm deloc până la Amalgama.

În proiectul actual, rolurile s-au inversat, Ioana a devenit model și eu fotograf, deoarece ea căuta pe cineva care să facă poze “mișto și fucked up” pentru ca viziunea ei să fie redată cu exactitate și pentru a obține un proiect puternic. Lucrurile au mers ceas, viziunile noastre s-au împletit foarte frumos din cauză că am reușit să rezonăm foarte bine una cu alta în primul rând ca oameni și mai apoi ca și creatori. 

Suntem încântate de rezultat și sperăm că vom putea în curând să realizăm expoziția proiectului Amalgama, dar până atunci, haideți să stăm puțin de vorbă cu creatoarea ținutelor.

(c) Amalgama
(c) Amalgama

Alexandra Crisbășan: De unde a pornit pasiunea ta pentru a crea haine, de ce hainele și nu alte tipuri de artă cu care mai cochetezi, precum fotografia și scrisul?

Ioana Diacu: Cu scrisul nu cochetez, sau cochetez de la foarte mare distanţă. Când am început să fac haine am ales instinctiv domeniul ăsta, totul a pornit de la o cochetărie înnăscută. De la dorinţa de a mă îmbrăca într-un anume fel până la a-mi face singură hainele nu a fost decât un pas.

Dar acum, dacă analizez mai bine, îmi dau seama că ce mă pasionează din creaţia vestimentară este a concepe o Persona de fiecare dată când fac o ţinută sau o colecţie. De cele mai multe ori colecţiile mele au avut legătură cu emoţiile mele, cu părţi din mine care am vrut să iasă la suprafaţă.

Arta este un domeniu foarte divers, dar mi se pare că foarte mulți dintre noi trecem prin 3 faze atunci când creăm, unele devin permanente, altele se duc. Aceste 3 faze despre care vorbesc sunt: confruntarea interioară, sentimentele intense negative de obicei, precum durerea. A 3-a faza fiind sexualitatea. 

Consideri că rădăcinile artei se regăsesc în aceste 3 faze? Că un artist trebuie musai să treacă prin aceste 3 stadii? Sau că arta în mare parte asta înseamnă? Ce reprezintă pentru tine aceste stadii, în câte te regăsești? 

Nu m-am gândit că ar fi acestea. Ce pot să spun despre mine este că am două zone de unde scot din mine: din rana emoţională, suferinţa dată de o copilărie fucked-up, și doi, creez ca act compensatoriu la această suferinţă făcând ţinute dintr-o altă realitate, înfrumuseţată excesiv ca să compensez suferinţa sau ca să mă refugiez în fantastic. Sexualitatea nu mi-am descoperit-o încă, deci nu am folosit-o ca resursă. Hainele pe care le fac sunt feminine, dar asexuale.

Când mă gândesc la ceea ce creezi, nu mă pot gândi la un fashion designer, ci mai degrabă la cineva care creează oglinzi multiple ale sinelui pe care le împarte cu ceilalți. Nu spun că designerii de fashion nu pun suflet în ceea ce fac, dar parcă ce faci tu este mult mai intim. Unde consideri tu că te plasezi în domeniul ăsta?

Am răspuns mai sus, cumva. Eu scot emoţiile la suprafaţa pielii, le pun pe piele, emoţiile devin vizibile, apoi devin o mască, apoi dispar. Cam ăsta e procesul meu de ardere interioară.

Cum te-a schimbat pe tine arta și procesul de a crea?

La început nu am ştiut ce fac. La modul inconştient făceam rochii pentru fetițe. Recream lumea copilăriei ideală, frumoasă, fără pată. Cu asta am început eu: făceam rochii  cu flori mari aplicate, cu pisici, cu fluturi. Dacă nu vedeai dimensiunea lor, ai fi crezut că sunt pentru copii.

Apoi am început să fac rochii-personaj. După asta, când am simţit că manevrez mai bine procesul creaţiei, cât şi pe cel emoţional, am vrut să scot din mine anumite părţi, să mi le cunosc. Aşa a fost colecţia punk pe care am făcut-o, la fel şi acum cu Amalgama. De curând mi-am dat seama că mă pot folosi de artă ca să ma curăț, să mă vindec emoţional.

(c) Amalgama
(c) Amalgama
(c) Amalgama
(c) Amalgama

Am lucrat împreună la proiectul “Amalgama”, un proiect care mie mi-a devenit foarte drag, pentru că reprezintă puterea de a te ridica, de a renaște, pentru că deși este un proiect foarte personal tu ai ales să îl expui. Denotă foarte mult curaj și forță interioara proiectul tău. Consider că oamenii ar trebui să ia un exemplu din asta, să caute nenumărate moduri prin care ei pot renaște pentru a-și atinge potențialul. Ce altceva poți să-mi mai spui despre “Amalgama”,  în afară de ceea ce știu?

Amalgama înseamnă mult pentru mine. Este un proiect plin de simboluri şi semnificaţii pe care poate o să le dezvălui, poate nu. Ce m-a urmărit toată viaţa a fost trăirea de multe ori a mitului păsării Phoenix. A trebuit să mor şi să renasc de foarte multe ori. Mi-am închis atelierul de vreo 3 ori, am avut perioade în care am murit profesional, am avut perioade în care am trăit moartă emoţional.

Ce vreau cu acest proiect, mai presus de orice, este să fie un statement faţă de mine şi faţă de Univers: ok, am fost fuck-ed up, am avut momente foarte grele, am reușit să trec peste. Dar gata, am trecut. Sunt dincolo. Nu mai este nevoie să repet acest proces. Asta e ultima pasăre Phoenix pe care am şi adus-o la viaţă ca să îmi iau adio de la ea.

Având în vedere că “Amalgama” este portița ta spre ascensiune și un nou început, pornind de la premisa asta, unde te vezi ca și om, ca și creator peste 5-10 ani? Ce fel de proiecte speri să ajungi să faci?

Vreau să am mai mult curaj. Ştiu ce vreau să fac, am viziunea clară, trebuie doar să mai fac nişte mişcări strategice de siguranţă financiară ca să îmi pot permite să creez fără să am nici un stres, nici că se vinde, nici că va fi apreciat sau nu. Visul meu este să fac costume de film, dar o să încep prin a crea câteva personaje. Prin asta mă refer la haine – personaj. Iar Revelia este primul personaj de care o să mă ocup. Revelia este alteregoul meu. Ea va fi o Amalgama, la fel de alambicată, dar mai sofisticată. Retro şi futuristă în acelaşi  timp.

Cu ce este diferită Ioana Diacu omul de Ioana Diacu artistul?

Ioana Diacu este o mamă foarte ocupată.

De multe ori sunt confuză în viaţa personală, dar în proiectele mele ştiu bine ce vreau. Sunt slabă, dar în creaţie mă simt puternică. Deşi se pare că partea mea creativă este puternică, vie, activă, de multe ori Ioana  – omul o ţine în frâu pe Ioana – creativa. Iar ambele sunt foarte dezordonate, haotice.

(c) Amalgama
(c) Amalgama
(c) Amalgama
(c) Amalgama

Cum se desfășoară pentru tine o zi în care ești liberă și ai inspirație, timp din belșug să creezi? De ce fel de mediu ai nevoie pentru a crea nestingherită?

Nu am mai avut de mult timp. În general timpul meu se împarte între copii şi comenzi. Amalgama e ultimul proiect la care mi-am dat voie să am timp pentru el. Frenezie este cuvântul. Compulsivitate şi frenezie, cam aşa arată o zi pentru creaţie. Asta pentru că sunt foarte rare momentele de execuţie a ideilor care sunt multe şi se îngrămădesc să iasă toate odată.

Ai doi copii, Sacha și Adora foarte creativi și frumoși. Cum consideri că îi influențează dezvoltarea într-un mediu care are de-a face cu arta, față de un mediu care nu prea are tangențe cu arta? 

Adora şi Sacha au ambii părinţi creativi. Mi-am dat seama de curând ca trebuie să gestionez cu grijă asta pentru că au tendinţa să stea prea mult într-o lume imaginară, cu personaje imaginare, cu jocuri de cuvinte, desenând personaje, adică într-o lume ireală, încât să nu aibă habar de lumea reală. Am început să îi învăţ să trăiască în prezent, să comunice la modul real, să vorbească despre emoţiile şi sentimentele lor. Adora este foarte talentată la desen, are mult curaj, am multe de învăţat de la ea. Mi-a moştenit cochetăria, dar nu se vede făcând haine, mi-a spus că ea e făcută pentru scenă. Sacha e un înţelept, aşa s-a născut şi nu mi-a arătat niciodată că ar fi altfel decât aşa.

Știm amândouă că este destul de greu să fii artist și consider că toți avem momente în care am vrea să renunțăm, îmi poți da exemplu de un moment în care ai vrut tu să renunți, dar ai ales să continui? Ce te încurajează pe tine să nu renunți la creație? 

Am vrut să renunţ de multe ori. De cele mai multe ori din lipsă de încredere în mine, deşi m-am bucurat mereu de feed-back bun. Mă tot întrebam dacă am ceva de spus lumii, mă obsedează mereu să fac ce nu s-a mai făcut, iar in fashion design s-a cam făcut totul. În creaţia vestimentară gândesc totul în construcții complicate, haine arhitecturale, dar nepurtabile și total necomerciale.

Însă, nu pot să renunț la creaţie. Este ca o lavă care curge prin mine şi pe care nu o poate stinge nimic.

Găsiți mai multe ținute, fotografii și informații despre Ioana și viitoarea expoziție pe Facebook.

Foto articol: Alexandra Crisbășan

The following two tabs change content below.
Bucharest-based artist. Psychedelic photographer, brain-scratching writer / poetess and priestess of the macabre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *